Extazul mitomaniei sau ratacirile profesorului Marga

Vladimir Tismaneanu 11.01.2013

De același autor

Nu e usor sa faci de ras o intsitutie respectabila, dar, trebuie recunoscut, Andrei Marga a reusit cu asupra de masura aceasta contraperformanta. Ratacit in planurile sale stahanovist-protocroniste, omul ignora legile si perpetueaza arbitrariul de o maniera uluitoare. A facut din ICR obiect de ridiculizari necontenite si de revolta morala. Nici nu mai conteaza ce spune si ce face, totul este marcat de o zadarnicie jenanta si de un tupeu pe masura. Interviurile sale sunt colectii de nedevaruri factuale si de ceea ce se cheama wishful thinking.

A organizat concursuri fictive, a masluit rezultatele, a facut din impostura criteriu de ascensiune, isi promoveaza amicii si amicele, ba chiar, se pare, si rudele, fara urma de pudoare. I se pare nesemnificativ faptul ca angajarile in aparatul guvernamental sunt inghetate, el isi vede de ale lui, cu superbia bezmetica a strutului si gingasia buldozerului. Intrucat realitatea rezista viziunilor lui Marga, profesorul sucomba supra-realitatii, pe care o invoca intr-un extaz al mitomaniei care l-ar putea face gelos pe premierul plagiator Victor Ponta.

Ministerul de Externe a răspuns, după aproape o săptămână de tăcere, solicitărilor Evenimentului Zilei referitoare la situaţia de la ICR şi a recunoscut că nu pot fi organizate concursuri pentru noi angajări în sistemul bugetar. MAE se spală pe mâini de acţiunile lui Marga, afirmând că nu stie numic despre concursurile de la ICR. Potrivit legii, angajații ICR care lucrează în străinătate au statut diplomatic și, în consecință, angajarea lor trebuie avizată de către MAE, relateaza "Evenimentul Zilei".

"Având în vedere prevederile art. 22 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar - fiscale, potrivit cărora "se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice", Ministerul Afacerilor Externe nu organizează concursuri de angajare. De asemenea, precizăm că Ministerul Afacerilor Externe nu a fost implicat în iniţierea şi desfăşurarea concursului organizat concursului de ICR şi nici nu a primit, până în acest moment, listele cuprinzând rezultatele acestuia", se arată în răspunsul primit de la MAE.

Acest minister mai arată că modalitatea de selecţie a directorilor institutelor din străinătate, precum şi a adjuncţilor acestora, este de competenţa preşedintelui ICR, dar ei sunt numiţi "prin ordin comun al ministrului afacerilor externe, ministrului culturii şi cultelor şi al preşedintelui ICR".

Concluzie: a sosit din plin momentul ca dl Crin Antonescu, presedintele Senatului, sa constientizeze ca este vorba de un dezastru institutional, ca profesorul Marga este omul nepotrivit la locul nepotrivit, ca schimbarea sa din fruntea ICR este un imperativ moral si patriotic. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Chiar si pentru Andrei Marga.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22