De același autor
Exista oameni care nu pot trai fara a denigra. Calomniaza, deci exista. Se simt bine in mocirla defaimarii, a insultei si a insinuarii. Incapabili sa creeze, macinati de complexe, invidii si ranchiune, devin experti in demolari. Unii au reprezentat ceva candva, nu pot admite ca a trecut trenul pe langa ei, ca sunt pur si simplu anacronici, expirati. Altii sunt doar veleitari pagubosi ori lachei cu simbrie. Am definit candva sindromul drept voluptatea ticalosiei.
Aflu ca intr-o emisiune de pe “Antena 3″ (unde in alta parte?), domnii Andrei Marga si Andrei Muraru, infratiti intru uri comune, s-au ocupat din nou de ceea ce ei considera a fi “grelele mosteniri” ale fostelor conduceri ICR si IICCMER. Daca asa inteleg cei doi sa explice esecurile socante ale institutiilor pe care le conduc gratie sprijinului politic al USL, este dezolant.
Zilele trecute citeam stupefiat un omagiu adus de fostul presedinte Emil Constantinescu lui Dinu Sararu. Sa fi uitat dl Constantinescu ca Dinu Sararu, pe langa faptul ca a condus Teatrul Mic, lucru meritoriu, a fost unul din stalpii campaniilor infame impotriva “Europei Libere”, ca el a fost autorul unui abject “interviu” extorcat mamei lui Virgil Ierunca spre a proba ca fiul si nora (Monica Lovinescu) erau lipsiti de suflet? Cum poate dl Constantinescu sa-l laude public pe Sararu si sa scrie ce scrie despre intelectualii critici pe care nu-i (mai) simte aproape, ca avand “suflete de sclavi”? Deci Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Horia Patapievici, Mircea Cartarescu, Mircea Mihaies si Andrei Cornea au suflete de sclavi, Dinu Sararu are suflet de erou! Dl Constantinescu a devenit, in anii din urma, un practicant aproape desavarsit al artei de a calomnia. Despre Dinu Sararu, recomand textul lui Angelo Mitchievici, un cat se poate de actual apel la neuitare:
http://tismaneanu.wordpress.
Calomniatorul nu are limite in capacitatea de a urzi si de a invenina spatiul public. Dl Marga, direct sau indirect, a pus la dispozitie d-lui Stelian Tanase date confidentiale din contractele legale pe care le-am semnat cu ICR. A comis o ilegalitate pentru care am decis sa dau ICR, nu doar pe Stelian Tanase, in judecata. Dl Muraru face afirmatii calomnioase la adresa profesorului Ioan Stanomir si a mea. Calomnia inseamna, conform Codului Penal: “Afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public”. Cum nicio instanta legala din Romania nu s-a pronuntat inca asupra alegatiilor Corpului de Control al premierului Ponta, dl Muraru nu face decat sa disemineze afirmatii ce se pot dovedi calomnioase. Il asigur ca ele nu vor trece nesanctionate in justitie.
Pentru moment, ar fi interesant de aflat care sunt cartile sustinute de IICCMER pentru publicare in urmatoarea perioda. Care sunt contactele internationale ale IICCMER in comunitatea academica globala? Care sunt participarile d-lui Muraru si/sau ale membrilor echipei sale la conferinte semnificative? De ce nu s-a format inca un Consiliu Stiintific si se perpetueaza, pe site-ul IICCMER, minciuna privind existenta unui CS format din personalitati care si-au anuntat public, in repetate randuri, demisia?
Dl Muraru se afla in fruntea acelui institut (propulsat pe o pozitie de demntar al statului roman, cu salatiul de rigoare) de aproape un an (nu singur, ci impreuna cu dl Dinu Zamfirescu, presedintele unui inexistent Consiliu Stiintific). Majoritatea titlurilor aparute, sustinute de IICCMER, sunt cele selectate de conducerea demisa de Victor Ponta in mai 2012. Pana in present, marele success al demolatorului Muraru a fost ca a convins u numar de excelenti cercetatori ca nu pot lucra in conditiile de tracasare politieneasca impuse cu o ravna de meschin birocrat. Calomniile, hartuielile si focurile de artificii retorice nu se pot substitui activitatii stiintifice reale, verificabila empiric. Calomniile nu trebuie ignorate. Codul Penal spune limpede acest lucru.
Pe langa atatea vesti dezagreabile, exista si vesti care trebuie salutate. Intre acestea, faptul ca, pe data de 9 mai, Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighet va deschide, cu prilejul aniversarii a doua decenii de existenta, un spatiu expozitional permanent la Bucuresti, str J-L Calderon nr 66.
De asemenea, re-editarea la Humanitas, in colectia “Istorie contemporana”, coordonata de Cristian Vasile si de mine, a volumului “Fenomenul Pitesti” de Virgil Ierunca si publicarea, in aceeasi colectie, a cartii despre urmarirea de catre Securitate a ambasadorului olandez Coen Storck:
http://www.humanitas.ro/
http://www.humanitas.ro/