Unde sunt intelectualii

Bernard Noghiu 04.06.2010

De același autor

„Răsfoind“ presa electronică, am ajuns la blogul unui jurnalist pe care îl urmăresc cu mare atenţie. La unul dintre posturile sale recente, am observat şi un comentariu sau mai degrabă întrebare: „Unde sunt intelectualii?“, aşa sec, fără alte intervenţii. Şi asta m-a invitat la reflecţie. Nu vreau să-mi însuşesc nici întrebarea şi nu vreau nici să dau un răspuns, neapărat.

Întrebarea-comentariu la postul jurnalistului se punea în contextul situaţiei actuale pe care o trăim cu toţii. Dar este mult mai mult decât atât. E mai degrabă o întrebare de fond: unde sunt intelectualii atunci când e nevoie de ei? Ei nu s-au ascuns şi nici nu au dispărut.

Dar, înainte de toate, trebuie să fac o precizare. Aici nu e vorba de intelectualii cu diplomă sau doar de cei consacraţi prin consensul public, ci de intelectuali pornind de la sensul cuvântului: aceia care îşi folosesc intelectul, reflectă la rece, lucid şi în situaţii ca aceea prin care trecem acum şi situaţii de orice gen prin care am trecut.

Până la urmă, întrebarea-comentariu se poate transforma astfel: unde sunt intelectualii sau unde este intelectul într-o societate, la un moment dat, acea facultate care ne ajută să facem calcule lucide şi să acţionăm în aceeaşi măsură, reacţionând nu doar pasional-pătimaş sau haotic-panicard, dacă nu blazat a lehamite?

Vocile intelectualilor sunt şi rostesc încă. Dar nu se aud, pentru că le acoperim cu mult prea multe alte lucruri, cu multe alte voci. Asta pentru că ei nu fac rating la televizor, nu prea pot colora revistele, nu fac senzaţie pe net, nu oferă ceva ce este uşor de acceptat, ce spun nu se poate citi uşor şi doar răsfoi fără să ne pună pe gânduri, nu se poate râde pur şi simplu de ce arată şi merge, apoi, uşor mai departe. De aceea nu sunt căutate aceste voci. Ei sunt indigeşti. Şi atunci ascultăm orice altă voce, care să nu ne fie incomodă, chiar şi când este vorba de propriul intelect. Ne plac lucrurile colorate, răsunătoare, bătătoare la ochi, nu cele calculate.

Când este evident că, mai mult ca oricând, avem nevoie de intelectuali şi de intelect, ne adormim cu vorbe mari şi pline de patimă, cu reglări de conturi şi discursuri resentimentare. E un spectacol general în care nu mai are loc un calcul rece, neplăcut, dar realist, o observaţie pertinentă, dureroasă, dar capabilă să ne vindece.

Şi asta pentru că toate celelalte nu ne impun să luăm măsuri urgente, deşi situaţia o cere. Ne adormim şi lăsăm lucrurile să treneze. Şi nu este doar spectacolul oferit de politicieni.

E atât de uşor de văzut, atât de evident! Privind spectacolul politic şi social în care trăim, din toate se poate citi acelaşi refren: „lasă că vedem noi, lasă că vom face noi“.

E o stare generală. Şi chiar şi atunci când ai crede că sunt doi oameni care, faţă în faţă, vor încerca să ia „problema“ la rece, îi vezi pe aceştia coborând în adâncul pasiunii şi al iraţionalului, scormonind în „istorii“ mai mult sau mai puţin personale, cu energii care ar trebui orientate spre ceva mai bun, numai problema în cauză nefiind motivul aprinderii lor reciproce.

În „dialogurile“ pe care le vedem sau pe care le producem putem observa doar o continuă orientare împotriva celuilalt şi împotriva a ceea ce face el, nimic reciproc şi pus împreună spre un scop. Doar o continuă arătare cu degetul, aceeaşi incapacitate de a ne „aduna“ pentru un ţel anume. Mereu aceeaşi fragmentare şi lipsă de coerenţă.

E doar o imagine, dar în spatele ei este realul pe care România îl trăieşte cu o inconştienţă cât se poate de periculoasă, mai ales în acest moment. Sunt politicienii, actorii sociali, mass-media? E un tot. E acel iresponsabil mod de a gândi: „vom vedea noi atunci“ şi de aceea am văzut multe ce nu am fi dorit să vedem şi să trăim. Un cerc vicios sau o demonică înşiruire de consecinţe a unei surzenii la un adevăr care nu doar că ne spune ceva, ci ne strigă din starea în care trăim.

Până şi revolta noastră nu are logica sa naturală, ci îmbracă aspecte de adunare câmpenească sau chiar de petrecere ad-hoc, cu excepţia unor mici refulări concretizate în câteva strigăte anemice.

Şi de aici, chiar şi puţinele luări de poziţie sau hotărâri sunt efemere şi fără succes de a se maturiza şi a aduce roade, de unde şi faptul că avem atâtea minunate decizii şi angajări, dar care sunt atât de uşor uitate sau peste care se revine atât de repede, considerate fiind prea radicale, prea rapide şi care pot fi „îndulcite“ sau pot fi „lăsate mai moale“.

Nu au dispărut intelectualii. Poate că doar suntem mult prea surzi şi orbi la ceea ce este „intelectual“, gândit şi înţeles, chibzuit şi aşezat, făcut cu responsabilitate, durabil în logica sa.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22