Viata la bloc sau Romania la borcan?

Regretatul Marian Papahagi mi-a spus candva ca blocurile romanesti comuniste ar trebui stratificate pe clase sociale; ca edificiile-conserva in care traiam si mai traim inca destul de multi dintre noi ar trebui concentrate si populate dupa gradul de civilizatie si educatie al locuitorilor, in blocuri doar cu intelectuali, altele, doar cu muncitori, altele, doar cu functionari, tarani etc. Ca amestecul atator clase sociale intr-un spatiu conserva este exploziv, deoarece oamenii cu civilizatie si educatie scazuta nu respecta intimitatea si granitele celorlalti (probabil fiindca nu au obisnuinta sa faca acest lucru, dar si fiindca nu doresc). Marian Papahagi nu preciza de ce era excedat de faptul de a locui intr-un bloc, dar, in mod evident, iritarea lui venea de la felul in care vecinii il deranjau sonor si faptic prin, de pilda, certuri in familie, betii, dar si prin distrugerea obiectuala a edificiului, resturi menajere imprastiate aiurea, degradarea intentionata a edificiului de catre chiar locatarii sai.

Si odinioara, ca si astazi, a trai la bloc insemna a trai in mod specific in Romania (comunista, altadata, respectiv postcomunista, astazi). A trai, a locui la bloc inseamna a face parte dintr-o Romanie concentrata, la conserva sau la borcan, mai degraba, un mic Turn Babel, in care aproape nimeni nu se mai intelege cu nimeni si nu mai respecta pe nimeni. Blocul este o patrie in miniatura, care poate fi sabotata oricand si dereglata: concentratia si varietatea face ca efectul sa fie, adesea, cum am spus deja, exploziv. Voi lua ca studiu de caz un astfel de bloc virtual, care este, insa, cat se poate de real, aici si acum. Umanitatea care locuieste intr-un astfel de bloc este destul de previzibila: oameni simpli (de obicei, pensionari saraci), familii de muncitori (cu mai multi copii), intelectuali de diverse nuante, someri, dar si elevi si studenti (din alte orase sau de la tara, care au inchiriat respectivele locuinte din bloc pentru perioada studiilor liceale si universitare). Mai exista si alte posibile categorii, dar cele pe care le-am amintit sunt cele de baza. Dupa alt criteriu de clasificare decat cel social, exista apoi locatarii care poseda animale de casa si cei care nu au astfel de animale (caini, pisici, de obicei; dar la bloc pot salaslui si broaste testoase, arici, papagali, hamsteri etc.). Problema cainilor la bloc este aceea ca, vrand-nevrand, latra cand vor ei (doar de aceea sunt caini); pisicile sunt mai blazate si silentioase, dar si mai pestilente; in plus, uneori, ele sar balconul la vecini si le cotrobaie prin casa.

Chestiunea varstei, a generatiilor este o alta nepotrivire specifica pentru cei care locuiesc la bloc. Exista chiar si aici o batalie intre generatii? Fireste. Liceenii sunt zgomotosi peste poate (neavand bani pentru a merge in alte spatii adecvate): stau, mai ales iarna, dar si primavara ori toamna, pe casa scarilor, spun mascari, beau, fumeaza (uneori, putina "iarba"), se mai si brutalizeaza unii pe altii, jargonizeaza destul de violent. Cand parintii nu sunt acasa (din varii pricini) si o astfel de "trupa" se strange intr-un singur apartament, "cheful" se-ncinge pe la unsprezece seara si sfarseste in chiote si rap romanesc asurzitor ori manele pe la doua dimineata, dupa ce somnul vecinilor a luat-o razna deja. Batranii, dar si maturii din bloc sunt abrutizati de nesomn, dar, daca le-ar face observatii unor astfel de petrecareti, ar risca: sa fie bruftuluiti, sa le fie spart cauciucul la autoturismul pe care il poseda si care este parcat in fata blocului (sau sa le fie zgariata cu un cui portiera etc.), sa le fie agresati copiii. Uneori, "turma" rap-manelista se razbuna pur si simplu trantind toata noaptea usa liftului ori spargand oglinda din ascensor. Din te miri ce pricini, graffiti-uri licentioase apar pe peretii interiori ai blocului, iar un apartament considerat mai ciudat este taxat de bataiosii petrecareti scrijelitori cu formula "WC"! Cutiile postale sunt, de obicei, devalizate, cu incuietorile smulse. Geamurile de la usa de la intrare in bloc sunt, cand si cand, sparte; interfonul, pentru care toti locatarii au platit, este furat sau stricat destul de repede. Petrecaretii nu se dau in laturi insa nici de la gesturi scatologice la propriu, chiar daca acestea sunt mai rare: uneori, dimineata, pe balcon atarna resturile uscate ale unei vome de om beat sau pe pervaz troneaza incolacit un excrement. Daca administratorul blocului solicita o explicatie de la turbulentii adolescenti "cu chef", acestia raspund foarte simplu: excrementul a cazut din cer!

In afara usilor de la apartamente nu este indicat sa fie puse obiecte utilizabile si neexpirate. Un stergator de picioare, daca este prea nou, are sa dispara in cateva zile. Sau coronitele de brad, puse pe usa de la intrare, de Craciun! Sau un ghiveci prea aratos, cu plante de interior! In nici un caz sa nu se lase bicicleta in fata usii! Apoi, locatarii nu acorda prea mare importanta felului in care murdaresc spatiul alocat celorlalti: este aproape un obicei sa scuturi covoarele peste balconul vecinului (daca se poate chiar pe rufele pe care acesta le are intinse la uscat) sau sa scuturi firimiturile de pe fata de masa (de data aceasta din greseala) chiar in capul vecinului de la etajul de mai jos. Sau sa gasesti resturi de salam ori sorici uscat, ori chiar cate un badog de bere, turtit, aruncat de cine stie unde, in balcon.

Alte zgomote felurite care mai pot fi auzite la bloc: el batand-o pe ea (de obicei), pentru ca este obosit, satul de viata, nemultumit, alcoolic etc. Uneori, ea injura la fel de tare ca si el; si tipa asijderea, deci se potrivesc. Batranul care isi bate cainele din obisnuinta, fiindca numai pe el il mai are la dispozitie. Sau batrana care nu suporta tropaiturile de la etajul de mai sus, unde un baietel (de un an acum) invata sa mearga. Mai exista si zgomotele distrugatoare ale gauritoarelor de pereti si gresie, cand un vecin isi renoveaza casa de la ora zece seara. Mai rar, adevarat, exista zgomotele infundate ale sinucigasilor care se lovesc puternic, aruncandu-se pe casa scarilor, de la etajul noua. Sau homeless-ii care dorm in fata usii, cerand voie sa stea acolo (fiindca, zic ei, altfel risca sa fie batuti de alti homeless-i) ori lasa resturi menajere, zdrente si cartoane in fata usii de la podul blocului, unde dorm o vreme, pana cand sunt surprinsi si alungati. Mai exista zgomotele cersetoarelor-tiganci, care suna mieros la usa, la orice ora, sau batranii cu mintea ratacita care cauta ceva in blocul respectiv, fara sa stie pe cine si de ce. Sau falsii gunoieri, cu tupeu, care se recomanda ca deratizatori performanti si care au voci de tenori!

In afara blocului (chiar daca intr-un asemenea edificiu locuiesc si destui gospodari si oameni cu bun simt) este vraiste: dezordine, uratenie, mizerie, violenta, promiscuitate (adica exact invers decat in celebrul poem al lui Baudelaire, Invitatie la calatorie, in care se vorbeste despre "ordine si frumusete, lux, calm si voluptate"; asocierea este intentionat deplasata). Containerele de gunoi, doldora de putregaiuri, construiesc un halou miasmatic in jurul blocului de locuit. In aceste containere mai pot fi zariti, uneori, scormonitori care cauta resturi menajere: ei sunt oameni foarte sarmani, obisnuiti, insa, cu acest fel de a tria gunoaiele, doar-doar se va mai gasi ceva util.
Ma opresc aici. Cam asa arata un bloc de locuinte "in stil clasic". O Romanie tiganizata si scurtcircuitata. Si cum mai mult de jumatate din actualii locuitori ai oraselor romanesti traiesc la bloc, ce ar mai fi de spus?