De același autor
La prima vedere, numirea ambasadorului John Bolton în poziția de consilier pe probleme de securitate națională ar putea părea în contradicție cu vederile unui președinte care și-a întemeiat campania electorală pe un mesaj care repudia invazia Irakului din 2003, semnalând o ruptură decisivă cu moștenirea lui George Bush Jr. Or, Bolton a fost unul dintre marii susținători ai demersului și a rămas până astăzi unul dintre apărătorii săi cei mai înfocați. Este și astăzi un avocat al schimbărilor de regim sau al loviturilor preventive, cu precădere față de statele aflate pe celebra axă a răului (Coreea de Nord și Iran).
Dar alegerea lui Bolton de către Trump nu este una accidentală. În profunzime, cei doi au multe lucruri în comun. Înainte de toate, Bolton vine cu recomandarea recomandărilor via Fox News, nu a establishment-ului. Pe tot parcursul primului an al lui Trump la Casa Albă, Bolton a continuat să articuleze în studioul televiziunii preferate de președinte opinii contrare celor venite dinspre Tillerson, Cohn, Mattis sau McMaster. Și în cele mai multe conjuncturi aceștia au avut câștig de cauză, și-au impus punctul de vedere, deși instinctele naturale ale lui Donald Trump tindeau într-o direcție de semn contrar. În timp, se crease o realitate cu care președintele nu părea să se reconcilieze și pe care nu mai era dispus să o tolereze. Pe acest fond, și impresia de administrație bipolară, măcinată de contradicții, care vorbește pe voci multiple. Or, dimpotrivă, din studioul Fox News, Bolton a continuat să vorbească pe limba președintelui și să se adreseze publicului America first, înțelegând foarte bine resorturile lor emoționale și ce îi pune în mișcare. Unde se apropie în mod fundamental de Trump este discursul visceral împotriva globalismului, înțeles în sens larg – al tratatelor care limitează America, al dreptului internațional, al ecosistemului normativ și al infrastructurii instituționale care circumscriu leadership-ul Washingtonului în piața publică internațională. El este un suveranist, în sensul maximal al termenului, care vrea eliberarea, chiar emanciparea puterii americane de sub constrângerile societății internaționale. Este sugestivă raportarea sa la Woodrow Wilson (emblema acestui spirit), cel care voia să facă „lumea mai sigură pentru democrație“, și căruia îi opune un alt deziderat, acela că „mai presus de toate trebuie să facem lumea mai sigură pentru noi înșine“. Vede proliferarea normelor și a regulilor de după cel de-Al Doilea Război Mondial ca o pervertire a noțiunii de tratat internațional în sensul consacrat de secolele de dinainte (unde nu se ceda niciun milimetru de suveranitate). În raport cu acest filon de gândire, Mattis pare din alt film, are un alt “mind-set”. De câte ori are ocazia, el îi amintește președintelui de moștenirea neprețuită a ordinii liberale internaționale, de lumea creată de America – de faptul că „ordinea postbelică bazată pe reguli este cel mai important cadou al celei mai mari generații“. Totodată, “nu trebuie să pierdem din vedere faptul că ordinea internațională pe care am construit-o din cenușa celui de-Al Doilea Război Mondial merită apărată și consolidată”. Este filozofia care domină deopotrivă Strategia de Securitate Națională (redactată de generalul H.R. McMaster) dar și Strategia de Apărare Națională (redactată de generalul Jim Mattis).
Și mai există o dimensiune unde Bolton și Trump par mai degrabă spirite pereche. Niciunul nu este dispus să învețe din erorile trecutului. Fiecare este convins că a avut mereu dreptate. Ambii înțeleg limbajul forței, sunt alergici la opiniile contrare, proiectează un temperament disruptiv și fiecare se comportă în felul său ca un bully. Bolton știe cum să navigheze prin cotloanele „statului profund“ și cum să neutralizeze opoziția „sistemului“ pentru a implementa agenda președintelui.
Înlocuirea lui H.R. McMaster (exact la un an de la plecarea controversatului Michael Flynn) survine într-un context în care administrația traversează schimbări fundamentale de personal. Doar în ultimele săptămâni vedem expulzarea „adulților“ prin plecarea secretarului de stat Rex Tillerson (un fost CEO al Exxon Mobile) și a principalului consilier economic Gary Cohn (un fost președinte al Goldman Sachs). Noua garnitură (cu precădere Mike Pompeo, John Bolton, Peter Navarro) arată intenția de a reduce ponderea aripii globaliste, de a subția influența vocilor moderate bipartizane și de a consolida direcția America first, suveranistă înainte de toate, ostilă jurisdicțiilor internaționale și multilateralismului, predispusă tranzacționalismului și protecționismului, care nu va ezita să declanșeze războaie comerciale chiar împotriva aliaților. Rămâne de văzut cum se va regla în perioada imediat următoare relația cu Europa (într-un moment în care ambele părți ar trebui să articuleze un front comun împotriva revizionismului contemporan). Dar cel mai probabil conflictele vor degenera. Fondul deja există. În replică pentru tarifele la oțel și aluminiu anunțate de Administrația Trump, decidenții europeni amenință că nu vor negocia cu pistolul la tâmplă și se pregătesc să taxeze o serie de importuri americane, la pachet cu marile corporații IT americane. De partea cealaltă a Atlanticului, atât Trump, cât și Bolton văd blocul UE (o construcție prin excelență normativă) ca pe un mare adversar. Iar eventuala retragere a Americii din acordul cu Iranul (dorită deopotrivă de Trump și Bolton, nu și de Mattis) vor tulbura și mai mult apele.
