De același autor
Motto: La Râmnicu Sărăt însă totul a fost interzis. Nu a fost permisă decât tăcerea şi singurătatea. Şapte ani nu s-au auzit decât vocile torţionarilor.
Post-comunismul ofera, in fine, sansa recuperarii memoriei. A o rata din ratiuni ce tin de meschine calcule politice si nu mai putin marunte ambitii personale ar fi o impardonabila eroare. Memoria eroilor presupune colaborarea institutiilor statului cu fundatiile care reprezinta vocile victimelor. Manipularilor cinice trebuie sa li se raspunda prin apel constant la adevar. Arbitrariul diletant nu are ce cauta in asemenea eforuri esentiale pentru calitatea si onoarea democratiei romanesti.
Istoria comunismului a fost o permanenta lupta pentru salvarea memoriei. Crimele totalitare erau tainuite cu grija, tortionarii anilor 50 capatasera functii bine remunerate in anii 70. Calaul Soltutiu, anchetatorul lui Lucretiu Patrascanu, lucra la Biblioteca Centrala Universitara din Cluj. Alexandru si Marta Draghici locuiau intr-o vila luxoasa pe strada Sofia din Capitala. Atii, precum Pantiusa Bodnarenko, seful Directiei Generale a Securitatii Poporului in cea mai sinistra perioada a terorii, isi inecau amintirile in alcool. Misu Dulgheru emigra si isi incheia zilele in Canada. Monstrul Alexandru Nikoschi si instrumentul sau Petea Goncearuk incasau pensii enorme. Gheorghe Enoiu prospera pe post de colonel in MAI. De Plesita, Vasile Gheorghe, Iulian Vlad, Postelnicu nu mai vorbesc. Pe scurt, securistii se simt bine in Romania de azi. Traiesc si mor in pace.
“În luna aprilie s-au împlinit 50 de ani de la închiderea penitenciarului de la Râmnicu Sărat. Acum, cei care au fost închişi la Râmnicu Sărat între 1945-1963 sunt recunoscuţi ca eroi. Ei au plătit scump pentru a-şi câştiga prestigiul moral şi jertfa lor trebuie să fie recunoscută. Din păcate, zidurile închisorii rămân în paragină şi înainte ca publicul să ştie bine ce s-a întâmplat acolo, puternicii zilei vor să transforme închisoarea în muzeul comunismului. Astfel se ating două obiective: se elimină posibilitatea de a se cunoaşte locul aşa cum a fost şi se mută muzeul într-un loc mult mai puţin accesibil decât capitala. Cum trăsătura comună a eroilor de la Râmnicu Sărat a fost fidelitatea faţă de adevăr cu preţul crucii, o decizie care indică abordarea istoriei în mod ambiguu şi inconsistent este cu totul inadecvată din punct de vedere moral. Modificarea clădirii este o lipsă de respect faţă de un monument istoric foarte semnificativ care şi aşa este mult prea puţin cunoscut, iar relativizarea mesajului eroilor arată că IICCMER-ul recent nu a înţeles acest mesaj şi este deci inapt pentru misiunea pe care şi-a asumat-o. După 60 de ani, eroii de la Râmnicu Sărat mai aşteaptă încă adevărul în tăcere. Poate că nu întâmplător, anul acesta suntem invitaţi să primim mesajul lor cu gândul că Săptămâna Patimilor nu s-a încheiat, dar că ea nu poate fi urmată decât de bucuria Învierii.”
Citatul de mai sus este editorialul aparut azi in revista online “In linie dreapta” ca argument pentru un exceptional grupaj de articole pe tema acestei comemorari:
