Summit-ul americano-nord-coreean, anulat de Trump:Simt că ar fi nepotrivit în acest moment

Dora Vulcan | 24.05.2018

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat joi că i-a transmis o scrisoare preşedintelui Coreei de Nord, Kim Jong Un, prin care îl înştiinţează că a decis să anuleze summitul lor prevăzut pentru 12 iunie în Singapore, invocând 'ostilitatea deschisă' manifestată în ultimele declaraţii ale regimului de la Phenian, relatează agenţiile AFP, dpa, BBC și Reuters.

Pe aceeași temă

 

 

”Eram foarte nerăbdător să vă întâlnesc. Din nefericire, din cauza mâniei imense şi a ostilităţii afişate în ultima dumneavoastră declaraţie, simt că este inoportun, în acest stadiu, să avem această întâlnire”, explică Trump în scrisoare transmisă lui Kim Jong Un şi publicată de Casa Albă, transmite Reuters.

 

”Spre binele celor două părţi, dar în detrimentul celui al restului lumii”, summitul din Singapore nu va mai avea loc, mai spune Trump, amintindu-i, însă, omologului său nord-coreean forţa arsenalului nuclear al SUA.

 

”Evocaţi arsenalul vostru nuclear, dar al nostru este atât de masiv şi puternic că îl rog pe Dumnezeu să nu avem vreodată nevoie să-l folosim”, subliniază Trump.

 

Totuşi, el i-a sugerat lui Kim să facă eforturi pentru a putea fi stabilit un summit. 'Dacă te răzgândeşti în legătură cu acest cel mai important summit, te rog nu ezita să mă suni sau să-mi scrii', încheie scrisoarea preşedintele american.

 

 

 

 

 

 

Background

 

 

  •  Coreea de Nord blufează: își ascunde arsenalul nuclear la granița cu China (surse)

 

 

În timp ce comunitatea internațională este atentă joi la ceea ce Coreea de Nord prezintă ca fiind demantelarea instalațiilor nucleare de pe poligonul Punggye-ri, o altă zonă ar adăposti adevăratele intenții ale lui Kim Jong-un, relatează publicația sud-coreeană Daily NK, preluată de Digi 24. 

 

 

Potrivit Daily NK, provincia nord-coreeană Chagang, de la granița cu China, a fost ridicată la rang de „zonă specială revoluționară”, care înseamnă, în limbaj militar, o regiune militară strategică. Mai mult, notează sursa citată, terenul predominant muntos poate fi o ascunzătoare ideală pentru arsenalul nuclear al Phenianului.

 

Un oficial de rang înalt de la Phenian a declarat, sub condiția anonimatului, că desemnarea provinciei ca punct militar strategic a fost discutată luna trecută în cadrul unei ședințe a Ministeurului Securității de Stat.

 

În ultimele decenii, autoritățile nord-coreene au dezvoltat mai multe elemente de infrastructură militară în Chagang.

 

Fiind situată la granița cu China, provincia ar avea și mai multe rute subterane de evadare pe care elita dinastică de la Phenian le-ar putea folosi în cazul unui război.

 

Tot aici ar fi depozitat și un fond impresionant de arhive din perioada foștilor dictatori Kim Il-sung și Kim Jong-il, mai scrie Daily NK.

 

În general, „armele nucleare pot fi ascunse oriunde, însă autoritățile nord-coreene au ales această locație pentru că este dificil de monitorizat prin satelit”, a declarat o altă sursă publicației sud-coreene.

 

Coreea de Nord a efectuat joi ce pretinde a fi distrugerea instalaţiei sale de testare nucleară Punggye-ri, declanşând o serie de explozii, în decurs de mai multe ore, în prezenţa unor jurnalişti străini, transmite The Associated Press, citată de News.ro. Detonările au avut loc înaintea unui summit între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, programat pe 12 iunie la Singapore, asupra căruia pluteşte o incertitudine.

 

Phenianul şi-a anunţat planul de a-şi distruge „în întregime” instalaţia de la Punggye-ri, în nord-estul ţării, iar câţiva jurnalişti străini au fost invitaţi să observe operaţiunea.

 

Exploziile la instalaţia de testare nucleară, săpată în munţi din nord-est, într-o regiune puţin populată, au vizat trei tuneluri subterane şi un număr de turnuri de observaţie din împrejurimi.

 

Operaţiunea a fost planificată şi anunţată de Kim Jong Un înaintea summitului prevăzut luna viitoare cu Donald Trump.

 

Demolarea a avut loc pe fondul unei noi „salve verbale” vizând Washingtonul, prin care Phenianul l-a catalogat pe vicepreşedintele Mike Pence o „marionetă politică” şi a ameninţat că este pregătit în egală măsură de o confruntare nucleară sau negocieri.

 

Hotărârea Nordului de a-şi demola instalaţia de la Punggye-ri este considerată un semn de bunăvoinţă din partea lui Kim, cu scopul de a crea o atmosferă pozitivă înainte de summit.

 

Însă acest lucru nu este ireversibil şi este necesar să fie urmat de o serie de măsuri semnificative în vederea întrunirii cerinţelor lui Trump de „denuclearizare”.

 

Prin faptul că a invitat presa străină - în principal posturi de televiziune - la operaţiune, Nordul speră ca imagini de la închiderea instalaţiei - inclusiv explozii menită să surpe intrarea în tuneluri - să fie transmise în întreaga lume.

 

Din acest grup face parte inclusiv o echipă din cadrul Associated Press Television.

 

Phenianul nu a chemat însă inspectori internaţionali la acest eveniment - ceea ce-i diminează valoare de concesie importantă.

 

Izbucnirea care l-a vizat pe Pence, atribuită unui oficial de rang înalt din cadrul Ministerului nord-coreean de Externe, are loc după o nouă mustrare dură a noului consilier pe probleme de securitate naţională al lui Trump John Bolton şi provoacă îngrijorări cu privire la faptul că o prăpastie s-a căscat între cele două părţi chiar înaintea summitului prevăzut pe 12 iunie în Singapore.

 

În ambele cazuri, Phenianul a încercat să respingă declaraţii dure ale unor susţinători ai liniei dure potrivit cărora Coreea de Nord ar putea să ajungă ca Libia dacă nu dă curs rapid şi ireversibil unor măsuri prin care să renunţe la armanetul nuclear.

 

Adjunctul ministrului nord-coreean de Externe Choe Son Hu a catalogat joi drept „ignorante” şi „stupide”, potrivit agenţiei nord-coreene de ştiri KCNA, declaraţii pe care Pence le-a făcut într-un interviu acordat Fox News prin care a comparat capacităţile nucleare nord-coreene cu cele libiene.

 

Libia a renunţat la programul său nuclear într-un stadiu timpuriu, iar dictatorul Muammar al-Gaddafi a fost îndepărtat mai târziu de la putere şi ucis în timpul unei revolte.

 

 

 

 

  •  Choe Son-hui, despre declarațiile ”Ignorante” ale ”marionetei politice” Mike Pence. Avertisment pentru SUA despre o posibilă ”confruntare nucleară”

 

 

 

Choe Son-hui, adjunctă a ministrului nord-coreean de Externe, l-a numit pe vicepreședintele american Mike Pence "marionetă politică" și a avertizat despre o posibilă "confruntare nucleară" în cazul în care diplomația eșuează, potrivit BBC, preluat de defenseromania.ro.

 

În ultimele zile, ambele părți au avertizat că reuniunea Trump-Kim din 12 iunie ar putea fi amânată sau chiar oprită. Choe Son-hui a spus că Phenian-ul nu va "implora SUA pentru dialog" și nici nu va încerca să-i convingă pe oficialii americani să participe la discuții.

 

Choe Son-hui, într-un articol transmis de agenția de știri KCNA, a spus că Mike Pence a făcut observații neobișnuite și imprudente în presă în ultimele zile, inclusiv comentariile sale conform cărora Coreea de Nord "se poate încheia ca Libia". "Ca persoană implicată în afacerile americane, nu pot suprima surpriza mea față de remarcile ignorante și prostești ale vicepreședintelui american", a spus oficialul nord-coreean.

 

Choe Son-hui a declarat că Phenianul nu a cerșit discuțiile și a avertizat: "Dacă SUA ne vor întâlni într-o sală de ședințe sau la un summit depinde în totalitate de decizia și comportamentul Statelor Unite".

 

Consilierul american pentru securitate națională, John Bolton, a înfuriat și el Coreea de Nord săptămâna trecută, spunând că ar putea urma un "model din Libia".

 

Săptămâna trecută, Coreea de Nord a ameninţat că ar putea anula summitul programat pe 12 iunie, între liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, şi preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, dacă Washingtonul va continua să ceară unilateral Phenianului să renunţe la arsenalul atomic.

 

 

 

  •  Mike Pence l-a avertizat pe Kim Jong-un să “nu se joace cu președintele Trump”

 

 

Vicepreședintele Statelor Unite, Mike Pence, i-a avertizat marți pe nord-coreeni să nu „se joace” cu președintele Donald Trump dacă se vor întâlni, în luna iunie, la summitul din Singapore.

 

Mike Pence a declarat, pentru Fox News, că o asemenea mișcare ar fi “o mare greșeală” din partea liderului Kim Jong-un. De asemenea, Pence a mai adăugat că “nu încape îndoială că președintele Trump s-ar putea retrage din summitul” programat pentru 12 iunie, potrivit BBC.

 

“Nu cred că șeful administrației de la Casa Albă se gândește la relații publice, ci mai degrabă, la pace”.

 

Coreea de Nord a ameninţat săptămâna trecută că anulează summitul prevăzut luna viitoare între Kim Jong Un şi Donald Trump, dacă Washingtonul continuă să pretindă ca ea să renunţe unilateral la arsenalul său nuclear, transmite AFP.

 

Dacă administraţia preşedintelui american “ne pune cu spatele la zid şi ne cere să renunţăm unilateral la arma nucleară, nu vom mai avea interesul pentru discuţii şi va trebui să reconsiderăm chestiunea de a şti dacă trebuie să acceptăm summitul viitor dintre Coreea de Nord şi Statele Unite”, a declarat ministrul adjunct de externe Kim Kye Gwan citat de agenţia oficială KCNA.

 

După întâlnirea istorică din aprilie între liderul nord-coreean, Kim Jong Un, şi preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, desfăşurată la Panmunjon, în zona demilitarizată de la frontiera dintre cele două Corei, a fost stabilit pentru 12 iunie şi un summit între Trump şi Kim la Singapore. Dar apoi dialogul a căpătat din nou accente tensionate, Phenianul ameninţând în mod repetat că va anula acest summit dacă SUA insistă cu solicitarea denuclearizării complete a Coreei de Nord, scrie Agerpres.

 

 

foto Reuters

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22