Democrați, creștini și de modă veche

De la Bruxelles, două vești: cea bună, că se propune de către Comisie legarea fondurilor europene pentru o țară de respectarea statului de drept în această țară; cea rea, că măsura nu va intra în vigoare decât în bugetul viitor al UE și că până atunci negocierile generale pentru definitivarea bugetului vor fi lungi, dure și cu rezultate incerte. Așa că Dragnea și ai lui pot deocamdată să trăiască liniștiți. Iar dacă, totuși, măsurile preconizate de Comisie se vor impune până la urmă (cum cred și sper), statul de drept - atât cât era în România – mă tem că va fi fost deja istorie.

Fiindcă ceea ce vedem, aproape zi de zi, este o eroziune treptată, dar generală a statului de drept. Propaganda puterii își turează la maximum motoarele și foarte multă lume e deja convinsă că DNA, DIICOT și Parchetul General au comis abuzuri în masă, susținute de SRI prin intermediul celebrelor „protocoale“. Deocamdată nu s-a constatat un astfel de abuz și nu s-a demonstrat de nimeni că, dincolo de strângerea de informații, politicienii condamnați pentru corupție în ultimii zece ani au fost nedreptățiți. Dar poporului i se spune asta mereu și sub toate formele și s-ar putea s-o și creadă, deși, pe de altă parte, tot poporul e absolut convins că în România „s-a furat mult și de către toți cei de la putere“. Cine o fi furat? „Statul paralel“ pesemne. Sau are poporul disonanță cognitivă? În orice caz, scandalul „protocoalelor“ minează încrederea în justiție și permite unui Tudorel Toader să vorbească despre „revizuirea proceselor“ și despre „căi de atac extraordinare“. Infractori și inculpați se pot prezenta astfel publicului drept „condamnați politic“ și se pot lamenta (precum Elena Udrea în Costa Rica) că sunt „urmăriți de Securitate“; pesemne că peste nu multă vreme vor primi și compensații de la stat pentru „anii grei de suferință îndurați“. Grotesc și tragic în același timp!

Deja sentințe importante în procese la Înalta Curte sunt amânate pentru tot felul de pretexte. Evident, judecătorii încep să fie intimidați, iar perspectiva unei pensii imense și liniștite, dacă nu îl condamnă pe vreun om important, devine tot mai atrăgătoare. În parlament, comisia Iordache lucrează cu devotament la deplasarea echilibrului în favoarea infractorului, mai ales a celui economic. Iar CCR s-a făcut preș înaintea puterii. De exemplu, de vreo două luni corupția nu mai este, mulțumită CCR, amenințare la adresa securității naționale, ceea ce înseamnă că mandatele de supraveghere SRI pentru securitate națională nu pot fi folosite în probarea unor fapte de înaltă corupție, și asta „chiar dacă faptele aduc atingere gravă anumitor drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor români“. Adică, mai pe scurt: „furați, fraților, cât poftiți, că nu mai au mijloace să vă prindă! Iar dacă vă prind totuși, schimbăm noi codurile, ca să nu vă condamne. Și dacă totuși, Doamne ferește, reușesc să vă condamne, aranjăm ca să faceți pușcărie la domiciliu“. (Un domiciliu, desigur, cu zeci de camere, parc, piscină etc.). Nu exclud deloc ca CCR să constate în curând un conflict între președinte și guvern în chestiunea revocării procurorului-șef al DNA, în pofida tuturor evidențelor și chiar a sensului normal al cuvintelor în limba română – de exemplu, al sensului cuvântului „propunere“. Dar, între noi fie zis, cui îi mai pasă azi de limba română?

Cam asta-i situația. România devine rapid un stat „iliberal“ – sau chiar, dacă aplicăm recenta teorie a lui Viktor Orbán – o „democrație creștină de modă veche“. De ce nu? Dragnea, bun amic cu primul ministru maghiar, ar fi de acord: „moda veche“ e autoritarismul atât de obișnuit în România în toate timpurile, la care putem adăuga ingredientul de pe vremea lui Adrian Năstase, al „corupției fără corupți“. Partea cu „creștinismul“ o vom avea servită în curând la referendumul pentru „familia tradițională“, pardon „naturală“, BOR dixit. (Între noi fie zis: familia nu e niciodată „naturală“, ci e o convenție culturală, deci artificială.) Cât despre „democrație“, iată, PSD tocmai a propus schimbări în Legea electorală în vederea alegerilor din 2019. Printre modificări: nu se va mai interzice propaganda electorală în „unitățile de învățământ“. Măsură fără echivoc pe care o putem citi astfel: „Hai să-i intimidăm și să-i îndoctrinăm puțin și pe profesori, pe părinți și mai ales pe studenți“, căci universitățile sunt și ele, nu-i așa, „unități de învățământ“.

Așadar, până ce se va decide UE să ne taie fondurile, vom fi foarte bine procopsiți. „Democrați“ ne vom numi, „creștini“ ne vom numi și, poate, și în alte feluri, dar un lucru e sigur: în toate ne paște „moda veche“.