De același autor
Oare, dacă USL va ajunge la putere, vom vorbi despre „intelectualii lui Ponta (sau Antonescu)“?
O relativă coincidenţă face să fi apărut nu demult două cărţi sau, mai exact, două culegeri de texte „adversare“ sau poate mai curând complementare: una, îngrijită de Cristian Pătrăşconiu, se numeşte Noua şcoală de gândire a dreptei (care continuă volumul ieşit anul trecut, Repere intelectuale ale dreptei româneşti), Humanitas, 2011; cealaltă carte, numită Critic Atac, apărută la Editura Cartier, e o antologie de texte a „noii generaţii“ de stânga, publicate, iniţial, pe site-ul cu acelaşi nume.
Primul volum dintre cele menţionate este (ca şi Reperele intelectuale) o suită de interviuri cu personalităţi ce s-au afirmat la dreapta sau s-au recunoscut mai curând la dreapta. Unii dintre aceştia au fost sau sunt miniştri (Monica Macovei, Teodor Baconschi, Ionuţ Popescu), alţii sunt parlamentari sau eurodeputaţi (precum Sever Voinescu sau Traian Ungureanu). Nu lipsesc foştii consilieri sau actualii consilieri prezidenţiali (Sebastian Lăzăroiu, Cătălin Avramescu), dar, bineînţeles, sunt şi dintre aceia care activează în cadrul unor organisme nonguvernamentale (precum Sorin Ioniţă sau Cristian Ghinea) ori prezenţe publice de alt gen (Mihail Neamţu, Cosmin Alexandru).
Cei de la Critic Atac (unii bine cunoscuţi în publicistică, alţii mai puţin), precum Vasile Ernu, Cristi Rogozanu, Alexandru Matei, Victoria Stoiciu, Dan Ungureanu, Alex Cistelecan, Ciprian Mihali, Gabriel Chindea, Veronica Lazăr, Iulia Hasdeu etc., nu au (încă) „slujbe“. E aici un aspect la care mă voi referi imediat. Deocamdată, notez că mă simt apropiat de mulţi dintre cei din Noua şcoală a dreptei (am avut de altminteri o contribuţie în volumul Repere intelectuale ale dreptei româneşti). Pe de altă parte, salut cu simpatie şi interes şi volumul „advers“: avem aici un grup consistent de intelectuali de stânga, chiar stângişti uneori, extrem de critici la adresa dreptei „neoliberale“, cum le place să spună: faptul merită remarcat, deoarece, până acum 2-3 ani, era greu de vorbit în România despre o „gândire de stânga“, unde şi atributul, şi substantivul să poată fi rostite cu gura plină! Iată că acum ea există şi vorbeşte răspicat. Ne rămâne să o ascultăm şi, desigur, să o combatem. Dar măcar avem, în fine, ceva ce merită a fi combătut cu arme intelectuale!
N-am să deschid polemica acum. Mă voi rezuma să relev un fapt care, paradoxal, apropie cele două grupuri: adversitatea manifestă, chiar ostilitatea faţă de PSD şi faţă de alianţa USL! Pentru intelectualii de dreapta – cum am spus – mulţi prezenţi la diferite nivele în administraţia guvernărilor din ultimii opt ani şi, pe de altă parte, de demult ideologic adversari ai „socialismelor“ în orice variantă (de la comunism la social-democraţie), faptul este perfect normal şi aşteptat. Dincolo însă, la stânga, situaţia e mai curioasă. Iat-o, exprimată în vorbele lui Vasile Ernu (p. 49): „Din păcate, partidul care se declară de stânga nu ne reprezintă. Dacă eu mă declar de stânga şi ei se declară de stânga, iar între noi există o prăpastie greu de trecut, atunci cineva are o problemă. Şi vă garantez că problema nu e la mine... În acest moment, ei sunt mai degrabă un partid de factură neoliberală“.
Aşadar, ce observăm? Că dreapta politică a reuşit să aibă de partea ei un număr remarcabil (prin cantitate şi calitate) de intelectuali care să-i confere legitimitate intelectuală, ceea ce e foarte natural. Aceşti intelectuali şi-au regăsit, de fapt, propria viziune în politicile iniţiate de Traian Băsescu. Întâlnirea celor două traiectorii a avut loc spontan (chiar dacă nu fără unele asperităţi) şi, printre intelectuali, nu am înregistrat modificări notabile de viziune, care să poată fi calificate drept „oportuniste“. (A vorbi global despre „troc“ aici, fără a aduce dovezi concrete, e pură calomnie.) Pe de altă parte, stânga politică (includ şi PNL aici) nu are nimic similar în susţinerea ei ideologică (poate cu excepţia relativă a lui Vasile Dâncu). Mai mult, primul grup consistent de intelectuali de stânga, apărut la noi după 1989, contestă radical această stângă politică. De unde putem înţelege că, fie în opoziţie, fie (de la anul) la putere, stânga politică din România rămâne lipsită de legitimitate intelectuală şi – ceea ce e mai grav – nu mai poate invoca acum (odată cu Critic Atac) nici măcar aşa-zisa propensiune tradiţională „de dreapta“ a intelectualului român, obsedat fie de anticomunism, fie de interbelic. Faptul sugerează inconsistenţa ideologică şi de viziune a opoziţiei politice actuale, dar şi debilitatea ei practică.
Da, există (şi deloc în sens peiorativ) „intelectualii lui Băsescu“! Sensul pe care îl dau acestei sintagme este că există intelectuali publici cunoscuţi, dintotdeauna filosofic situaţi la dreapta, care fac sau au făcut şi politică sub regimul Băsescu, încercând – cu toate limitările realităţii – să pună în practică crezul lor teoretic. Pe de altă parte, nu a existat sintagma „intelectualii lui Iliescu sau ai lui Năstase“, nici pe când aceştia se aflau la putere, chiar dacă nu au lipsit intelectualii care să susţină instituţional acel regim, dar angajarea lor ideologică efectivă la stânga a fost cvasinulă. Oare, dacă USL va ajunge la putere, vom vorbi despre „intelectualii lui Ponta (sau Antonescu)“? Va deveni Ernu secretar de stat, Cistelecan – eurodeputat, Rogozanu – director de „deconcentrată“? Sper să nu, dar imposibil nu e! Dar oare vor încerca ei sau comilitonii lor să-şi aplice tezele lor de acum în politica de mâine? Asta e imposibil! Orice ar fi, nimeni nu va putea susţine că noua stângă de azi din Critic Atac se va fi regăsit, ideologic şi doctrinar, în politica PSD-PNL-PC de mâine, fie şi parţial. Ernu are dreptate: ori eşti autentic intelectual de stânga, ori execuţi partitura Ponta-Antonescu-Voiculescu. A susţine că există sau că vor exista „intelectuali ai lui Ponta (Antonescu)“, înainte de a fi o calomnie sau o critică, e numai un banc bun! //
