De același autor
Abia scăpat de flagelul Flamurilor Negre (Statul Islamic), Irakul pare ajuns într-un peisaj la fel de ciudat în urma primelor alegeri post-ISIS. De data asta, în Irakul sfâşiat de violenţele sectare, religia (sau, mai bine zis, clivajul şiiţi–sunniţi) a jucat un rol cel mult marginal. La rampă au venit însă naţionalismul şi populismul, precum şi lehamitea de clasa politică tradiţională, văzută drept coruptă până-n fibră. Cel care a ştiut să joace magistral cartea populismului şi a schimbat jocul e un personaj cunoscut celor mai mulți din vremea invaziei americane: Moqtada al-Sadr. Clericul șiit radical nu a concurat el însuşi pe liste, dar, de vreme ce coaliţia sa (al-Sairoon – Alianţa Revoluţionarilor pentru Reforme) a obţinut cele mai multe voturi – pe fondul unui absenteism uriaş –, el va fi cel care îl va alege pe următorul premier. Al-Sairoon a fost urmată de alianţa şiită (cu vederi puternic proiraniene) a comandantului de miliţie Hadi al-Amiri, urmat de favoritul Washingtonului.
Moqtada şi-a modelat o reputaţie de radical după invazia din 2003, devenind un simbol al rezistenţei împotriva ocupației. A construit pe capitalul natural de legitimitate, fiind fiul faimosului ayatollah Mohammad Sadeq al-Sadr, asasinat de Saddam Hussein în 1999, în timpul represiunii contra şiiţilor. A urmat o nouă etichetă, cea de cruciat în lupta anticorupţie şi de „om din afara sistemului“. Revenind la originile popularităţii lui Moqtada, e de menționat că acesta a moştenit după moartea tatălui său mai multe şcoli şi organizaţii caritabile, rețea pe care a folosit-o ca să ajute cartierele sărace din Bagdad în haosul post-invazie. Ulterior, şi-a consolidat poziţia prin căsătoria cu fiica unui ayatollah influent, Mohammad Baqir Al-Sadr, la rândul său victimă a regimului opresiv al lui Saddam Hussein. În 2003, comanda deja o forţă paramilitară extrem de puternică – Armata Mahdi – care a luptat contra americanilor până în 2008, când al-Sadr şi Mahdi suferă pierderi grele şi ies de pe scenă.
Impredictibilitatea personajului se poate deduce aruncând o privire asupra câtorva episoade din istoria sa recentă. În februarie 2014, Moqtada anunţa că partidul său îşi închide toate filialele, că nicio altă grupare nu îl va reprezenta în guvern sau în parlament şi că nu va face niciodată parte din lumea politică. Nici nu s-a încheiat bine anul, că același al-Sadr cere formarea unei noi grupări paramilitare care să protejeze locurile sfinte şiite de ISIS. A cerut de mai multe ori ca toate facţiunile paramilitare să fie desfiinţate după înfrângerea definitivă a ISIS şi ca toate forţele străine să părăsească Irakul. Acum, înainte de formarea guvernului, membri ai coaliției sale spun că înțeleg prezența americană în Irak, însă numai în materie de consiliere.
La alegerile de acum câteva săptămâni, sub umbrela coaliţiei lui al-Sadr s-au strâns nu doar kurzi, ci şi sunniţi, mişcări seculariste şi chiar comunişti, deşi, după 2003, forţele Mahdi au comis purificări sectare de proporţii, Sadr fiind acuzat ulterior de alimentarea războiului civil. Brusc, al-Sadr a devenit avocatul opririi violențelor.
Anul trecut, a surprins pe toată lumea când a vizitat Arabia Saudită sunnită asumând poziţii antiiraniene clare - deși familia sa are rădăcini iraniene, s-a refugiat în Iran în repetate rânduri și a primit mereu sprijin consistent de la Teheran. Oficial, reluarea legăturilor cu Arabia Saudită anunța o deschidere spre celelalte confesiuni, spre laicism și spre cei mai importanți jucători regionali.
Din 2016 încoace, deviza coaliţiei sale a fost stabilită ca fiind „Irakul pe primul loc“. Moqtada al-Sadr a știut cum să câștige de partea sa populația săracă și sătulă de corupție. Un episod semnificativ, care i-a crescut exponenţial popularitatea, s-a petrecut în 2016, când un milion de oameni conduşi de cleric au mărşăluit contra corupţiei şi a Guvernului Abadi. Când a intrat în Zona Verde, generalul irakian care se ocupa de protecţia perimetrului fortificat i-a sărutat mâna şi l-a poftit să intre. Din acel moment, Moqtada a reușit să se definească drept naţionalist irakian, un critic la adresa Iranului şi SUA, dar și a promisiunilor neîndeplinite ale guvernului.
Pentru a convinge că este deschis spre laicitate, a umplut listele partidului său cu outsideri politici şi recent a declarat public în mai multe rânduri că doreşte să se înţeleagă întâi cu celelalte partide asupra unui program de reforme, care să fie aplicat de tehnocrați.
Victoria lui al-Sadr poate afecta și echilibrul regional. Rezultatul este o lovitură dată atât Administraţiei Trump (principalele forțe au poziții antiamericane), cât şi Teheranului şi se poate transforma oricând într-o nouă scânteie periculoasă. Există toate datele ca rivalitatea Arabia Saudită – Iran să sporească. Și este puțin probabil că Iranul va renunța atât de ușor la principalul său aliat regional și la propriile sale interese în Irak. Oficiali iranieni au explicat clar că nu vor permite ca Moqtada al-Sadr să fie cel care va forma coaliția de guvernare și, la rândul său, acesta susține că nu va face compromisuri Iranului. Dacă pozițiile rămân inflexibile, ar putea apărea oricând un conflict între șiiții proiranieni și cei loiali lui Moqtada. Zarurile au fost aruncate, rămâne de văzut cum se vor așeza.
