De același autor
Crin Antonescu este un atlet al insultei. Ii urmaresc performantele retorice cu o infinita stupoare. Omul se afla intr-o permanenta intrecere cu sine insusi pentru a atinge paroxismul deficitului de civilitate. Nu trece o zi de la bunul Dumnezeu fara ca liderul PNL sa nu ofere o noua ilustrare a intunecarii facultatilor sale critice si a propensiunii irezistibile pentru tomberoanele spatiului public.
Nu discut acum afinitatile sale pentru personaje cu nume si comportamente ce amintesc de groapa lui Ouatu. In viata politica romaneasca, Crin Antonescu semnifica trei lucruri: lipsa de responsabilitate, lipsa de pudoare si lipsa de masura. Cel care se crede prezidentiabil a devenit tot mai nefrecventabil. Aflat intr-o continua transa a auto-adulatiei, omul are serioase probleme de conectare la realitate.
Se intreaba unii cat de liberal este presedintele PNL? Am banuiala (si chiar mai mult, cvasi-certitudinea) ca omul n-a citit nimic din clasicii libertatii. M-ar amuza sa port o discutie cu el despre Tocqueville, Raymond Aron si Isaiah Berlin. Ori despre Zeletin, why not? L-a citit oare pe Mihail Farcasanu? Ceea ce putem detecta drept precaritatea sa doctrinara, are cel putin doua cauze. Mai intai, pentru ca nu are stare, nu-l pot vedea stand rabdator in fata unei carti, facand adnotari, lasandu-se invitat pe taramul reflectiilor. Apoi, pentru ca nu are apetit pentru concepte, idei, ipoteze. Este incarnarea vidului valoric, a titirezului politic investmantat intr-o retorica mereu in clocot.
Constat cu tristete ca nimic nu s-a schimbat in puseurile agresive ale lui Crin Antonescu la adresa celor care cuteaza sa-i spuna adevarul, anume ca el, Crinus Imperator, est gol. Armele sale favorite sunt calomnia, sudalma si amenintarea. Locvace si pompos, bombastic si martial, arogant si inconsistent, narcisist si insolent, demagog si indolent, Crin Antonescu este, cum am mai scris, cel mai ridicol personaj din politica romaneasca a ultimelor doua decenii.
Crin Antonescu a intrat in viata politica romaneasca la inceputul anilor 90. A fost mai intai la PAC, daca nu ma insel, unde a fost incurajat de N. Manolescu (pe care apoi l-a abandonat). A ajuns la liberali prin unficarea dintre acestia si PAC. A fost ministru fara sa lase nicio urma notabila. Nu a facut nimic remarcabil pana cand, intr-un moment de criza a PNL, a fost propulsat la carma acestui partid impreuna cu camarila sa, oameni precum Puiu Hasotti, Relu Fenechiu, Norica Nicolai, Andrei Marga si mai junele Eduard Helwig. Sustinut de “seniori” precum Dinu Zamfirescu si Mircea Ionescu-Quintus, a deschis PNL in directia PSD pana la punctul contopirii, a renuntat la principiile definitorii ale acestui partid, i-a excomunicat pe cei care au indraznit sa-i tina piept. Sa nu uitam episodul Dan Grigore.
S-a specializat in pugilism verbal. Exceleaza in invective, inclusiv la adresa unor intelectuali marcanti precum Andrei Plesu, H.-R. Patapievici si Mircea Cartarescu. Ca membru al parlamentului s-a dovedit un campion al chiulului. A adus in PNL personaje precum Gigi Becali si Sorin Rosca-Stanescu. A fost unul dintre artizanii loviturii de stat esuate din vara anului 2012. A devenit favoritul lui Dan Voiculescu si vedeta “Antenelor”. Nemaiavand rabdare, s-a grabit sa ajunga la Cotroceni unde a oferit un spectacol jalnic de triumfalism nevrotic si ostentatie infantila. In ce ma priveste, sunt convins ca asa il va retine istoria politica romaneasca pe George Crin Laurentiu Antonescu: ranchiunos, labil, agresiv, sunand a gol cale de-o posta si mai bine…
Articol publicat si pe site-ul evz.ro.
