De același autor
Așa arăta omul joi seara: hăituit și încărcat de ură împotriva victimei pe care trebuia s-o execute. O prestație securistică prin care a mulțumit partidul, penalii, hăitașii de la televiziuni și publicul lor spălat pe creier. În fața acestora, într-adevăr, ministrul nu ”s-a făcut de râs”. Întrebarea cum de un ”respectabil” profesor universitar a ales să-și batjocorească profesia și cariera și să-și arunce în pubelă onoarea aproape nu-și mai are rostul. Asta pentru că, dincolo de orice presiuni, Tudorel Toader, este structural vorbind exact ca stăpânii săi: un amoral.
Pledoaria ținută de Toader, care nici pînă acum nu a fost publicată pe etern căzutul site al Ministerului Justiției, este o amestecătură indigestă de manipulări, inexactități, decontextualizări, opinii personale si, mai ales, rea-credință și frustrare. Ministrul a mers până acolo încât a reprodus papagalicește multe din acuzele pe care i le-au adus de-a lungul tipului, politicienii născocitori ai ”statului paralel”, penalii cu satârul condamnărilor deasupra capului și argații mogulilor. S-a folosit de interviurile date de Kovesi, acuzând-o de delict de opinie, de faptul că ”defăimează” țara ( ea, nu borfașii!) sau de utilizarea termenului ”decapare” ( într-o înregistrare a cărei autenticitate nu a fost expertizată). I-a pus în cârcă un presupus comportament ”agresiv, discreționar, autoritar”, și a acuzat-o că trimite nevinovați la pușcărie, exact cum fac de doi ani încoace Cartelul penalilor si vuvuzele lui. ”Închideți ochii și imaginați-vă cum e să petreci o noapte la închisoare”, a spus insidios Toader, ca și cum procurorii și nu judecătorii condamnă, punctând apoi că din cauza lui Kovesi plătește România la CEDO. Ei bine, eu închid ochii și mi-l imaginez pe procurorul comunist Tudorel Toader anchetând vreun nefericit care îi trimitea scrisori lui Ceaușescu plângându-se de tăierile de curent și întunericul din case și am explicația personajului ajuns ministrul infractorilor.
De acum înainte însă nu Toader mai constitutie o preocupare, va fi, probabil, răsplătit de partid cum se cuvine pentru execuția publică pe care a regizat-o. De acum înainte mai există o singură întrebare: cât de departe vrea Dragnea să împingă criza? E limpede că Iohannis nu va semna revocarea lui Kovesi, pentru că, paradoxal, textul lui Tudorel îi oferă toate argumentele în sensul ăsta. N-o va semna chiar dacă Secția de procurori a CSM, asupra căreia PSD-ALDE și măciucile lor fac presiuni inimaginabile, va da un aviz favorabil. N-o va semna pentru că știe că după un astfel de gest poate să stea în Tenerife până la finalul mandatului, dar și pentru că asta înseamnă scoaterea tării de pe traiectoria euro-atlantică, lucru cu care partenerii occidentali nu vor fi de acord în veci.
Deci, cât de departe este dispus Dragnea să meargă în condițiile refuzului lui Iohannis de a o revoca pe Kovesi? Se va resemna că tot asaltul a fost un eșec și Kovesi rămâne în funcție până își termină mandatul? Dar cum va explica asta partidului la Congresul din 10 martie, când capul lui Kovesi era trofeul prin care își putea asigura controlul complet al PSD și nominalizarea drept candidat la prezidențiale? Sau va duce criza spre punctul ei culminant: suspendarea lui Iohannis?
Răspunsul este complicat, dar analizând situația momentului lui Dragnea îi va fi greu să dea înapoi. În primul rând o astfel de strategie ar fi percepută de toți baronii, penalii si televiziunile lor drept un blat cu Iohannis pentru a-si salva propria piele, chiar dacă în realitate nu e așa. În al doilea rând, ar fi un semn de slabiciune maximă după toată tevatura stârnită și victoria înregistrată cu Toader. În același timp, beneficul unei suspendări poate fi uriaș în jocul pe termen mediu. În cele 30 de zile până la referedum, Tăriceanu poate schimba toți șefii parchetelor, în frunte cu Kovesi și Lăzar, al cărui cap e cerut tot mai insistent în PSD, plus șeful SRI și numirea unuia loial PSD la SIE. Tot statul ar ajunge astfel sub controlul lor, iar scopul principal al guvernării va fi atins.
Pe de altă parte, e clar că începând de joi seară toată atenția publică s-a mutat pe Iohannis, care va deveni principalul actor al evenimentelor care urmează. Atunci când vrea, Iohannis a dovedit că poate fi președinte-jucător, și încă unul de calibru. Popularitatea lui va urca la ceruri, iar cel de-al doilea mandat îl va avea un buzunar. Asta în timp ce PSD se va prabuși în sondaje după referenndumul pierdut, căci îl va pierde pentru că tot electoratul anti-PSD se va activa. Plus că întors victorios la guvern Iohannis are șanse mai mari să schimbe majoritatea parlamentară. Un alt risc mai vine și din proteste care, în caz de suspendare, vor lua o amploare greu de estimat acum. Ar putea fi însă una care să măture PSD de la guvern.
Sunt multe necunoscute încă, dar nu este exclus ca PSD, sub bagheta lui Dragnea, să se arunce într-o aventură din care nu va ieși teafăr. Poblema e că nici țara nu va iesi teafără. Dar cui îi mai pasă de asta?
