Pentru că în alegerile anulate n-a făcut nimic, acum, BEC sare peste cal și interzice opinii, șterge clipuri, încurcă actorii statali cu ăia privați și opiniile cu propaganda de partid.
Dan Perjovschi
Eu am cunoscut o Americă a angajării sociale, a proiectelor de artă în comunități defavorizate, a artei responsabile, a muzeelor impresionante, o Americă a drepturilor civile, a excelenței academice.
Dan Perjovschi
Mă duceam să desenez un tramvai pentru aniversarea de 35 de ani a Punctului 8 al Declarației de la Timișoara și șoferul de Bolt era, cum altfel, votant Georgescu.
Dan Perjovschi
Vis
Dan Perjovschi
Pentru că unii cred că Soros și Musk sunt același lucru și corectitudinea politică e cauza tuturor relelor.
Dan Perjovschi
Când am apărut eu, revista era pe plumb. Nea Burtea citea invers și vedea literele lipsă. Avea niște plăcuțe cu care îndrepta rândurile care o luau câș. Un magician.
Dan Perjovschi
Pentru că un desen i-a fost cenzurat, Ann Telnaes, caricaturista de la Washington Post, și-a dat demisia.
Dan Perjovschi
Despre nebunia de la vot scriu colegii mei mai bine informați si mai tari de nervi. Am fost la New York când s-a ales Trump și sunt acum la București când cu putinistu' pe primu' loc.
Dan Perjovschi
E prima dată în 35 de ani când sunt relaxat. Nu mă pasionează niciun candidat la Președinție, iar la parlamentare o să votez un partid care, probabil, n-o să facă baremul.
Dan Perjovschi
S-a dus și omu’ care a fondat și condus până de curând Memorialul Revoluției Timișoara. Un om care a adunat neobosit poze, ziare, cartușe, steaguri găurite, cămăși împușcate și mărturii orale.
Dan Perjovschi
Înțeleg că dacă (din greșeală) o rachetă balistică rusească o ia razna și se îndreaptă spre (să zicem) Brăila, Armata Română stă și se uită frumușel la ea, pentru că nu avem lege să o doborâm.
Dan Perjovschi
N-am mai prins așa de cald întruna niciodată.
Dan Perjovschi
Un oraș jumătate Mall, jumătate BOR.
Dan Perjovschi
Dacă câștigă, îi urcăm pe Himalaya. Dacă pierd, îi aruncăm în canion.
Dan Perjovschi
M‑a invitat Gelu Duminică să fac un desen pe zid la Centrul comunitar „Împreună”.
Dan Perjovschi
În ultimele luni, scena culturală s-a umplut de articole, opinii și scrisori deschise pentru salvarea unor ateliere de artiști și a unor spații de artă din București și Iași.
Dan Perjovschi
Putin a câștigat alegerile în Rusia
Dan Perjovschi
Marea problemă a Guvernului PSD (PNL) este că o bucată de Românie este în Patrimoniul Mondial. Adică, aparține omenirii, și nu lor.
Dan Perjovschi
În 2012, am reușit să scăpăm munții de cianură. Politica, nu. Și uite Șoșoacă, și iată Simion.
Dan Perjovschi
Am tras de timp cât am putut, dar la un moment dat tot a trebuit să trimit vis-a-viul ăsta... Mă bătea gândul să le spun colegilor să publice unul de anul trecut.
Dan Perjovschi
Revista 22 - 35 de ani de existență
Dan Perjovschi
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an