Rosia Montana, Piata Universitatii si spiritul revoltei

Loc de memorie, spatiu al traditiei anticomuniste si depozit al sperantei democratice, Piata Universitatii, cu a ei simbolism polisemic, fierbe din nou. Ceasul istoric si politic e diferit de mai-iunie 1990 ori de ianuarie 2012. Pentru moment, cel putin, nu e vorba de radicalism politic in sensul profund al conceptului, chiar daca unele lozinci suna "revolutionar". Nu primeaza ideile, ci mai degraba stilul.

Celor care se intreaba ce gandesc despre protestele din Piata Universitatii (dar si din alte orase), le raspund ca le urmaresc cu interes. S-ar putea sa simbolizeze o miscare generationala diferita de ce s-a petrecut in ultimii ani.

Ca directie, dincolo de stridente si cacofonii discursive, dincolo de inconsecvente si tinte inselatoare, este o tentativa de a-i responsabiliza pe guvernanti. Este, pentru multi, o cautare a solidaritatii intr-un univers perceput ca amorf, asfixiant si atomizat. Ca sunt destui care pescuiesc in ape tulburi, ca nu lipsesc manevrele demagogice, nu ma indoiesc. Dar aceasta este soarta oricarei miscari sociale, in special in faza ei incipienta. 

Primul lucru care se impune notat este caracterul lor non-violent. Protestul, contestatia, nesupunerea civica pasnice sunt elemente ale jocului democratic. Doi, constat eterogeneitatea inerenta unor asemenea revolte. Trei, observ ambiguitatile ideologice si agendele diferite ale participantilor. Observ si tendinta de constituire a unor nuclee hegemonice cu "tribuni" auto-desemnati.

Este o revolta anti-Establishment, cu doza de utopism proprie unor asemenea miscari. Este expresia unor frustrari reale, a unei stari de malaise greu de negat. Cum Establishment-ul actual este Guvernul Ponta si coplesitoarea majoritate USL in Parlament, este, prin implicatii, o revolta impotriva USL. Dar nu este in favoarea niciunui partid politic. Retorica anti-corporatii de orientare eco-socialista se combina cu un anti-capitalism naiv, ostentativ si, pentru moment, selectiv. Capitalismul vestic trebuie stopat. Cel estic este ignorat. Deocamdata, pare a fi ceea ce numim a single issue movement.

Anticapitalismul, ca si anticomunismul de ultima ora, pare sa fie si el cu geometrie variabila. Mi-am amintit, scriind aceste randuri, de inceputul anilor 80, de miscarea impotriva amplasarii rachetelor americane in Germania de Vest. La vremea aceea, Vaclav Havel a trimis o scrisoare catre pacifistii occidentali, de fapt un eseu politico-filosofic, in care a insistat ca rachetele nu au ideologie si ca nu vede de ce indignarea lor nu ia in considerare si rachetele sovietice amplasate in RDG. Textul se numea “Anatomia unei reticente”. O lectie de realism pe care multi par a o fi uitat.

Comportamentul politic aberant al lui Victor Ponta este el insusi un catalizator al revoltei. Nu cunosc in analelele politicii moderne o situatie precum aceea in care premierul spune ca va vota contra propunerii adoptata de guvernul pe care il conduce. Este apoteoza iresponsabilitatii. Daca era onest (vai, asta da utopie!), Ponta trebuia sa demisioneze. N-a demisionat el insa cand a fost dovedit plagiator ordinar, de ce-ar demisiona acum? Omul stie ca totul trece si ca, lui personal, totul ii merge. Asa credea si mentorul sau, Adrian Nastase, pana cand i s-a infundat. Vom vedea in continuare.

O marturisire: Nu stiam ca mama ministrului insarcinat cu Marile Proiecte (de unde or fi gasit acest titlu de un ridicol nebun?), Dan Sova, este avocata pentru RMGC. Exista limite ale lipsei de bun simt si de onoare? A auzit dl Sova despre ceea ce se intelege in chip universal prin conflict de interese?

http://lacoltulstrazii.ro/2013/09/04/cel-mai-bun-articol-despre-abuzurile-din-proiectul-de-lege-pro-rmgc/

O precizare: Acest articol nu se doreste a fi o analiza exhaustiva a unui fenomen in plina derulare. Este doar un execitiu de gandire politica.

O dilema: Am citit cu atentie articolul Claudiei Postelnicescu publicat pe “Contributors”. Cred ca nu greseste atunci cand se intreaba daca absenta dreptei de la protest nu este, pe termen mediu si lung, pagubitoare. Sigur, pot exista ratiuni perfect justificate pentru tinerii conservatori (ori liberal-conservatori) sa nu se simta acasa in compania diversilor stangisti. Exista diferente de valori, de atasamente si de loialitati. Pe de alta parte, hic Rhodus, hic salta. Aici si acum se constituie un protest ce poate deveni fatal actualei puteri useliste. Un protest impotrva coruptiei, cinismului si clientelismului. Dreapta democratica are de partea ei valorile adevarului, increderii si tolerantei. Nu vad de ce nu le-ar afirma chiar in Piata Universitatii.