Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



Impresii vieneze
2018-05-22
1
Ceea ce este foarte iritant pentru orice român care merge la Viena este faptul că oraşul nu numai că pare, dar chiar este administrat pentru oameni, în folosul lor.

 

Românii au dezvoltat un raport destul de complicat cu austriecii, în care se îmbină resentimentele istorice cu o bine disimulată preţuire. Ce ne-am face fără centrele oraşelor transilvănene care datorează atât de mult nu numai minorităţii săseşti, dar şi dominaţiei imperiale austriece (în plus, nici saşii nu au fost de capul lor, din momentul anexării Prin­ci­patului autonom al Tran­sil­vaniei, în 1699), centre care, din fericire, în mare măsură s-au păstrat, spre deosebire de cele din fostul Vechi Regat, puse la pământ de Ceau­şes­cu? În tot tangoul istoric româno-maghiar, austriecii au avut mai degrabă rolul de arbitru interesat şi, trebuie să recunoaştem, practica lor de divide et impera a dat roadele aşteptate. Se pare că nici acum românii şi maghiarii nu şi-au dat seama cum au fost manipulaţi secole la rând de Habsburgi pentru propriul lor interes. Să nu uităm nici de mitul bunului împărat, care mai rezistă în Ardeal. Şi mai straniu şi de neconceput este că şi în timpul Primului Război Mondial nu toată elita politică românească transilvăneană milita pentru unirea cu regatul României (fapt care este cam stânjenitor de afirmat azi, la ceas de Centenar). O altă marotă care mai bântuie voios mentalul istoric românesc (având izvorul în istoriografia de tip marxist): cei care au exploatat (colonial) au devenit bogaţi, iar cei exploataţi, săraci. Iar în această paradigmă frun­taşi se situează, alături de englezi şi francezi, și austriecii. Fără să neg faptul că te dezvolţi mai uşor când eşti centrul unui teritoriu mai mare (să ne uităm la Bucureşti cum irigă toate izvoarele Mun­teniei, Olteniei, ba chiar şi Moldovei), situaţia este mult mai complicată. Niall Ferguson scrie în cartea sa Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea modernă faptul că, mai degrabă, englezii au cheltuit şi investit resurse în imperiul lor colonial. Dacă austriecii au exploatat atât de mult Transilvania, cum se face că cele mai frumoase clădiri, de care ne mândrim, sunt tocmai cele ridicate în timpul dominaţiei lor?

 

Ceea ce este foarte iritant pentru orice român care merge la Viena, pe lângă aspectul turistic (locuri de promenadă, magazine, cam scumpe, nenumăratele localuri şi, dacă se respectă puţin, muzee), este faptul că oraşul nu numai că pare, dar chiar este administrat pentru oameni, în folosul lor. Iar acest fapt se face inteligent, cu măsuri modeste (de exemplu, prin respectarea cu stricteţe a regimului de înălţare a imobilelor - unele zone au regim de P+2, altele de P+5 şi în niciun caz nu vei putea observa supraînălţări spectaculoase, doar pentru ca dezvoltatorii imobiliari să-şi poată rotunji cifra de afaceri), fără să cred că nu au fost şi investiţii financiare însemnate, dar inteligente. De asemenea, nu se pot observa degradări voite ale clădirilor istorice, anume pentru a putea fi demolate. Poate fi o consecinţă fie a unei legiferări necruţătoare, fie a unui simţ civic autentic, care nu permite firmelor sau particularilor din oraş să facă degradări intenţionate doar pentru a-şi urma un interes de natură pecuniară (mai multe etaje, în condiţiile în care nici nu mă gândesc cam cât costă chiria prin centru la un sediu de firmă internaţională).

 

Imperiul a lăsat o amprentă perenă, aș spune, asupra Vienei şi este uşor de bănuit cam care a fost şocul pierderii lui în 1918. Arhitecţii şi forurile decidente habsburgice de dinainte de 1914 își făceau calculele că oraşul ar fi ajuns să găzduiască 4 milioane de oameni, dacă dinamica anilor 1900 s-ar fi păstrat. Istoria, se ştie, este imprevizibilă. Maşina în care se afla cuplul imperial asasinat la Sarajevo în 28 iunie 1914 poate fi admirată şi acum în cadrul Muzeului de Istorie Militară (fostul Arsenal ridicat în timpul lui Franz Iosef), lăsând vizitatorul să se întrebe ce s-ar fi întâmplat cu întreaga istorie a umanităţii secolului trecut dacă cei doi nu ar fi murit violent. Evident, poate ar fi existat un alt incident de aceeaşi natură, care ar fi aprins fitilul european, nu vom şti niciodată. Simpatică în acest sens este şi mărturia lui Cons­tantin Bacalbaşa, care se holba la trupele Puterilor Centrale intrând în Bucureşti în decembrie 1916: „Ce mare deosebire între cele două armate! [între cea germană şi cea austro-ungară-n.m.]. Austro-un­garii se disting printr-o lăbărţare caracteristică orientalilor, se vede o armată pe care nici măcar doi ani de campanie n-au putut-o militariza pe deplin“. Ma­terialul militar expus în cadrul Heeres­geschichtliches Museum nu lasă nici pe de­parte să se întrevadă această perspectivă prea puţin flatantă. Însă pentru orice istoric care a studiat Primul Război Mon­dial de mirare rămâne cum această armată heteroclită a rezistat patru ani (e drept, germanii i-au sărit în sprijin ori de câte ori a fost necesar).

 

Niciunde nu se afirmă că Hitler chiar a fost primit de o baie de mulţime în aprilie 1938, doar se întorcea acasă, şi nu oricum, ci în postură de învingător, el fiind austriac de origine, după ce Viena îl respinsese cam dur şi inconştient - i-a fost refuzată admiterea la Academia de Arte Frumoase pe considerentul că schițele lui nu prea erau convingătoare.

 

Austriecii şi vienezii au avut şi mult noroc, pentru că, după 1945, ţara a fost împărţită în patru zone de ocupaţie (la fel ca Germania), Viena urmând modelul Berlinului. Greu de explicat este cum şi de ce Stalin a avut reţineri în a transforma zona de ocupaţie sovietică într-o neaoşă Republică Populară, chiar dacă zona sovietică, cea nord-estică a Austriei, era învecinată cu Cehoslovacia şi Ungaria, ambele devenite sateliţi sovietici. Dar asta nu înseamnă că zona sovietică nu a fost curăţată de elemente antisovietice (arestări, deportări, asasinate - în 1945, patru regimente NKVD au fost rapid detaşate în zonă, pentru „a o curăţa“ în stil marxist, ceea ce austriecii care lipsesc afişe cu Marx habar nu au). Autorităţile civile austriece au dezvăluit că în 1946 90% din incidentele de natură violentă din zona de ocupaţie sovietică au fost comise de Armata Roşie, în timp ce în zona de ocupaţie americană doar între 5 şi 7% reveneau năbădăioşilor militari americani. Pe care nu-i impresiona purtarea unui ceas de mână. În 1946, se aflau în Austria ocupată 150.000 de soldaţi sovietici, 55.000 britanici, 40.000 americani şi doar 15.000 de francezi. Sovieticii erau mai numeroşi decât toate forţele aliate luate laolaltă. De altfel, monumentul eroismului sovietic (150.000 de militari sovietici murind în timpul asediului din aprilie 1945) se poate admira şi astăzi în centrul Vienei, purtând aceeaşi inconfundabilă marcă sovietică de kitsch artistic şi aroganţă memorială. Totuşi, în 1955, Hruşciov a fost de acord cu retragerea trupelor şi repunerea ţării pe harta geopolitică a lumii, în schimbul neutralităţii militare. Ce e drept, austriecilor le-a trecut puţin glonţul pe la ureche!

 

După 1955, Viena a trebuit să se reinventeze şi, se pare, a făcut-o cu mult succes, fiind situată în anumite clasamente drept oraşul cu cele mai bune condiţii de trai din întreaga lume. Et pour cause! Un turist grăbit poate avea senzaţia că toată lumea nu are altceva de făcut decât să-şi petreacă cât mai agreabil serile. Opor­tunităţile de distracţie sunt aparent nelimitate, iar turistul român care-şi calculează fiecare euro nu poate decât să se întrebe dacă nu cumva vienezilor li se alocă lunar o sumă de câteva mii de euro doar pentru a pune în mişcare mecanismul con­sumului. În plus, Viena este raiul bicicliştilor, pietonul român, obişnuit să se ferească de maşini, trebuie să ia în considerare acum şi pistele de biciclete, care sunt prezente peste tot. Există şi un sistem foarte inteligent şi puţin costisitor de închiriere a lor (prima oră este gratuită, iar a doua costă doar un euro, bicicletele pot fi lăsate în oricare dintre cele 150 de stații etc.). Senzaţia mea, după doi ani trăiţi la Geneva, este că Viena a încercat să imite modelul genevez: sedii de agenţii internaţio­nale, patrimoniu arhitectural inestimabil, incredibil de bogat, la care se adaugă la joie de vivre, mai puţin prezentă în Roma protestantismului. Spre deosebire de Geneva (totuși, doar capitala unui mic canton francofon), Viena rămâne centrul unui stat, chiar federalizat, puţin mai mare decât întreaga Elveţie.

 

Sunt numeroşi români care locuiesc sau lucrează în Viena, implicaţi şi politic, căci chiar lângă impunătoarea clădire a Operei am observat într-o seară un steag tricolor. M-am frecat la ochi şi am observat pancarta „România fără corupţi“. Se strângeau semnături. Iar în jurul mesei erau vreo zece oameni. Am observat şi grupuri de turişti români. Care erau însă şansele ca în imensul ansamblu imperial de la Schönbrunn, asaltat într-o sâmbătă după-masa de mii de turişti, să dau exact peste un mic grup de excursionişti români care discutau tocmai despre mâncare? Un domn preamărea porcul mâncat cu o seară în urmă, sperând probabil să capteze imaginarul a două doamne plinuţe, care îl însoţeau pe aleile acoperite de pietriş fin. E drept, s-ar ajunge şi mai ușor la Viena, dacă am avea autostrăzi. Între Bucureşti şi Viena ar fi 1.065 de kilometri care s-ar străbate în 11 ore şi 15 minute. Pentru că în România autostrada care asigură ieşirea Bucureştiului spre Vest nu este deloc terminată şi nici măcar nu sunt semne că ar putea fi finalizată măcar în deceniul ăsta. Distanţa dintre Bucureşti şi Arad, exact jumătatea distanţei între Bucureşti şi Viena, este de 534 km, care se străbat în şapte ore. Cealaltă jumătate, în doar patru! Ceea ce salvează traseul este intrarea pe teritoriul Ungariei. Dacă de la Bucureşti ar exista autostradă continuă până la Viena, plecând pe la 6 dimineaţa ai putea fi, conducând lejer, cu 130 km/h, pe la ora 13-13.30 în Viena, la timp pentru un minunat wurst cu bere în piaţa Catedralei Sfântului Ştefan.

TAGS : viena transilvania maghiar vechiul regat austria sași imperiu romania ardeal
Comentarii
profesoru 2018-05-24
”Greu de explicat este cum şi de ce Stalin a avut reţineri în a transforma zona de ocupaţie sovietică într-o neaoşă Republică Populară” - nu e greu de înțeles.
Stalin dorea ca între Europa de Est, comunistă, și țările blocului occidental, să existe o zonă neutră. Ar fi atenuat astfel Războiul Rece și cursa înarmărilor, care în final au epuizat URSS-ul. Și ar fi asigurat mai bine controlul sovietic asupra Europei de Est.
De-aia Stalin a propus în 1952 o Germanie unită și neutră. Episodul e tratat pe larg în ”Diplomația” lui Kissinger. Occidentalii, inclusiv Adenauer, au refuzat propunerea lui Stalin și au optat pentru integrarea RFG în NATO și Comunitățile Europene.
Soluția unificării și neutralității a fost acceptată de occidentali doar în cazul Austriei.
Total 1 comments.
Recomandari
2146
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22