Imparțialii

Azi ei încearcă prin diverse strategii argumentative să ne convingă că nu merită să ne lăsăm obsedați de lupta anticorupție, de DNA în special și mai ales de șefa acestuia, Laura Codruța Kövesi. Sunt, printre „imparțiali”, politicieni din opoziție, jurnaliști, „analiști politici”, dar sunt și foarte mulți „simpli particulari” care înnegresc în acest sens pagini de pe Facebook sau de comentarii la articole on-line. Un val de ponderație se revarsă brusc peste o țară, altminteri în continuă ebulițiune pasională. Să nu crezi!

Mai ales zilele astea, de cînd cu „cazul Cosma versus DNA-Ploiești”, ei ne cer să fim echilibrați și imparțiali. O fi clanul Cosma cu probleme, zic ei, dar nici DNA cu procurorul Negulescu nu-i mai breaz. În general, DNA nu-i perfect, au și ei uscăturile  și corupții lor. Au făcut exces de zel, au arestat fără probe temeinice, iar din d-na Kövesi, care n-a supravegheat bine situația, n-ar trebui să facem o eroină. Poate că n-ar fi rău chiar să plece, detensionînd situația. În fond, instituțiile sunt mai importante decît un singur om, iar instituția DNA va continua să funcționeze și fără ea. Oricum, continuă ei, noi acceptăm că trebuie combătută corupția, dar să accepte toată lumea că mai sunt și alte probleme în România decît corupția, iar slaba capacitate administrativă de la noi (locală și națională) are și alte explicații. Nu ne plac simplificările, observă ei filosofic, și nici fanaticii de nicio parte. Nu-i iubim pe politicienii corupți, dar nici cu „fundamentaliștii anticorupției” nu putem fi de acord; imaginile în alb-negru ne repugnă, căci sunt împotriva adevărului, despre care oricine știe că e mai complicat.

Adevărul e mai complicat? Bineînțeles, dar nu chiar atît de complicat în acest caz, încît să nu putem formula o judecată clară, fie și provizorie: Vlad Cosma acuză DNA de fabricare și falsificare de probe? Unde acuză? În media, nu în sala de judecată. Are dovezi, în afara unor înregistrări despre care putem avea toate dubiile posibile? Nu oferă. Cînd acuză? După ce a fost condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare și cu o săptămînă înainte de o eventuală pronunțare finală a Înaltei Curți. (Între timp, a plecat din țară și nu se știe cînd va reveni.) Oricum, dacă are dovezi, de ce nu le-a prezentat pînă acum la tribunal? De ce nu și le păstrează pentru următoare înfățișare? Pentru care motiv se folosește de televiziunile unui condamnat penal și ale unui fugar de justiție, spre a-și clama nevinovăția, și nu de judecători? Cumva, fiindcă și aceștia ar fi ai „statului paralel”? Și apoi, omul a fost condamnat la cinci ani în primă instanță. Să fi fost orbi sau complici toți judecătorii respectivi? Haide să admitem că, în pofida tuturor datelor, suntem prea filosofi ca să decidem acum cine are dreptate – DNA (care acuză șantajul) sau clanul Cosma, susținut de Antena 3 și RTV.

Între timp însă, PSD-ALDE cer capul lui Kovesi.  Adică, stați puțin: pe de o parte, dînșii fac caz mare de prezumția de nevinovăție, chiar și în cazul unor condamnați în primă instanță, precum Darius Vâlcov, pe care nu-l demit din funcția de stat. Pe de alta, nu acceptă că procurorii DNA au și ei dreptul la o prezumție de nevinovăție, nu pînă nu sunt judecați definitiv, ci măcar pînă s-ar fi făcut o anchetă de către Inspecția judiciară. (Să nu uităm că procurorul Negulescu a fost scos deja din magistratură). „Dar nu mai e nevoie de o nouă anchetă a Inspecției judiciare, spune chiar ministrul Tudorel Toader din Japonia, deja știm totul”. Auziți, stimate filosof imparțial, dînșii, de la putere, n-au impresia că adevărul e prea complicat. „Tudorele, fă ceva!” strigă isteric un fost peremist. Pentru ei, totul e clar chiar și fără anchetă. Adevărul e ceea ce ei și ai lor spun la televiziunile lor. Nu ceea ce judecă instanțele și Înalta Curte, nici ceea ce ar putea afla Inspecția judiciară și ce ar decide CSM-ul. Refuzul de a cerceta temeinic adevărul nu-i o „suspiciune rezonabilă” că știi că nu ți-e favorabil? Iar în situația asta noi, ceilalți, ar trebui să  să procedăm „echilibrat”, adică să nu mai pretindem o investigație legală, ci să asistăm melancolici la intervenția brutală a politicului (demiterea șefei DNA)?

Și totuși, zicea imparțialul, a greșit și DNA. Sigur. Unii procurori, precum Negulescu sau Iorga trebuiau să plece demult. Poate și alții. Dar, întrebarea capitală este: a avut rezultate de ansamblu DNA? Da, a avut. Importante. O spune Comisia Europeană cu rapoartele MCV, o spun ambasadele occidentale. Nu cred că imparțialul nostru va pretinde că toți aceștia sunt parte a conspirației „statului paralel”, căci n-ar mai fi imparțial. Au fost acest rezultate notabile obținute sub conducerea d-nei Kovesi? Da. Atunci de ce să nu rămînă? „Personalizăm” prea mult instituția? Dar ei, care vor s-o scoată nu o „personalizează”? Dar, cum e cu cele 10 la sută achitări? Dacă ar fi avut 99% achitări, abia atunci am fi fost într-un stat totalitar, unde procurorii decid sentința, iar judecătorii nu crîcnesc. Bine, zice scepticul, însă printre aceste achitări au fost destui arestați preventiv. Cîți, din cei 10%? Jumătate, un sfert? Nu știm. Oricum, e regretabil și pentru 5 %. Totuși, oamenii greșesc și jocul justiției e compus pretutindeni și din erori judiciare. Să mi se dovedească că la noi sunt mai numeroase decît în alte părți. Pe de altă parte, oamenii bogați și puternici, politicienii (cei „vînați” de DNA) ar trebui să știe că, în schimbul averii și al puterii, riscă mai mult decît alții; sunt mai expuși opiniei publice, mai suspectați, mai invidiați.  Asta nu înțeleg politicienii noștri: ei cred că a avea multă putere înseamnă nu a avea datorii mai mari, ci a fi mai presus de lege.

Vedem lucrurile în alb și negru? În măsura în care problema este de a decide dacă politicul are dreptul să impună soluții expeditive în materie de justiție, da, le vedem în acest fel și cerem tuturor să se pronunțe clar, trăgînd consecințele. Domnul filosof imparțial trebuie să știe că, întîrziind în dileme, nu face decît să ne încurajeze să credem că, din naivitate sau deliberat, e complice cu „lupta împotriva statului paralel”. Oricît de complicată ar fi viața și de complex adevărul, uneori binele e de partea deciziei simple, care se pronunță clar și alege neechivoc.

...Se spune că, odată, Buddha, umblînd pe un drum, vede la un moment dat un om lovit de o săgeată, gemînd la pămînt. În jurul lui erau mai mulți care discutau: unii voiau să știe cine era arcașul, alții care îi era casta, alții dacă rănitul era din localitate sau străin, alții voiau detalii despre averea lui, alții dacă fusese vorba despre o răzbunare sau nu și așa mai departe. Discuția se prelungea, părerile erau împărțite, argumente complexe se ciocneau, în timp ce rănitul gemea sîngerînd. „N-ar fi mai simplu, zise Buddha, ca mai întîi să scoateți săgeata din rană?”