Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26 octombrie 2016, a fostului presedinte liberal al CJ Brasov Aristotel Cancescu.
Procurorii DNA l-au reţinut luni pe Lazăr Iordache, vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM). Ulterior, a fost arestat preventiv. Este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită si cumpărare de influență.
Lazar Iordache, retinut marti de DNA pentru dare de mita si trafic de influenta a fost in 2009 consilierul personal lui Videanu, iar in 2015 consilier onorific al unui secretar de stat trimis anul acesta in judecata pentru complicitate la dare de mita.
„Persoana cu funcţie de conducere” din cadrul Ministerului Sănătăţii, căreia vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului i-a promis, potrivit DNA, un procent de 5% din banii daţi de minister către două spitale este denunţător în cauză, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Directoarea serviciului administrativ din Consiliul Judetean (CJ) Sibiu, Ana Kraus, a fost retinuta de DNA si alti patru angajati din institutie au fost pusi sub control judiciar.
PNL a transmis astazi un comunicat in legatura cu retinerea lui Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, pentru fapte comise in perioada in care acesta era presedinte al Camerei Deputatilor din partea PNL.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an