După ce Constantin a anunțat că va contesta în instanță legalitatea întrunirii Delegației Permanente (prin care se convoacă Congresul), de la care a plecat furios duminică, Tăriceanu dă curs propriei amenințări privind excluderea lui Constantin, pe care acesta și-ar ”forța-o” prin acțiunile sale.
Daniel Constantin, copreşedintele ALDE, a părăsit sala în care se desfăşoară Delegaţia Permanentă a partidului, împreună cu un grup de membri ai conducerii, aceştia susţinând că şedinţa este nestatutară.
„Am şi eu o serie de nemulţumiri legate de funcţionarea ALDE, hai să spunem nu numai în ultima perioadă, ci de o bună bucată de vreme", a spus Tăriceanu, copreşedintele ALDE
Deputatul ALDE Andrei Gerea a ieșit joi la un atac deschis împotriva copreședintelui Daniel Constantin. Fostul ministru al Energiei spune despre Constantin că visează cu ochii deschiși când vorbește de contribuția sa la crearea ALDE și că și-a dat seama de penibilul opoziției sale în organizarea congresului.
Și organizația argeșeană a ALDE cere organizarea de urgenta a unui congres extraordinar. Este a 31-a organizatie a partidului care cere acest lucru.
Sunt probleme în coaliţia de guvernare. Este mai limpede ca oricând că la nivelul conducerii ALDE există tensiuni, lucru recunoscut de copreşedintele ALDE Daniel Constantin. Mai mult, în presă au apărut informaţii despre o posibilă ruptură a ALDE.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an