De același autor
Niciodata nu este prea tarziu pentru realism, luciditate si fermitate principiala. Niciodata nu este prea tarziu pentru reactii categorice de respingere a brigandajului in relatiile internationale. Niciodata nu este prea tarziu pentru ca lumea civilizata sa sanctioneze fara echivoc actiunile pirateresti. In “New York Times”, profesorul Michael McFaul de la Hoover Institution, Universitatea Stanford, pana acum cateva saptamani ambasadorul Statelor Unite la Moscova, examineaza natura experimentului dictatorial putinist. Textul este important pentru ca lumineaza combinatia de fantasme si iluzii care au guvernat atitudinile occidentale in raport cu un regim ostil visceral democratiei liberale si valorilor pluraliste. Reluind imaginea refolutiilor, acele sinteze de reforme si revolutii despre care vorbea istoricul britanic Timothy Garton Ash, as spune ca a sosit momentul ca NATO si UE, Occidentul in genere, sa renunte la fantasluzii.
Michael McFaul schiteaza acum echivalentul a ceea ce-a insemnat “Lunga Telegrama” a lui George Kennan in anii de dupa al II-lea razboi mondial, acel document fondator al unei politici care refuza capitularea in fata unui imperialism ideologic cinic, impertinent si arogant. Este acum limpede ca a sosit momentul unei noi politici de containment, de ingradire si indiguire a pornirilor expansioniste ale Kremlinului. Noului Razboi Rece declansat de Rusia lui Putin trebuie sa i se raspunda printr-o noua politica a rezistentei democratice globale. Una din cladirile de la Bruxelles ale Parlamentului European poarta numele sociaistului belgian Paul-Henri Spaak. Acesta, alaturi de crestin-democratii Maurice Schumann, Konrad Adenauer si Alcide de Gasperi, a inteles pericolul expansionist sovietic. Ar fi poate bine sa recitim ce spuneau acesti oameni de stat in anii in care confruntarea cu expansiunea Kremlinului lui Stalin atingea cote de maxima intensitate. In 1961, acest Cold Warrior primea Medalia Libertatii din partea presedintelui John F. Kennedy.
Profesorul McFaul cunoaste in chip remarcabil subteranele puterii moscovite si motivatiile ideologice ale putinismului. El deconspira rolul manipulativ al fantasmelor anti-americane plasmuite si diseminate de propaganda putinista.Aici nu este vorba doar de tehnici de constructie a unei stari de panica si indignare, atat de necesara la ceasul unor aventuri militare gen invazia din Crimeea, ci si de un set de mituri care n-0au disparut din arsenalulul doctrinar al Kremlinului. Tot asa cum, la Conferinta de infiintare a Cominformului din toamna anului 1947, Stalin, prin intermediul lui Jdanov, impunea un maniheism agresiv prin teoria celor doua “lagare” (cel al “pacii si progresului”, in frunte cu URSS, si cel al “razboiului si reactiunii” condus, fireste, de Statele Unite), Vladimir Putin imparte lumea in tabere ireconciliabil opuse, calca in picioare cu superbie dreptul international, actioneaza in functie de o serie de precepte ideologice obsesive. Originea acestora nu este greu de detectat.
Scrie Michael McFaul: “Asemeni secolului trecut, lupta ideologica dintre autocratie si democratie a revenit in Europa. Intrucat institutiile democratice nu au prins niciodata pe deplin radacini in Rusia, aceasta batalie nu a disparut integral vreodata. Astazi insa, societatile democratice trebuie sa recunoasca domnia lui Putin drept ceea ce este–autocratie–si sa imbratiseze lupta intelectuala si normativa impotriva acestui sistem cu aceiasi vigoare dovedita in luptele anterioare din Europa impotriva guvernelor antidemocratice”. Sustinerea opozitiei ruse este o prioritate la acest ceas de maxima gravitate. La fel, Putin trebuie sa inteleaga ca nu poate actiona cu impunitate imptriva altor foste republici din ceea ce a fost Uniunea Sovietica, inclusiv Moldova.
As adauga ca putinismul se bazeaza pe ideologia national-bolsevismului si a imperialismului eurasiatic, ambele cu puternice afinitati in directia fascismului. Faptul ca Putin se proclama “conservator” si se refera la viziunea lui Aleksandr Soljenitin despre viitorul Rusiei nu schimba datele. “Conservatorismul” sau este unul neo-stalinist, nicidecum unul democratic, iar anexarea numelui lui Soljenitin intr-un proiect politic cu certa ereditate kaghebista este o impostura. Pentru Soljentin drepturile omului erau esentiale. Pentru Putin, admiratorul lui Felix Dzerjinski si al lui Iuri Andropov, ele sunt un moft burghez. Prin actiunile sale, direct inspirate de traditia autocratica rusa si de aceea expansionista stalinista, ea insasi nascuta din mitul marxist-leninist al revolutiei mondiale, Vladimir Putin este deopotriva urmasul tarismului si al bolsevismului.
Am anticipat aceasta dinamica in cartea mea “The Devil in History”, tradusa in romaneste in 2013 la Humanitas de catre Marius Stan. Iata un fragment din textul american in care vorbesc despre salvationismul post-comunist si despre conexiunea dintre asumarea trecutului totaslitar si consolidarea valorilor liberale. In abesenta interiorizarii acestor valori, este naiv sa asteptam comportamente democratice din partea liderilor de la Kremlin, oricine ar fi acestia:
“It also explains the power of Putin’s neo-authoritarian politics of “managed democracy” in a memory regime of institutionalized amnesia and historical falsification. As for Putin himself, he has abandoned the Yeltsin era’s adamant anti-Leninism and has become, especially since 2006, the proponent of an increasingly aggressive version of neo-Stalinist and neo-i mperialist restoration. The high school history textbook (dealing with the period 1945 to 1991) commissioned by the Kremlin and published in 2008 symbolizes the return to some of the most egregious Stalinist falsifications and a radical break with the legacies of glasnost. Putinism is an ideological conglomerate bringing together Great Russian nationalism, imperial authoritarianism, and a drive to restore the lost grandeur of the Stalin era. The narrative about the past offered by the Putin administration is the quintessential formula of ‘reconciliation without truth.’ In other words, we are dealing with an apocryphal reconciliation.”
Articolul lui Michael McFaul poate fi citit aici: http://www.nytimes.com/2014/03/24/opinion/confronting-putins-russia.html?_r=0
Articol publicat si pe site-ul contributors.ro.
