De același autor
”Asociația foștilor deținuți politici din România”, înființată în 1990 grație strădaniilor lui Ticu Dumitrescu, numără astăzi 53.000 de membri; la înființare erau 120.000. Un fost deținut politic primește o indemnizație de 200lei/lună pentru fiecare an de detenție.
În aprilie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat că are în evidență 35 de angajați ai fostei Direcții Generale a Penitenciarelor, care ar putea fi aduși în fața Justiției pentru fapte cu posibile consecințe de natură penală comise în timpul exercitării funcțiilor, în perioada 1950-1964; respectivele persoane au vârste cuprinse între 81 și 99 de ani și locuiesc toate în țară. Doi foști comandanți de pușcării: Alexandru Vișinescu și Ion Ficior au ajuns deja în atenția opiniei publice; Parchetul General s-a autosesizat și a demarat cercetările asupra faptelor comise de Vișinescu, după ce, anterior, Parchetul Militar a respins sesizarea IICCMER, pe motiv de prescriptibilitatea faptelor; cu siguranță, Parchetul General va deschide în zilele următoare un dosar și pe numele lui Ion Ficior.
Demascarea celor doi foști torționari a declanșat, cum e normal și cum era de așteptat, un val de profundă emoție și compasiune pentru cei care au suferit cele mai cumplite suplicii dictate de regimul criminal care a condus Romania mai bine de jumătate de secol – și, în același timp, de revoltă împotriva pensiilor foarte mari pe care le primesc cei care au slujit până la crimă regimul comunist. Zi de zi, toată mass-media, scrisă sau electronică, are pe prima pagină și subiect principal al dezbaterilor cazul Vișinescu-Ficior.
În fața acestei reacții generale, pe un puternic fond emoțional, premierul Victor Ponta răspunde imediat cu un proiect de lege, aprobat de Guvern, în virtutea căruia torționarii condamnați definitiv pentru faptele comise între anii 1945-1989 vor fi obligați să plătească victimelor despăgubiri între 25-70% din venitul lor lunar, iar durata plății se va întinde pe o durată de cinci ani. O reparație promptă venită din partea unui om care încearcă în ceasul al 12-lea să întindă o mână de ajutor și să dea un semnal de sinceră solidaritate cu oameni marcați pe viață de suferințele îndurate?
Întrebarea, numai și pusă, poate declanșa înaintea oricărei clipe de reflecție un val de proteste: ”Ar fi fost mai bine să nu le dea nimic?!”. Orice pas pe terenul minat al lui ”Ce ne dă?” e riscat și trebuie făcut cu maximă atenție. Avansez două observații și să vedem la ce concluzii ajungem.
Prima ține de dezvăluirile spectaculoase produse dintr-o dată de reprezentantul PNL în fruntea IICCMER, dl. Andrei Muraru. Nu s-au știut până azi numele foștilor torționari? Zecile de episoade ale ”Memorialului durerii” nu au făcut publice și nu au arhivat numele unor oameni indubitabil vinovați de crime împotriva umanității și asupra cărora Justiția ar fi trebuit să se pronunțe cu celeritate? ”Memorialul de la Sighet”, revista ”Memoria”, cărțile publicate de supraviețuitorii lagărelor comuniste de exterminare nu gem toate cu nume împotriva cărora trebuia aplicată Legea? Azi, dintr-o dată, ni se aruncă în față imaginile grotești a doi bătrâni care probabil că nu mai sunt în stare să omoare o muscă și ni se spune: ”Ne-am făcut datoria: i-am prins. Vai și amar de ce-i așteaptă!”. Cine și unde a ținut până acum ferecate dosarele lui Vișinescu și Ficioru? Unde sunt dosarele torționarilor care, cu siguranță, vor fi făcute publice în zilele următoare, în această victorioasă cruciadă împotriva fantasmelor unui trecut cât mai îndepărtat? Nu a știu nimeni de ele? Nu au fost de găsit până azi? A împiedicat cineva accesul la ele? Da, Parchetul General, la nivelul adjuncțiilor dnei. Kovesi (Tiberiu Nițu unul dintre ei) a blocat demersurile anterioare ale IICCMER de aducere în fața Justiției a unor foști torționari invocând motivul că legislația românească nu ar prevedea aplicarea directă a Convenției internaționale semnate de România privind imprescriptibilitatea crimelor. Toate eforturile Institutului ca Gheorghe Enoiu, fostul director al Direcției de Anchete Penale a Ministerului Afacerilor Interne, supranumit pentru cruzimea de care a dat dovadă în timpul interogatoriilor ”Măcelarul de la Interne”, să fie judecat au rămas fără niciun rezultat, și Enoiu a murit împăcat în patul lui. Nu a fost singurul caz îngropat de cei care au blocat pașii normali ai Justiției chiar și după promulgarea inițiativei legislative a lui Monica Macovei și Sever Voinescu referitor la imprescriptibilitatea crimelor. Astăzi, ca prin minune, aceeași instituție și aceeași oameni se dovedesc mai deschiși, mai cooperanți ca niciodată și, prin ”disponibilitatea” lor suspectă, împing pe un plan cu totul secundar orice dezbatere despre realitățile fierbinți și dureroase pe care le trăiește o țară întreagă. Suntem în fața unei diversiuni de mari dimensiuni? Avem motive temeinice să ne întrebăm dacă nu suntem martorii felului inadmisibil în care puterea politică intervine în funcționarea unor instituții ale statului: Parchetul general, IICCMER, și altele care or mai fi prinse în acest spectacol de ”lumini și umbre”, în încercarea de a escamota problemele tot mai acute care scot oamenii în stradă? Eu personal răspund afirmativ. Firește, fiecare este liber și dator să-și ofere răspunsurile cele mai potrivite.
Dar, poate veți spune unii dintre dvs., m-am grăbit să judec o intenție sinceră, un gest pe care în loc să-l aplaud îi caut pete în soare și dedesubturi descalificante. Vă propun câteva operațiuni simple de aritmetică: înmulțiți numărul torționarilor aflați în evidența IICCMER (35) cu pensia maximă a unora dintre ei (6.000), și pe care să presupunem că o primesc toți la fel, și împărțiți la numărul membrilor Asociației foștilor deținuți politici din România” (53.000). Veți afla la cât se ridică ”reparația” materială și morală pe care Victor Ponta s-a grăbit să o acorde. Eu am făcut calcul: un spor de 3,9622642 lei/lună pentru fiecare fost deținut politic! O umilință mai mare la adresa acestor supraviețuitori ai Gulagului românesc mi-e greu să cred că poate fi imaginată. Dar și o nerușinare mai mare decât cea probată din nou de Victor Ponta nu cred că cineva și-ar putea să și-o permită.
