Care pe care

Cristian Teodorescu 22.09.2003

De același autor

Scandalul dintre SRI si comisia parlamentara care pastoreste aceasta discreta institutie spune multe despre influenta pe care o au si astazi fostii ofiteri de Securitate, in lumea puterii. Disputa, tot mai dura, dintre seful SRI, Radu Timofte, si presedintele comisiei, Ion Stan, a izbucnit de la demisia comandata a unui fost securist important, generalul Vasile Iancu, care pana la 1 septembrie a fost adjunctul lui Timofte. Ion Stan l-a chemat pe seful SRI sa dea explicatii in fata comisiei, cu o graba si o iritare de care nimeni nu l-ar fi crezut in stare. Pana atunci el nu si-a permis sa sufle in fata lui Radu Timofte. Dupa audiere, Ion Stan semneaza un comunicat prin care comisia se declara grav nemultumita de reforma din SRI. Neobisnuit cu un asemenea tratament, Radu Timofte emite un contracomunicat in care acuza comisia ca a prezentat deformat continutul audierii sale si, in aceeasi zi, paraste comisia presedintelui Iliescu.

Iar ca sa nu existe vreo urma de indoiala ca n-are de gand sa se lase calcat pe coada de Ion Stan, declara presei ca a cerut ca seful comisiei sa fie luat la intrebari de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Nici Ion Stan nu se lasa, atat doar ca se lanseaza in declaratii din care se poate deduce ca e pe punctul de a incepe o pirueta. El acuza SRI-ul ca n-a scapat de fostii securisti care au facut politie politica, in timp ce adjuncta sa din comisie, Daniela Buruiana, il sfatuieste pe Radu Timofte sa nu se desparta de fostii securisti. Ion Stan afirma ritos ca cererea lui Timofte ca el sa fie audiat de CSAT e ilegala, dupa care tot el accepta ca s-ar putea prezenta in fata CSAT. Mai intai vrea sa-l denunte pe Timofte comisiilor parlamentare care au acelasi obiect de activitate ca si comisia condusa de el, dupa care concede ca nu vrea capul directorului SRI.

E tot mai limpede ca in acest scandal, Ion Stan, care nu e omul unor convingeri personale de nezdruncinat si n-are initiative proprii, s-a lasat convins de o anumita comanda, dupa demisia fortata a generalului Iancu. O comanda care i-a dat curaj sa se declare nemultumit de ceea ce face Radu Timofte la SRI. La fel de posibil e insa ca Ion Stan, care nu sclipeste de inteligenta, sa se fi lasat convins ca demisia fortata a generalului Iancu il va face pe Radu Timofte sa-si rupa gatul. Dar cine l-ar fi putut determina pe Ion Stan sa-l critice atat de virulent pe colegul sau de partid, Timofte, despre care se stie ca e omul presedintelui Iliescu? Am facut aceasta ultima precizare deoarece Ion Stan insusi era considerat, pana nu demult, drept o persoana agreata la Cotroceni. S-a speculat in presa ca atat Ion Stan, cat si Radu Timofte ar fi pionii luptei dintre Cotroceni si Palatul Victoria pentru controlul asupra serviciilor secrete, dar si pentru protejarea fostilor securisti, pentru care Cotrocenii si Palatul Victoria se pare ca au liste diferite.

Sa nu uitam insa ca NATO preseaza tot mai tare tarile estice care urmeaza sa devina membre cu drepturi depline in Alianta sa scoata din jocul puterii pe fostii reprezentanti ai serviciilor secrete comuniste care au avut de-a face cu serviciile similare rusesti sau din tari neeuropene ostile Occidentului. Or, e limpede ca, in raport cu asemenea exigente, Bucurestiul nu-si poate permite sa-i pastreze in functii de putere pe fostii securisti aflati in aceasta situatie.

Dupa caderea lui Vasile Iancu, toti fostii securisti care si-ar putea pierde functiile actuale au trecut, se pare, la ofensiva. Unii dintre ei se afla in partidul de guvernamant si se folosesc de protectia premierului, altii, fara functii, dar membri in PRM, simt ca, daca puterea se va debarasa de securisti, se va termina si cu puterea lor personala rezultata din relatiile amicale cu securistii de la putere.

Influentabilul Ion Stan a avut, probabil, initial impresia ca ofensiva fostilor securisti cu rang inalt are in spate si un factor de putere, la fel cum tot puterea i-a tinut in brate. Iar daca el a indraznit sa-l atace pe Radu Timofte, atunci nu de grija ca nu s-a restructurat SRI-ul a facut-o. Sa se fi facut el eroul lui Adrian Nastase, cel care a acuzat recent ca in serviciile secrete exista unii care joaca la doua capete, incercand sa-si negocieze situatii personale convenabile acum, cand Romania se pregateste sa intre in NATO?

Inclin sa cred ca reactiile contradictorii ale lui Ion Stan din ultimele zile sunt provocate de semnalele contradictorii pe care le-a primit din partea esaloanelor superioare. E limpede ca atat la Cotroceni, cat si la Palatul Victoria exista voci care initial l-au sfatuit pe Stan sa se ratoiasca la Radu Timofte pentru demiterea lui Vasile Iancu, dupa cum exista si voci care probabil ca l-au sfatuit pe acelasi nedumerit Stan sa nu se puna impotriva curentului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22