Victor "Fă" Ponta sau ce nu este premierul plagiator

Vladimir Tismaneanu 01.09.2014

De același autor

Dedic acest articol acelui candidat care este opusul politic, intelectual si moral al lui Victor Ponta, adică Monica Macovei.

Voi încerca aici un portret prin determinații negative a ceea ce nu este premierul plagiator. “Che”, în spaniola argotică, înseamnă “Bă”. Întrucât idolul lui Ponta, fondatorul poliției secrete castriste și propagatorul revoluției mondiale anticapitaliste, avea ticul verbal de a pronunța acest cuvânt la fiecare două, trei vorbe, a intrat în istorie drept Ernesto “Che” Guevara. Guevaristul de pe Dâmbovița va rămâne cunoscut, sunt convins, drept Victor “Fă” Ponta. Sau “Mă”. Pasionala convivialitate guevaristă își află ecoul balcanic în exuberanta mitocănie pontocratică. Lista de mai jos nu este una ierarhică, ordinea paragrafelor poate fi schimbată fără a afecta teza articolului. Fiecare din punctele de mai jos poate fi dezvoltat într-un articol de sine stătător. Cititorii vor găsi mai jos liniile de forță care definesc proiectul dictatorial al lui Victor “Fă” Ponta.

În primul rând, trebuie spus că Victor “Fă” Ponta nu este un idealist, ci un oportunist. Și-a abandonat protectorul, pe Adrian Năstase, s-a cățărat fără scrupule în vârful piramidei pesediste, ajutat de o coaliție de baroni dominată de socrul său, Ilie Sârbu.

În al doilea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un susținător al statului de drept. Dimpotrivă, cum a demonstrat Radu Vancu, el tropăie cu bocancii peste tot ce înseamnă domnia legii.

În al treilea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un intelectual, dacă intelectual înseamnă respect pentru valori, pentru integritate academică, pentru creativitate și originalitate în lumea spiritului.

În al patrulea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un social-democrat autentic, ci un impostor ideologic, un om lipstit de orice principii, un alergător după voturi și faimă, gata să facă mătănii și să se închine zi și noapte în dorința de a primi sprijinul Bisericii Ortodoxe, un pseudo-evlavios care ziua spune rugăciuni iar noaptea o dedică păcatelor de tot felul, de la minciună la hoție…

În al cincilea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un prieten al Occidentului, ba chiar dimpotrivă, cum ușor s-a putut vedea în vara anului 2012, atunci când, în compania lui Crin Antonescu, un mic caudillo balcanic, și a securistului Dan Voiculescu, un oligarh a cărui avere a fost făcută din banii Securității, deci din jefuirea acestui popor, a pus la cale un atac concertat și distructiv împotriva statului de drept și a ignorat cu iresponsabilitate avertismentele venite din partea aliaților democratici ai României.

În al șaselea rând, Victor “Fă” Ponta nu este adeptul transparenței instituționale și al dreptului de a trage la răspundere pe cei care se vac vinovați de încălcarea legii.

În al șaptelea rând, Victor “Fă” Ponta nu prețuiește seriozitatea, este glumețul bășcălios pe care îl întâlnești, eventual, într-un birt de mahala, cel care ia totul în tărbacă fiind convins că-i va merge acum tot așa cum i-a mers în trecut.

În al optulea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un patriot, dacă patriotism înseamnă să te dedici acelor valori care garantează pluralismul, respectul pentru drepturile omului, inalienabilele libertăți civice, între care libertatea presei este esențială.

În al nouălea rând, Victor “Fă” Ponta nu este un om pentru care contează binele public și adevărul ca valoare supremă, ci, dimpotrivă, un mitoman, un megaloman și un cleptoman, deci un om care minte tot timpul, se crede mai important decât este sau va fi vreodată, și face confuzia între ceea ce aparține statului și ceea ce-și pot însuși, în chip perfid și samavolnic, el și gașca sa oligarhic-cleptocratică…

Articol publicat și pe www.contributors.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22