De același autor
Președintele Iohannis traversează momentul de răscruce al mandatului său, fapt ce devenise previzibil încă de acum vreo două luni. Care este planul B al președintelui - normal ar fi să existe unul, pentru a ieși cu bine din fundătura în care l-a împins Dragnea - nu știm încă. Dar, așa cum arată situația, orice decizie va lua, va fi proastă. Nu există nici măcar răul cel mai mic.
Asta pentru că substanța deciziei Curții Constituționale a României (separația puterilor în stat, independența procurorilor și republica semiprezidențială votată de români) nu poate fi anihilată de niciuna dintre soluțiile avute în vedere. Cu toate astea, președintele poate acționa în așa fel încât să blocheze pentru un timp distrugerea DNA și să pregătească terenul pentru plecarea PSD de la putere. Aceasta fiind de fapt singura soluție pentru a opri disoluția statului.
Cronica unei lovituri anunțate
Cum s-a ajuns aici? „Pas cu pas“, dar saltul de cangur a fost făcut prin decizia Curții de la finalul lui februarie, care a arătat clar calea pe care se va merge la revocarea lui Kövesi. Să nu fi înțeles asta Iohannis? Decizia spunea că „președintele nu are nicio atribuţie constituţională expresă care să justifice un drept de veto în această materie [a numirii procurorilor șefi, n.a.]“ și că președintelui i s-a conferit această atribuție „în considerarea solemnităţii actului“, iar ministrul Justiției era distribuit în rolul principal. Mai limpede de atât nici că se putea: drumul spre reducerea prerogativelor președintelui în materia revocării procurorilor șefi și trecerea acestora sub cizmă politică fusese pavat cu rele intenții. Singurul lucru care nu putea fi anticipat a fost obligarea șefului statului de a semna decretul de revocare.
Acesta este contextul în care toată lumea, de la constituționaliști la ziariști, la politicieni din opoziție și la societate civilă, caută soluții și imaginează scenarii. Probabil că și președintele. Sau, mai bine spus, sperăm că și președintele, care, iată, nu și-a contramandat programul. Așteaptă desigur motivarea acestei decizii ce a încălcat toate liniile roșii: CCR și-a depășit atribuțiile, a adăugat la lege și la Constituție. Prin gestul său, Curtea s-a autodetonat, iar cu proximă ocazie, când se va modifica legea fundamentală, va fi prima vizată.
Ce nu trebuie să facă Iohannis și de ce
Până atunci, însă, deciziile CCR sunt „definitive și obligatorii“ și nu mai pot fi răsturnate decât de alte decizii ale Curții. Deci, ce mai poate face Iohannis? Cum spuneam, toate variantele pe care le are la dispoziție - spre unele fiind împins de presiunea publică sau de „sfaturile“ revoluționare ale unor binevoitori de conjunctură - sunt proaste, pentru că nu rezolvă fondul chestiunii. În schimb, e foarte clar ce nu trebuie să facă: să semneze revocarea, așa cum a semnat numirea Vioricăi Dăncilă în funcția de prim-ministru. Adică, rapid, fără o vorbă, ca notarul. Cred că nu există un risc serios în acest sens, fiind de presupus că președintele învață din greșeli și că e conștient că astfel pune în cui statul de drept la pachet cu propriul mandat. De altfel, recentul, dar tardivul său activism politic arată asta. Sper că mai arată și faptul că Iohannis realizează că situația actuală i se datorează într-o măsură. Îndelungatul său non-combat, excesivul legalism, ambiția de a fi nejucător și un soi de indiferență relaxată au facilitat misiunea PSD de acaparare a statului (cum de nu a întreprins nimic în ce privește judecătorul CCR Lăzăroiu, căruia i-a expirat mandatul și în locul căruia trebuia să numească altul?). După episodul în care a blocat în guvern OUG 13 și după protestele de la începutul lui 2017, s-a culcat pe o ureche, mizând ca Strada îi va face treaba, dar nu a întreprins nimic să-i mențină spiritul viu.
Încălcarea Constituției, riscuri inutile
Adversarii l-au considerat slab pe Iohannis și au acționat în consecință. A venit momentul să arate că nu e. Dar cum? Dacă refuză explicit să semneze decretul de revocare, încalcă deliberat Constituția, ceea ce, în pofida oricăror teorii, este un gest grav, riscant și un precedent periculos. Urmează mai mult ca sigur suspendarea din funcție, referendumul de demitere și tot circul pe care îl cunoaștem deja. Probabil că Iohannis va ieși victorios la referendum, deși nu trebuie subestimată capacitatea de fraudă și mobilizare a PSD. Atenție, însă, nu doar că în perioada interimatului Tăriceanu o va revoca pe Kövesi, dar victoria nu schimbă substanța deciziei CCR. Adică independența procurorilor, separația puterilor în stat și funcția prezidențială rămân tot la coșul de gunoi în care le-a aruncat Curtea. Nici măcar majoritatea parlamentară nu e sigur că se va schimba. Extrem de important este însă faptul că încălcarea Constituției nu intră în profilul președintelui, nu în sensul fricii de suspendare, care, electoral vorbind, i-ar fi utilă, ci al mentalității sale legaliste.
Partida Kövesi e pierdută, nu și electoratul
Scenariul cel mai intens vehiculat: organizarea unui referendum de către președinte, care să pună în discuție independența justiției și prerogativele prezidențiale, are avantaje certe, dar un impediment major. Cât timp PSD va fi la putere, rezultatul referendumului va fi ignorat de parlament, așa cum a fost ignorat cel referitor la reducerea numărului de parlamentari. Dar cel mai important: rezultatul unui referendum nu poate schimba o decizie a Curții Constituționale. Chiar dacă, în abstract, parlamentul ar vota o lege în sensul ieșit în urma referendumului, ea nu poate încălca decizia CCR. Un cerc vicios, rezultat de sumă nulă în ce privește fondul problemei. Nu însă și în ce privește lupta împotriva PSD din perspectiva viitoarelor alegeri.
În opinia mea, partida Kövesi va fi pierdută - chiar dacă raportul lui Toader va fi atacat în contencios (de ce nu s-o fi făcut asta până acum?) -, dar important este să nu fie pierdut și statul de drept, concomitent. Iar acest lucru poate fi împiedicat doar dacă PSD pierde puterea. De preferat cât mai curând - cu ajutorul oricărei „soluții imorale“ disponibile în acest moment, fie că ea se numește Ponta sau Băsescu -, în așa fel încât Ministerul Justiției să fie scos din ghearele lui Dragnea & Tăriceanu. Dacă nu se poate asta, este obligatoriu ca PSD să piardă alegerile.
PSD must go home
Dar, pentru asta, președintele trebuie să acționeze ferm pe mai multe direcții, să lupte politic. În primul rând, electoratul trebuie remobilizat, conștientizat de gravitatea situației și scos din letargie - prin conferințe de presă, interviuri în media, declarații ad-hoc, pe scurt, prin schimbarea radicală a stilului de comunicare. Dar cea mai sigură metodă este referendumul pentru independența justiției, care poate genera acel front anti-PSD, prin care nemulțumirea să fie menținută vie și pe care să se construiască și unitatea opoziției. Pentru că toate partidele vor trebui să pună umărul la mobilizarea electoratului și la securizarea votului. Ar fi un test atât pentru fiecare partid în parte, cât și pentru o platformă comună a opoziției. Este marea șansă de recoalizare a electoratului anti-PSD și depinde doar de președinte și de opoziție să reușească.
În al doilea rând, Iohannis trebuie să blocheze distrugerea DNA ca instituție și anihilarea anticorupției, mize importante pentru Dragnea și ai lui. Dacă Kövesi va fi revocată, Augustin Lazăr ar trebui să desemneze rapid un interimar și să se lupte pentru menținerea lui în funcție o perioadă cât mai lungă. Golirea DNA de procurorii valoroși, indiferent de funcție, și înlocuirea lor cu unii după modelul slugarnicului Toader este pericolul iminent. La rândul său, CSM care, la numirea procurorilor șefi, nu a fost scos din ecuație, poate să tărăganeze procedura, iar în cazul în care Toader numește acolo un ins controversat, așa cum a făcut la DIICOT, să dea aviz negativ. Președintele îl poate respinge o dată, după care procedura se reia. Vreau să spun că trebuie folosite toate armele, inclusiv presiunea publică și sesizarea forurilor europene, pentru a întârzia cât mai mult decimarea parchetelor.
Cu toate astea, un lucru e limpede: strategiile, oricare ar fi ele, sunt doar paliative, nu vor răsturna răul făcut de PSD cu brațul înarmat al CCR. Cei care au crezut (și poate mai cred) că PSD își va rupe singur gâtul, că trebuie doar să aibă suficientă răbdare pentru a vedea cadavrele adversarilor plutind la vale pe râu au primit o lecție dură. La vale va pluti România, dacă PSD mai rămâne mult la putere. În locul statului, vom avea Ministerul Adevărului Pesedist.
