Șamanism peronist și principii democratice: Klaus Iohannis, Vasile Blaga și avatarurile PNL-PDL

Vladimir Tismaneanu 11.08.2014

De același autor

Formațiunea “PNL-PDL” (Alianţa Creştin Liberală) este o entitate ambiguă, încă incertă ca identitate doctrinară. Propunerea domnului Klaus Iohannis drept candidat prezidențial este o chestiune care trebuie examinată cu seriozitate, mai ales ca nu a avut loc o discutie publica referitoare la diferentele si similitudinile dintre viziunile domnilor Iohannis si Catalin Predoiu. Este în joc viitorul democrației constituționale din România, continuarea luptei pentru statul de drept, rezistența la populism, corupție, faradelege, la derive autoritare. Devine limpede că strategia d-lui Vasile Blaga a dus la acest deznodământ. Imi pare că sondajele au contat mai mult decât principiile.

Dinspre liberali, oricât aș încerca să descopăr un nume marcant de “king-maker”, îmi este imposibil. Că doar nu despre domnul Quintus este vorba aici. A fost dat câștig de cauză, din câte înțeleg, unui sondaj de opinie interpretat în sensul unor șanse mai mari pe care le-ar avea dl Iohannis în fața d-lui Cătălin Predoiu de a-l învinge pe Victor Ponta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Diferența mi se pare totuși mică, in zona unei margini de eroare de 3-5 la suta și, evident, recuperabilă. Nu este pentru nimeni un secret ca exista o forta persuasiv-manipulatoare a sondajelor, mai ales atunci cand sunt fetisizate si hiperbolizate in scopuri mai mult ori mai putin personale. Se induce ideea de inevitabilitate acolo unde este loc pentru reflectie, actiune, constructie, dezbatere si viziune. Un sondaj, mai mult sau mai putin credibil, ofera date. Oamenii care iau decizii transforma acele date in fapte sociale. Cu consecintele de rigoare.

http://www.revista22.ro/sondaje-manipulatorii-predic355ii-paradoxuri-351i-ironii-6084.html

În plus, un tur doi nu seamănă niciodată cu turul întâi, fie și pentru faptul că “finala competiției” aduce invariabil cedări de voturi, alte posibile alianțe de conjunctură politică, mobilizarea/motivarea unor noi segmente de electorat, și așa mai departe. Turul doi (cel puțin asta ne-au demonstrat momentele electorale post-decembriste) este eminamente unul al votului negativ (el înclină balanța într-o parte sau alta), situație în care, actualul sondaj, la diferența minusculă dintre cei doi virtuali candidați de dreapta numiți aici, devine mai degrabă un pretext intern de partid și nu o formulă de calcul științifică, infailibilă.

Chestiunea însă ține de principii. Cătălin Predoiu și Monica Macovei nu și-au ascuns pozițiile în chestiuni esențiale: continuarea bătăliei pentru statul de drept; rezistența la asaltul grupurilor mafiotice precum cel al recent condamnatului Dan Voiculescu, care a proclamat clar că dorește “cucerirea justiției”, adică anihilarea ei; garantarea propriei identități anti-autoritare prin delimitarea lipsită de orice ambiguitate față de lovitura de stat avortată din iulie 2012; orientarea categorică și ireversibilă a României spre Occident, în cadrele instituționale ale UE și NATO. O fuziune care are loc prin ignorarea acestor valori, non-negociable din punctul de vedere al celor ce susțin societatea deschisă, miroase de la o poștă a peronism, adică a populism, a demagogie, a oportunism radical.

Între mai și august 2012, PNL a fost vârful de lance al USL în lupta pentru acapararea (a se citi distrugerea) IICCMER și ICR. A fost buldozerul atacului împotriva statului de drept. În fruntea IICCMER au fost numiți liberalii Dinu Zamfirescu și Andrei Muraru. În fruntea ICR-ului “protocronizat” a fost instalat “caloriferistul” Marga. Dl Muraru, protejatul de-odinioară al actualului pușcăriaș Relu Fenechiu, este azi consilier personal al d-lui Iohannis.

În clipa de față, există trei oameni politici care îmi par a întruchipa aceste valori non-negociabile: Monica Macovei, Cătălin Predoiu și Cristian Diaconescu. Lista este, neîndoios, mai lungă, i-am amintit doar pe cei direct implicați în actuala cursă electorală. În ce mă privește, îi consider credibili și onorabili pe aceștia.

Când PNL-ul a acceptat, pe vremea lui Crin Antonescu, alianța cu partidul felixiot, am protestat public și am anunțat că returnez premiul “Ion I. C. Brătianu”. Era în ianuarie 2011. Cred că merită să republic mai jos articolul apărut atunci pe platforma “Contributors”. Este, din nefericire, la fel de actual. S-au schimbat doar unele măști.

“Din rațiuni pe care le-am explicat în articolul despre «Șamanismul peronist», privesc alianța dintre actualul PNL și PC drept o capitulare a lui Crin Antonescu și a colegilor săi în raport cu un partid-televiziune cu certe rădăcini și afinități în zone pe care le consider responsabile pentru dezastrul țării în veacul douăzeci și în acest veac. Mai mult, formarea iminentă a unei «Alianțe de Stânga-Dreapta» care să includă și PSD-ul condus de Victor Ponta, anulează, din punctul meu de vedere, credibilitatea actualei conduceri PNL din perspectiva autenticelor valori liberale.

Un premiu îl definește și pe cel care îl conferă, dar și pe acela care îl acceptă. Am fost extrem de onorat, în 2001, când mi s-a acordat această distincție. Nu cred că mai exista vreo rațiune ca eu să figurez printre cei premiați câtă vreme conducerea actuală a PNL, fără vreo sfidare, fără vreo contestare profundă, într-o buimăcitoare unanimitate, a decis să fraternizeze cu formațiuni care au boicotat decomunizarea țării și s-au opus vehement condamnării dictaturii comuniste din România. Mărturisesc că acest gest de renunțare la un premiu, atât de prestigios în clipa când l-am primit, mă costă sentimental și intelectual. A nu-l face ar însemna să mă fac vinovat de complicitate cu travestiul și impostura.”

La data de 14 mai 2001 primeam din partea PNL, cu semnătura președintelui din epocă, Valeriu Stoica, următorul mesaj:

“Partidul National Liberal conferă anual Premiul «Ion I. C. Bratianu» personalităților care, fără a fi membre PNL, au contribuit constant și eficient la afirmarea valorilor liberale în societatea românească. Am onoarea și bucuria să vă anunț că juriul alcătuit din Dl. Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, președinte; Dl Acad. Ștefan Augustin Doinaș, Dl Neagu Djuvara, Dl Alexandru Paleologu și dl Valeriu Stoica, membri, a hotărât cu unanimitate de voturi ca Domnia Voastră să fiți laureatul din acest an al Premiului «Ion I. C. Brătianu». Prin activitatea Dvs editorială și pedagogică ați contribuit decisiv la punerea bazelor politologiei românești și la configurarea și aprofundarea în societatea românească post-comunistă a unui sistem axiologic în centrul căruia se situează drepturile cetățeanului, libera concurență, economia de piață, denunțarea oricărei forme de discriminare. Fără studiile politice comparate purtând marca Vladimir Tismăneanu, sensurile tranziției românești ar fi fost mult mai greu de descifrat, iar drumul ideilor liberale, mai dificil”.

Am recitit de câteva ori acest mesaj, am reflectat îndelung la ce se scrie în el și am ajuns la această decizie irevocabilă. Constat cu tristețe că între acel PNL și actuala formațiune nu mai există altă legătură decât numele. Voi returna cât de curând, conducerii actualului PNL, Premiul «Ion I. C. Brătianu» pe anul 2001.” Premiul a fost returnat la sediul PNL în săptămâna care a urmat.

Epilog: Acum câteva săptămâni mi-am dat demisia din Consiliul Academic al Institutului de Studii Populare, think-tank al PDL. Am fost un timp președintele acestui board științific, deci câtuși de puțin politic. Sunt fericit că, împreună cu domnii Valeriu Stoica și Sever Voinescu, am putut să particip la organizarea vizitei în România a cunoscutului filosof politic, Roger Scruton. Tot acolo, la ISP, am lansat cartea de dialoguri cu Mircea Mihăieș, “O tranziție mai lungă decât veacul”. Demisia a fost adusă la cunoștința doamnei Sulfina Barbu, președinte al ISP, și a domnilor Valeriu Stoica, președinte de onoare, Cătălin Predoiu, membru în consiliul de conducere, și Răzvan Orășanu, actualul director executiv al ISP. Din câte știu, și-a dat demisia și dl Gabriel Liiceanu. Dixi et salvavi animam meam.

Update Dl Vasile Blaga a declarat: “Așa cum am hotărât, inclusiv prin protocolul de fuziune, (…) l-am desemnat pe domnul Cătălin Predoiu ca și prim-ministru desemnat al alianței noastre, al partidului nostru. Am convingerea că vom putea construi alături de dânsul, de dumneavoastră, de noi toți ceilalți cel mai puternic partid de centru-dreapta din România. Așa cum spuneam, nu atât ca o contrapondere la PSD, și asta este important, ci pentru a fi vehiculul în stare, în sfârșit, să promoveze valorile noastre”. Tocmai despre acest lucru este vorba, de ceea ce numim valorile noastre, de definirea lor clara si de refuzul ambiguitatilor oportuniste. Astept, ca atatia altii, precizarile domnului Iohannis exact pe tema acestor valori, nu generalitati vagi, ci pozitii precise in raport cu institutiile care garanteaza continuarea asanarii spatiului public din Romania: DNA, ANI etc Astept, ca si atatia altii, o solidarizare cu declaratia domnului Catalin Predoiu pe tema luptei impotriva caracatiei mafiot-cleptocratice.

Despre aceste valori pe care, in articolul de mai sus, le-am definit drept non-negociabile, despre importanta transparentei, a responsabilizarii si a increderii, premisele unei democratii reale, viabile si robuste, vorbeste Monica Macovei in declaratia politica de azi: “Klaus Iohannis – un candidat slab, care nu a dovedit încă nimic în politica națională și internațională. ACL a formalizat astăzi o decizie cu care toată lumea era de mult timp la curent. Domnul Iohannis este acum în mod oficial rezultatul negocierilor de culise și al unui proces de selecție lipsit de transparență în interiorul celor două partide. Domnul Iohannis nu îi poate mobiliza pe nehotărâți și pe cei dezamăgiți de politică și nici nu a fost confirmat în vreo luptă electorală majoră pentru dreapta. A recunoscut acest lucru astăzi, declarând că ACL nu are voie să piardă alegerile cu o echipă de mii de aleși locali. Îi reamintesc că funcția de președinte al României se obține obținând încrederea și votul românilor, nu aducând oamenii cu autobuzele la urne. Actualul președinte al PNL este un candidat slab, fără experiență politică relevantă la nivel național sau internațional. Astăzi a susținut că nu vrea să fie parte a jocului politic, pentru că vrea să schimbe regulile jocului. Să nu uităm însă că este contrazis chiar de propriul CV – a fost desemnat premier, în 2009, de către PSD, PNL şi Voiculescu. Domnul Iohannis nu reprezintă cea mai bună soluție pentru a ne asigura că Ponta va fi învins în lupta pentru Cotroceni, iar România va evolua în bine.”

Articol publicat și pe www.contributors.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22