De același autor
A incetat din viata fostul premier al Romaniei, Radu Vasile. A fost un om politic intr-adevar responsabil, un dascal autentic pentru care ideile politice si economice contau. Nu se ocupa cu jocurile de culise, ii repugnau barfele si calomniile, il dezgusta parvenitismul, era transant, direct si tocmai de aceea credibil. Nu a avut parte de o echipa pe masura sa. Avea o viziune politica care depasea orizontul mediocru al multora dintre cei cu care a trebuit sa conlucreze. Ar mai fi ceva de spus: avea umor, nu era solemn, scortos, incruntat si arogant.
A imbratisat sincer doctrina crestin-democrata, a sustinut, ca secretar general al PNT-CD si apoi ca premier, transparenta si probitatea. L-am intalnit la Bucuresti si in Statele Unite cand, ca sef al guvernului, a vizitat (si) Universitatea Maryland. A venit la "Vocea Americii", am avut o discutie despre rolul ideilor in tranzitiile democratice. O idee in care a crezut cu pasiune a fost vocatia euro-atlantica a Romaniei. La fel, tocmai pentru ca era un spirit deschis si tolerant, a sustinut cu ardoare ideea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea in Romania. Cand s-a intalnit cu atacurile impotriva pluralismului, a dovedit deopotriva vointa si curaj. Credea in libertate si in moderatie.
Am stat de vorba in cateva randuri despre urgenta reformelor sociale si economice in Romania. Pentru Radu Vasile era limpede ca acestea nu putea fi separate de reforma morala a societatii. In felul sau, onorabil si neostentativ, a fost o rara avis intr-o clasa politica dominata de cinism si arivism. Lua in serios ceea ce era vital pentru democratie, respecta institutiile, era un democrat convins, un pro-occidental veritabil, nu se juca de-a guvernul ori de-a Constitutia.