De același autor
M-am săturat să număr la ştiri câţi bani s-au furat ori s-au dat mită zilnic, urăsc cablurile ghemotoc de pe fiecare stâlp, mă irită cei care salivează după tronul aurit din palatul agramat, urăsc mizeria care iese de sub zăpezi în fiecare primavară, urăsc gropile din asfalt, trotuarele ruinate şi aparatele de aer condiţionat care-mi picură lichid în cap, nu înţeleg şi pace de ce numai la noi ţevile de gaz sunt scoase aiurea-galben pe faţadă, nu mai suport miştoul politicienilor, corul constant de plângăcioşi şi dărâmatul caselor de patrimoniu cu zâmbetul pe buze.