„Șobolanii“

Mitingul PSD de sâmbătă seara a fost o combinație de ridicol și sinistru. Ridicolul a fost dat de imitația grosolană a mitingurilor comuniste. Ca și atunci, nimic n-a fost autentic, nimic inspirat dintr-o emoție reală – nici la zecile de mii de oameni cărați cu autobuzele din toate colțurile țării și deja obosiți și plictisiți, și nici măcar la majoritatea liderilor, care au citit fără viață, după texte inepte, pline de falsuri, scrise și gândite de alții. Ca să nu mai vorbim – pentru a menționa punctele culminante ale farsei – de lungul discurs în engleză al deputatului-clovn Pleșoianu ori de întrebările ridicole, gen educatoare de grădiniță, puse mulțimii de Gabriela Firea. Mulțime care a rămas anemică, răspunzând obosit chemărilor liderilor, mânată doar de tropismul regăsirii autobuzului până și în timpul discursului concluziv al liderului suprem; ba nici măcar n-a părut să reacționeze furioasă când un reprezentant pe cât de misterios, pe atât de insidios al „statului paralel“, parcă vrând să ilustreze omniprezența acestuia, a reușit să proiecteze minute în șir sigla #REZIST pe peretele frontal al Palatului Victoria. Sunt convins că mulți au crezut că și #REZIST face parte din show-ul măreț al PSD!

Și totuși e și ceva sinistru în această farsă. După șase ani de guvernare, într-un moment când PSD și Dragnea personal dețin aproape toată puterea în România - ba chiar, prin dominația exercitată asupra CCR și prin impunerea demiterii procurorului-șef DNA, am zice că aproape și-au atins scopul final de a paraliza o justiție independentă și de a obține impunitate -, liderii lor acuză omniprezența agenților „statului paralel“! Dacă e să ne luăm după descrierea lor, acum, când practic justiția independentă e la un pas de a fi sugrumată, când chiar președintele poate fi suspendat oricând și poate chiar demis, când partidele de opoziție rămân slabe și divizate, „teroarea“ și pericolul „statului paralel“ ar fi atins apogeul și s-ar fi generalizat. Explicația paradoxului e simplă: o putere cu ambiții totalitare e nesătulă - nu poate lăsa nimic în afara controlului absolut. Iar când și-a nimicit un rând de inamici, alții trebuie să urmeze la rând, reali sau inventați. Și fiindcă mereu vor fi dificultăți – în economie, în finanțe, în sănătate, în relații externe etc. –, fiindcă contestările nu vor înceta niciodată complet, mereu ele vor fi atribuite dușmanilor „din umbră“. Kövesi va fi dată afară? Iohannis va fi suspendat? Orban anihilat? Nu-i destul: pentru scăderea ROBOR-ului, pentru creșterea inflației, pentru lipsa spitalelor, pentru inexistența autostrăzilor vor fi desemnați mereu alți agenți ai „statului paralel“: de exemplu în presă, în societatea civilă sau în magistratură – a spus-o Dragnea deja. Pe măsură ce unii sunt „demascați“, alții trebuie să le ia locul. Aceasta este logica totalitară pe care lumea a văzut-o de destule ori în veacul trecut. Să ne fie clar: nu există nicio diferență de principiu între „șobolanul“ statului paralel, invocat acum de Dragnea, și „evreul ascuns“ al lui Hitler ori „troțchistul“ omniprezent în societatea sovietică a lui Stalin. Toți sunt fantasme obsesive create de paranoia unor dictatori, fantasme însă care oricând pot căpăta corpul și viața unor oameni concreți care apoi, după caz, să fie hăituiți și nimiciți.

Ce a dorit totuși Dragnea prin acest miting, ajuns în fond inutil în momentul în care deja are aproape toată puterea? Exact asta e problema lui: are aproape toată puterea, nu, simplu, toată puterea: mai rămâne (și mereu va rămâne) totuși un mic rest necontrolat, un strop neresorbit ori ceva ca un curent ușor de aer între uși imperfect închise. În deșert tot trântește Dragnea ușile, doar-doar nu se va mai simți nimic. Vai, curentul tot adie. Disperat, mereu va adulmeca o trădare la acoliții săi, va suspecta o ironie la locotenenții săi, va vedea o nepotrivire în statistici, un sondaj în scădere, un pod care se surpă, un grup de manifestanți care îl contestă, ba chiar, mai știi?, vreun judecător curajos care va îndrăzni să mai condamne oameni puternici pentru delicte de corupție.

Chiar metaforele sale îi trădează panica. Sâmbătă, cum spuneam, și-a comparat inamicii care-i dau coșmaruri cu niște șobolani, a căror mizerie, chipurile, pesediștii angelici în alb vor s-o curețe: urât vocabular, domnule Dragnea, mai curând național-socialist decât social-democrat! Dar poate că dincolo de ticăloșia insultei este, pe undeva, aici și un elogiu involuntar pe care li-l faceți celor care nu vor înceta să vă conteste pe motivul foarte întemeiat că doriți să fiți noul dictator al României. Șobolanii, nu uitați, sunt ființe nemaipomenit de inteligente și de perseverente. Mai ales în marile orașe aproape că degeaba se deratizează; mor câțiva, ce-i drept, dar majoritatea se ascund, se risipesc, se mută în altă parte, învață metode noi de supraviețuire, cooperare și atac. După un timp se înmulțesc din nou, apoi revin când nu vă așteptați, imens de mulți, de grupați, de ingenioși, de eficienți. Și, by the way, știți care le-ar fi cuvântul de ordine, dacă ar putea vorbi? „Rezist.“