Argumente și contraargumente

Andrei Cornea 26.06.2012

De același autor

N-ar trebui să mai consumăm spațiu tipografic, timp și efort pentru a argumenta că, după datele puse la dispoziție de presă, premierul Ponta și-a plagiat teza de doctorat. Punct. Totuși încercările care se fac pentru a ascunde, relativiza și edulcora această situație merită discutate pe scurt.

Mai întâi, avem argumentul „gu­ver­na­mental“, dar reluat și de prieteni ai gu­vernării: teoria conspirației. Se încearcă dă­râmarea guvernului, strigă ei, guvernul „nu poate lucra în liniște“ din pricina feluritelor scan­daluri. „Cineva dorește cu ardoare destabilizarea Gu­vernului României“, scrie Vlad Nistor într-un edi­to­rial din Evenimentul Zilei. Poate că da, dar vorba ace­ea, destabilizarea nu e „în chestie“. „În chestie“ e pla­giatul presupus al pre­mie­rului. A plagiat, au nu? Dacă da, cel mai bun mod de evitare a zisei destabilizări ar fi fost să nu fi existat fapta, căci atunci denunțul, oricât de ticălos, nu s-ar fi pu­tut rosti sau s-ar fi disipat îndată.

Apoi vine argumentul „specialistului“: se zice că trebuie o comisie de specialiști în drept (în cazul lui Mang era vorba despre specialiști în informatică) pentru a se pro­nunța. Nu, nu trebuie, cel puțin în cazul acestui tip de plagiat primitiv, unde pa­gini întregi sunt pur și simplu copiate cu modificări minimale. E suficient un ins al­fabetizat care să observe coincidența unor texte și lipsa semnelor citării sau a altor procedee editoriale, care indică diferența dintre textul altcuiva și textul propriu. Că există plagiate mai subtile, unde se fură ide­ile, nu cuvintele, e știut și acolo e ne­voie de specialiști. Dar datele disponibile arată că d-l Ponta nu a ajuns la acest sta­diu. (Altminteri, nu e rău că Universitatea București a deschis o anchetă; dar să nu confundăm lucrurile.)

Voi trece repede peste argumentul ridicol cum că normele de citare actuale nu exis­tau în 2003. Existau, și de 150 de ani. Voi trece și peste acela că menționarea în fi­nal, dar fără indicarea paginilor, a au­to­ri­lor folosiți e suficientă. Nu e suficientă, fiindcă nu se știe care a fost contribuția doctorandului Ponta. Dacă acesta ar fi prezentat o teză din care, în mod explicit, jumătate era atribuită altor autori, nici chiar Adrian Năs­tase nu i-ar fi putut acor­da doctoratul. De ase­menea, faptul că nu a exis­tat o plângere a autorilor plagiați de pre­mier nici nu anulează, nici nu exonerează probabilul delict intelectual.

Ajung la câteva dintre cele mai perverse argumente – ce țin de relativizarea pla­giatului. Unele au fost recent formulate de Alina Mingiu-Pippidi într-un articol apă­rut pe Ziare.com, intitulat Circul nostru vă prezintă. Mai întâi, notez că domnia sa nu pronunță în ceea ce-l privește pe pri­mul ministru cuvântul rușinos „plagiat“, ci zice, mai blând, „compilație“. Dar o compilație nu e obligatoriu un plagiat: poți scrie o carte lipsită de originalitate, dar citând sursele. Nu ești prea isteț, dar nici nu ești hoț. În general, o carte slabă nu-i totuna cu una plagiată. Cariera aca­demică a cuiva, cum scrie d-na Pippidi, poate fi nulă (iar asta rămâne de de­mon­strat într-adevăr, în fiecare caz, de către specialiști din domeniu), fără a fi însă ba­zată pe fraude. Plagiat, compilație, carieră academică nulă – toate sunt puse laolaltă; și cum originalitatea autentică e rară (și la noi, și pretutindeni), iată că d-l Ponta e aproape în regulă. Apoi d-na Pippidi se re­feră la o propunere mai veche a ei (de ca­re nimeni n-a vrut să știe, vai!), aceea de a se verifica pentru plagiat (acum ter­me­nul apare) „toate doctoratele și de a se anula toate titlurile de profesor și con­ferențiar care nu corespund stan­dar­de­lor“. Așadar, să fie verificate doctoratele tuturor cetățenilor români în viață? De ce nu și toate diplomele universitare? De ce nu și cele de bacalaureat, căci frauda la ba­calaureat are o lungă tradiție? Dincolo de legalitatea îndoielnică (mi se pare că ea încalcă flagrant prezumția de nevinovăție) a unei astfel de acțiuni, enormitatea sar­cinii depășeşte orice închipuire. E o pro­pu­nere maximalistă de tipul propunerilor so­vietice pentru dezarmare de pe timpuri: se cerea dezarmarea nucleară „generală și totală“, știindu-se bine că ea era și im­posibilă practic, și inacceptabilă pentru Vest, dar că suna bine propagandistic.

În fine, d-na Mungiu-Pippidi este foarte in­dignată că mai mulți universitari din Ti­mișoara au cutezat a iniția o petiție de de­misie a premierului (și care a strâns mii de semnături). Aceștia, zice ea, sunt jal­nici: mai întâi sunt pedeliști, apoi n-au lu­crări cotate ISI și întregul lor departament (de litere sau de științe politice, nu m-am lămurit) zburdă fără ISI. La asta putem spune din nou: nu e „în chestie“! Ce ames­tec are aici pedelismul, ori dacă au scris lu­crări valoroase sau nu, ori dacă au apă­rut la publicații ISI? Schimbă asta cu ceva situația premierului, dacă a plagiat sau nu? Asta e „în chestie“! După câte știu, cei patru inițiatori de la Timișoara sunt uni­versitari foarte onorabili, dar să ad­mi­tem că n-au publicații ISI. A, spuneți, fiind­că n-au publicații ISI, titlurile lor ar fi impostură și ar trebui să se abțină de la petiții! Fie, să le fie rușine! Dar din textul în discuție rezultă și că impostori suntem cu toții: și Ponta, și Mang, și Kövesi, și cei care îi susțin, și cei care le cer demisia. „Dragi tovarăși și prieteni români, ne ia autoarea de sus, precum Gulliver pe lili­putani, ...trăiți într-un climat de im­postură generalizată și atenția dedicată unor cazuri particulare nu face decât să arate... că sunteți lipsiți de obiectivitatea generală ca să vă curățați!“ Suntem mici și murdari toți, așa e! Numai că, din pă­cate, „în chestie“ e acum un caz par­ti­cular „curat-murdar“, dar care poate aju­ta și la curățenia generală: a plagiat au nu primul ministru și trebuie să demisioneze? Cine are autoritatea să vorbească? D-na Mun­giu-Pippidi. Articole ISI are, par­ti­za­nate politice, nu. Numai că, din păcate, domnia sa, după cum declară, scârbită de noi toți, „s-a retras la țară“. Presupun că, întocmai lui Candide, acum își cultivă grădina! Păcat. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22