De același autor
Măsurile anunțate de Administrația Trump de activare a unor bariere tarifare la importurile de oțel (25%) și aluminiu (10%) din Mexic, Canada și Uniunea Europeană i-au consternat pe aliații Statelor Unite. Sunt mulți observatori care cred că efectul va fi unul de bumerang, pe fondul interdependențelor existente între aceste economii și SUA, sfârșind prin a reduce numărul locurilor de muncă sau prin a mări prețurile pe piața americană. Însă calculul politic intern și instinctele America First au primat în fața regulilor comerțului liber. Măsura vine cu câteva luni înainte de un important test electoral pentru Donald Trump și Partidul Republican. Semnele cu privire la viitorul NAFTA (Acordul de Liber Schimb Nord-American) nu sunt dintre cele mai bune. Mai mult, Administrația Trump este dispusă să meargă și mai departe, intenționând taxarea suplimentară a importurilor de mașini din Germania și Japonia. Protecționismul electoral afișat de Donald Trump a fost imediat criticat de statele care compun G7. A fost unul dintre rarele momente în care America First a devenit America Alone, miniștrii de Finanțe din Canada, Franța, Germania, Marea Britanie, Italia și Japonia distanțându-se la unison de poziția Statelor Unite.
Reacții extrem de virulente au venit din partea Canadei, care a văzut decizia Washingtonului ca fiind profund insultătoare. Cu atât mai mult, cu cât a fost justificată prin lentila securității naționale: „Cu alte cuvinte, ceea ce ne spuneți nouă și aliaților din NATO este că reprezentăm o amenințare pentru securitatea națională a Statelor Unite. Serios? Chiar credeți că aliații din NATO și Canada sunt o amenințare pentru securitatea națională a SUA?“, s-a întrebat retoric Chrystia Freeland, șefa diplomației din Canada. Uniunea Europeană a amenințat și ea cu propriile represalii.
În general, noul litigiu comercial se suprapune peste atmosfera și așa tensionată dintre cele două maluri ale Atlanticului, generată de retragerea Washingtonului din acordul nuclear cu Iranul. În cele din urmă, strategia Administratiei Trump menită a constrânge Teheranul să vină la masa negocierilor se bazează pe sancțiuni care amenință și firmele europene care rămân pe piața iraniană. Este de așteptat ca o relație economică intrată într-o dinamică de sumă zero să consolideze inițiativele de tip Europa First, suverană, autonomă, care nu mai poate conta pe protecția oferită de America. Cu atât mai mult, cu cât laitmotivul de la Aachen – „Europa trebuie să-și ia soarta în propriile mâini. Este sarcina noastră pentru viitor“ – plasează pe aceeași lungime de undă Parisul și Berlinul. Eventualele măsuri de retorsiune pe care Bruxellesul le-ar adopta împotriva produselor americane ar alimenta un ciclu tot mai toxic, generând „la nivelul Casei Albe percepția că UE funcționează ca o formulă de contrabalansare a influenței americane decât ca un produs al strategiei SUA“ (Damon Wilson, vicepreședintele Atlantic Council). Într-o oarecare măsură, o astfel de percepție există deja și este afișată de o parte dintre reprezentanții administrației, atunci când se referă la relația cu establishmentul european. De exemplu, în interviul recent pe care l-a acordat publicației Breitbart, ambasadorul SUA în Germania se declară un mare fan al cancelarului austriac Sebastian Kurz, sugerând că modelul său ar putea fi urmat de alte mișcări conservatoare din Europa.
Dar poate cel mai mare pericol constă într-un decont geopolitic al actualei crize. Inevitabil, astfel de măsuri economice lovesc și în solidaritatea și coeziunea care ar trebui să țină laolaltă NATO. Pentru că, în loc să se concentreze pe revizionismul contemporan, pe rezistența și apărarea ordinii liberale, puterile euroatlantice par uneori mai dispuse să se răfuiască între ele. Un gând enunțat cu câteva săptămâni în urmă la Bratislava, pe scena celui mai important forum de securitate de pe Flancul Estic - GLOBSEC, de Tomáš Valášek (directorul Carnegie Europa și fost ambasador slovac în Consiliul Nord-Atlantic) ar trebui să ne pună serios pe gânduri: „La Paris și Bruxelles se simte un spirit al acomodării. Retragerea din JCPOA a avut efectul de a face mai atrăgător un aranjament cu Rusia“. Paradoxul este că într-un moment în care America și Europa se află în pragul unui război economic, Parisul și Berlinul nu ezită să caute la Moscova oportunități comerciale. S-ar părea că ne îndepărtăm de misiunea la care Wess Mitchell, asistent al secretarului de stat pentru afaceri europene, trimitea la începutul lui aprilie, într-un discurs de celebrare a 70 de ani de la Planul Marshall: „După 1945, sarcina a fost una de creație. Astăzi sarcina noastră este una de prezervare – de mobilizare și conservare a Vestului ca spațiu al libertății“ în fața unei Rusii revizioniste.
