Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Noul Brexit: când pescarii iau locul bancherilor
2018-03-06
0
În relația cu Uniunea Europeană, Marea Britanie își dorește un acord special și fără precedent.

 

Există o tehnică de comunicare, pe cât de veche, pe atât de rudimentară, care te în­vață că, atunci când ești nesigur sau când n-ai niciun plan, trebuie să-ți bombardezi publicul cu detalii. Mulți or să se declare impresionați, chiar dacă n-au înțeles ni­mic. Important este să pară suficient de complicat și să aibă aspect tehnic.

 

S-ar încadra discursul de vi­neri al Theresei May în tiparul de mai sus? Depinde pe cine întrebi. În tabăra Re­main se găsesc destui ca­re să răspundă cu „da“. Po­ziția lor nici n-ar putea să fie alta, având în vedere că guvernul respinge oricum op­țiunea uniunii vamale. De piață comună nici nu mai poate fi vorba, așa cum a con­firmat până și liderul Labour, Jeremy Cor­byn.

 

Publicul-țintă a fost însă altul. În buna tra­diție conservatoare, cele mai mari ame­nințări și presiuni vin din sânul propriului partid. Mai exact, este vorba despre sus­ți­nătorii scenariului de Hard Brexit, cei ca­re, în principiu, resping orice propunere ve­nită de la Bruxelles, indiferent de su­biect. Lor li s-a adresat Theresa May în pri­mul rând. Și a făcut-o cu succes: a reușit să-i calmeze pe răzvrătiți.

 

La rândul lor, partenerii europeni care re­clamă de luni bune lipsa de direcție a Lon­drei au avut parte, în premieră, de ele­men­te concrete. Discursul de la Mansion House a fost cel de-al treilea și până în pre­zent cel mai consistent legat de Brexit. Primul ministru a încercat să facă uitate ultimele 18 luni de confuzie. A bifat cât s-a putut de mult: de la principii generale și linii de demarcație, până la propuneri inedite sau detalii de ordin tehnic. De-a valma, spun unii. Totuși, mesajul a fost limpede. În relația cu UE, Marea Britanie își dorește un acord special și fără pre­cedent. Fără piață comună și, implicit, fără libera cir­cu­lație a forței de muncă, fără uniune vamală, fără graniță cu Irlanda, în afara jurisdicției Curții Europene de Justiție și cu posibilitatea de a negocia propriile acorduri comerciale.

 

May se află sub o presiune formidabilă de ceva timp (puțin peste 12 luni). Prin com­pa­rație, pentru acordul dintre UE și Ca­nada a fost nevoie de 7 ani. Exemplul nu este întâmplător. „Modelul canadian“ a fost deseori luat în discuție și chiar su­gerat britanicilor de către negociatorul șef al UE, Michel Barnier. Formula nu este în­să agreată de Downing Street, la fel cum nu sunt acceptate nici alte modele deja existente (acordurile cu Japonia, Coreea de Sud, Norvegia, Elveția). După caz, res­pin­gerea este fundamentată fie economic, fie politic.

 

Acestea fiind spuse, accesul cât mai ne­res­tricționat la piața europeană rămâne un obiectiv strategic pentru Londra. May a ve­nit cu o serie întreagă de propuneri ca­re, privite dinspre Marea Britanie, ar pu­tea să treacă drept concesii.

 

Multe dintre standardele și reglementările UE urmează să fie respectate ad-litteram. Acquis-ul comunitar a fost oricum trans­ferat integral în legea britanică, pentru ca parlamentarii să poată păstra, elimina sau modifica, în funcție de priorități. Premie­rul propune înființarea unor organisme in­dependente de arbitraj care să vegheze la respectarea normelor europene și să so­lu­ționeze eventuale dispute. Britanicii își pro­pun, de asemenea, să aplice, contra cost, pentru statutul de membru asociat al unor agenții europene care regle­men­tea­ză anumite industrii (chimică, farma sau aeronautică).

 

Cu adevărat surprinzătoare a fost resem­na­rea Theresei May față de situația sectorului financiar în perspectiva Brexit. „Nu mai urmărim obținerea drepturilor de pass­por­ting, având în vedere că este ceva an­co­rat în mecanismul pieței comune.“ Prin „dreptul de passporting, orice insti­tu­ție financiară înregistrată în spațiul eco­nomic european poate să furnizeze servicii în oricare dintre statele membre, fără să-și mai bată capul cu obținerea de auto­ri­zații suplimentare. Este ceea ce bancherii au cerut pe o singură voce, imediat după aflarea rezultatului de la referendumul din 23 iunie 2016. Multă vreme chiar au trăit cu impresia că este fezabil și că, într-un fel sau altul, vor putea să se bucure de această facilitate și după Brexit. Po­li­ti­cie­nii de la putere le-au promis că or să le sus­țină cauza până în pânzele albe. N-a fost să fie. Astfel, în rândul privilegiaților revo­luției antieuropene, n-o să vezi bancheri. O să vezi în schimb pescari. Ei n-au reușit niciodată să facă pace cu europenii. Nu că ar fi rămas cu vreun complex istoric din vre­murile în care dădeau primii ochii cu flota lui Napoleon. Mai degrabă, s-au sim­țit discriminați, când s-a pus problema alo­cărilor de pește. Pe deasupra, multitu­dinea de norme impuse de Bruxelles, în spe­cial în ceea ce privește aspectele indus­triale, le-a complicat viața. Faptul că mai toate localitățile de coastă au votat pentru Brexit nu este întâmplător. Spre deosebire de mulți britanici, ei privesc cu optimism în zare. A venit vremea pescarilor. 

TAGS : brexit Theresa May marea britanie uniunea europeana bruxelles piata comuna libera circulatie uniune vamala pescari bancheri
Comentarii
Total 0 comments.
Recomandari
2945
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22