Pe aceeași temă
„M-am născut la trei zile după intrarea României în război. Am avut, până am plecat în Franţa, la vârsta de doisprezece ani, extrase de naştere pe care scria «născut la 18/31 august». Se dădeau ambele date.“ Viaţa lui Neagu Djuvara începe aşadar în 1916, la Bucureşti, sub semnul aventurii şi al peregrinărilor: „Tata insistase în 1917, în toiul Primului Război Mondial, ca mama mea, Tinca Grădişteanu, sora ei şi noi, copiii, Răzvan şi cu mine, să plecam din ţară, prin Rusia. A fost o aventură întreagă, fiindcă ne-a prins revoluţia bolşevică la Petrograd. [...] Am luat ultimul tren către Helsinki. Din Finlanda am trecut în Suedia, apoi în Norvegia, de acolo, cu vaporul însoţit de torpilor, până în Scoţia, marea fiind colindată de submarinele germane. Din Anglia a ajuns mama, cu noi toţi, în Franţa, unde socrul ei şi bunicul meu, Trandafir Djuvara, era refugiat la Le Havre, împreună cu Curtea Belgiei, pe lângă care el era ministrul plenipotenţiar al României.“
„Toată viaţa mea este o viaţă romantică“, mărturiseşte Djuvara într-un interviu. O viaţă despre care Gabriel Liiceanu scrie în prefaţa volumului aniversar dedicat lui Neagu Djuvara, recent apărut la Humanitas: „Şi cum să nu fie romantică – dacă nu de-a dreptul picarescă – o viaţă în care decorul se schimbă la câţiva ani o dată? Care are, în miezul ei, neaşezarea ca regulă, sau un şir nesfârşit de prea multe aşezări trecătoare? Amintirile pe care le scrie în jurul vârstei de 85 de ani sunt ale unui «pribeag» care-şi începe periplul pe harta Europei (şi mai târziu a Africii) la scurtă vreme de la naştere: Bucureşti, Sankt-Petersburg, Montreux, Bruxelles, Bucureşti, Sinaia, Nisa, Paris, Bucureşti, Odessa, Bucureşti, Lisabona, Stockholm, Paris, Niamey, Atena, Paris, Bucureşti… La fel de imprevizibile şi schimbătoare îi sunt şi preocupările: elev la Sinaia (1924–1927), apoi la Nisa, «printre corsicani, regi afgani şi sultani», şi Paris (1928–1934), licenţiat în Istorie la Sorbona (1937) şi apoi doctor în Drept la Paris (1940), elev ofiţer de rezervă şi artilerist pe Frontul de Est (1941–1943), angajat la Ministerul de Externe la Direcţia Cifrului (1943), secretar de legaţie la Stockholm (1944–1947), «activist» în exilul românesc (1948–1960), jurnalist la Europa Liberă (1961), consilier diplomatic şi juridic al preşedintelui Republicii Niger şi profesor de drept internaţional la Universitatea din Niamey (1961–1984), doctor în istorie la Sorbona (1972), din nou activ în exilul parizian (1984–1989), licenţiat al Institutului de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (1988), profesor asociat de istorie la Universitatea din Bucureşti (1991–1997), în sfârşit, unul dintre cei mai indrăgiţi intelectuali ai României de după 1990.“
„Acestea sunt cele trei vieţi ale lui Neagu Djuvara. Cea franceza, cea africană, cea românească. Acesta e miracolul vieţii lui Neagu Djuvara: cel al revenirii în ţara lui după o absenţă de 45 de ani, când, întrebându-se şi întrebat fiind ce mai caută aici după atâta amar de vreme, a răspuns pe un ton cu inflexiuni evanghelice: «Am venit ca să ofer, nu ca să primesc.»“
Cu adevărat, întoarcerea lui Neagu Djuvara în ţară stă sub semnul darului: „La 73 de ani, cand Îngerul compasiunii l-a readus în ţară, Neagu Djuvara era perfect fertil şi alegru, pregătit pentru o nouă tinereţe, pe care a trăit-o alături de noi cu o intensitate, o pasiune intelectuală şi o distincţie a civilizaţiei admirabile. Cine a avut ochi de văzut, a putut vedea. Cine a avut urechi de auzit, a putut auzi. Mai mult decât a făcut Neagu Djuvara pentru noi, nici pietrele nu pot striga. Îngerul compasiunii pentru suferinţele irosite în istorie ni l-a adus, iar el şi-a făcut cu asupra de măsură datoria de a ne arăta, în carne şi oase, nouă, celor care am uitat, ce înseamnă să fii civilizat şi european într-o manieră curat românească.“ (Horia-Roman Patapievici)
Despre scrierile sale, Andrei Pleşu spune că „au jucat şi joacă, dincolo de valoarea lor intrinsecă, un rol esenţial în reconstrucţia normalităţii intelectuale româneşti. După decenii întregi în care istoria a trebuit să se strecoare, ca disciplină, printre nenumăratele clişee ideologice, [...] Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de «ştaif» catedratic şi de «exigenţe» conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curăţă, fără dureri, plămânii neoxigenaţi ai cititorului autohton şi convertesc normativitatea solemnă a istoriei de cabinet în pofta vitală de cunoaştere, în obiect al curiozităţii tinereşti şi al bucuriei“.
Seria de autor Neagu Djuvara de la Humanitas, cuprinzând 17 titluri de istorie povestită şi istorie trăită, număară deja peste 500.000 de cărţi.
