Pe aceeași temă
UPDATE: Procurorul Lucian Papici, seful Sectiei 1 din DNA, cel care a instrumentat dosarul lui Liviu Dragnea, a fost inlocuit din functie de procurorul general Tiberiu Nitu, fara acordul procurorului Codruta Kovesi, au declarat surse judiciare pentru Revista 22. Nitu a intrerupt si mandatul procurorului Mariana Alexandru, adjunctul Sectiei 1. Rechizitoriul in cazul Dragnea este finalizat, cei doi procurori schimbati din functie urmau sa-l trimita instantei.
Lucian Papici a confirmat pentru HotNews.ro ca a fost revocat din functie. Potrivit surselor citate, procurorul general a trimis ordinul in jurul orei 17.00.
Rechizitoriul de trimitere în judecată a vicepremierului Liviu Dragnea, în cazul fraudelor de la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu a ajuns pe masa procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, pentru avizare.
Rechizitoriul a fost întocmit de către procurorul Lucian Papici, şeful Secţiei I a DNA, în care sunt anchetate cazurile de mare corupţie.
Surse judiciare, citate de Romania libera, susţin, însă, că, procurorul general, Tiberiu Niţu, ar fi decis încetarea delegării lui Papici din funcţia de şef al Secţiei I, în condiţiile în care aceasta ar fi trebuit să expire abia în luna decembrie.
Motivul, spun sursele RL, ar fi legat tocmai de semnătura pe care Lucian Papici şi-a pus-o pe trimiterea în judecată a lui Dragnea.
Lui Lucian Papici i s-a prelungit cu 3 luni delegarea in functia de sef al Sectiei 1 din DNA de catre procurorul general al DNA, Laura C0druta Kovesi, incepind din 23 septembrie. Ca adjunct, fusese numita procurorul Mariana Alexandru, careia i se prelungise delegarea in functie tot cu 3 luni, Surse citate de Hotnews spuneau ca Tiberiu Nitu, procuror general, a acceptat cu greu prelungirea delegarii, nefiind exclus sa revina cu propuneri in urmatoarele 3-4 saptamani, inainte de expirarea termenului de delegare pe functie.
Potrivit surselor Revistei 22, în locul lui Lucian Papici ar fi fost desemnată Iuliana Bendeac, iar ca adjunct al acesteia, procurorul Viorel Cerbu. Sursele noastre mai spun că procuroarea Bendeac a făcut până acum un singur rechizitoriu.
Miscarea procurorului general Tiberiu Nitu - numit in functie in urma intelegerii dintre Victor Ponta si Traian Basescu - vine la scurt timp dupa ce expertii Comisiei Europene pe MCV au parasit Romania. Reamintim ca tot miercuri, ministrul francez al Afacerilor Europene declarase, in contextul disputei Schengen, ca "se pare ca raportul MCV nu va fi pozitiv".
Papici si Alexandru, procurorii din marile dosare de coruptie
Lucian Papici este seful sectiei a I-a din DNA din 2007. El a fost propus de fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei. Ca procuror sef de sectie, Papici a girat toate marile dosare: Nastase, Voicu, Voiculescu, Valiza-Gigi Becali, Caltabosul-Remes, toate cazurile de magistrati corupti, politisti, vamesi etc. Ca anchetator de caz, Papici a lucrat impreuna cu Mariana Alexandru in dosarele lui Adrian Nastase si impreuna cu Bocsan in dosarul Portul Constanta. Mariana Alexandru a fost numita de Laura Codruta Kovesi in functia de adjunct al Sectiei I.
Papici si Mariana Alexandru au instrumentat impreuna dosarul fostului senator PSD Catalin Voicu. Procuroarea Alexandru a instrumentat si dosarul fostului ministru PDL al Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi. Numele ei ramane insa legat de anchetele impotriva fostului premier Adrian Nastase. Mariana Alexandru a fost practic anchetatorul principal care a reusit sa il trimita pe Nastase in spatele gratiilor.
DNA are 3 sectii. Sectia I de combatere a coruptiei se ocupa de coruptia pura si flagrantul in delict. Sectia a II-a de combatere a infractiunilor conexe coruptiei se ocupa de fraude sau evaziune fiscala. Exista si sectia militara care se ocupa de infractiunile de coruptie savarsite de militari. Sefii de sectii supervizeaza in mod direct anchetele, cunosc cel mai bine situatia dosarelor si confirma sau infirma deciziile de inchidere a cazurilor sau de trimitere in judecata.
Papici, delegat la seia Sectiei 1 pentru 3 luni
"Procurorul general, Tiberiu Nitu, a primit din partea procurorului sef DNA, Laura Codruta Kovesi, cerere de delegare pe functie pentru trei luni pentru domnul Lucian Papici in functia de sef al Sectiei I a DNA si pentru doamna Elena Matiesescu in functia de sef al sectiei judiciare din DNA incepand cu data de 23 septembrie", a declarat pentru Hotnews.ro Ramona Bulcu, procuror sef al Biroului de Presa.
Cele doua propuneri de delegare au fost aprobate ieri, au explicat pentru HotNews.ro surse DNA. Cele doua functii din cadrul DNA, conduse in prezent de Papici si Matiesescu, sunt extrem de importante. Seful de sectie confirma sau nu rechizitoriile procurorilor de caz, cateva dosare importante fiind la un pas de trimiterea in judecata.
Sectia I are in lucru marile dosare de coruptie, iar sectia judiciara apara in instanta interesele DNA odata ce un dosar este trimis in judecata. Surse judiciare au declarat pentru Hotnews.ro ca ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a inaintat la CSM propuneri verbale ca procurorii Gheorghe Bocsan (care s-a ocupat initial de dosarul Dragnea) si Gheorghe Popovici (care lucreaza in dosarul lui Voiculescu) din cadrul DNA sa ocupe functia de sefi ai sectiei I, insa ele n-au fost agreate in CSM si la varful DNA.
In consecinta, ministrul Cazanciuc a renuntat sa mai trimita propunerile in scris la CSM. Oficial, ministrul justiei, Robert Cazanciuc neaga ca a facut aceste propuneri, declarand pentru HotNews.ro: "Am discutat pana acum cu cinci procurori DNA, fiecare are sansa lui".
Conform surselor HotNews.ro, este posibil ca Ministerul Justitiei sa revina cu propuneri in urmatoarele 3-4 saptamani, inainte de expirarea termenului de delegare pe functie.
Pasul inapoi facut de Ministerul Justitiei s-ar putea explica prin faptul ca de luni, 23 septembrie, adica exact din ziua in care expirau cele doua mandate la sectia I si la sectia judiciara, incepe vizita la Bucuresti a delegatiei de experti europeni din cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV). Foarte posibil ca ministerul justitie sa fi evitat un scandal legat de DNA in plina evaluare MCV.
Procurorul Gheorghe Bocsan a instrumentat dosarul Referendumul in care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat ca a coordonat presupusa frauda de la votul privind demiterea presedintelui din 29 iulie anul trecut. Dragnea este la un pas de trimiterea in judecata, in prezent fiindu-i prezentat materialul de urmarire penala.
Initial, la dosar au lucrat mai multi procurori, insa pana la urma au ramas doar doi - Gheorghe Bocsan si seful lui, Lucian Papici. Surse din preajma anchetei sustin ca, initial, Bocsan s-a aratat extrem de zelos in instrumentarea dosarului pana in momentul in care fostul sef al DNA, Daniel Morar, a parasit institutia, iar la usa au batut alegerile din 9 decembrie.
CITESTE SI Procurorii DNA se pregatesc sa-l trimita pe Draganea in JUDECATA, suparati ca trage de timp
Din acel moment (in octombrie 2012, Morar a plecat de la DNA la Parchetul general), Bocsan a incetinit ritmul ca, in cele din urma, sa sustina ca nu sunt probe concludente si ca intentioneaza sa inchida dosarul prin decizie de scoatere de sub urmarirea penala (SUP). Celalalt procuror, Lucian Papici, nu a fost de acord si a sustinut ca, dimpotriva, sunt probe solide pentru trimiterea in judecata a lui Dragnea. Asa s-a ajuns la ruptura dintre cei doi si, in cele din urma, Bocsan a parasit ancheta.