Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF


Olguța Vasilescu a descoperit cum să subvenționeze salariile în loc de ajutoare
Laurentiu Gheorghe - - - -
2018-06-20
Actualitate Interna
0

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a vorbit marți despre un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede ca statul să plătească 500 de euro lunar agenților economici care angajează șomeri și beneficiari de ajutor social.

 

 

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a spus că viziunea ministerului pe care-l conduce va merge pe linia de nu-i mai susţine pe cei care nu vor să muncească, iar statul va plăti câte 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă prezentat în cadrul unei conferinţe de presă.

 

În cadrul conferinței de presă în care anunțat noul proiect de ordonanță, Vasilescu a spus că acesta face parte dintr-o nouă strategie de a nu mai încuraja nemunca și să încurajeze reintrarea în câmpul muncii a persoanelor defavorizate.

 

Proiectul este deja trimis spre avizare ministerelor de Finanțe, de Justiție și Fonduri Europene, a mai spus Vasilescu.

 

”Viziunea Ministerului Muncii merge, de acum înainte, pe altă linie, aceea de a nu-i mai sprijini pe cei care au capacitatea de a munci, dar nu vor s-o facă, motiv pentru care ne-am gândit să-i sprijinim pe toţi cei din mediul de afaceri care vor să facă angajări în perioada următoare. În acest sens, statul va plăti 2.250 de lei, echivalentul a 500 de euro, lunar, angajatorilor care încadrează şomeri şi beneficiari de ajutor social, pentru fiecare dintre aceste persoane, pentru perioade de până la cinci ani, în funcţie de categoria din care viitorii angajaţi fac parte”, a afirmat Vasilescu.

 

Sumele vor fi oferite şi pentru angajarea de tineri absolvenţi, de orice forma de educaţie, şcoala profesională, liceu, facultate, tineri greu angajabili, marginalizaţi, ucenici, indiferent de vârstă şi stagiari, persoane cu handicap şi persoane aflate în apropierea vârstei de pensionare, care îşi găsesc mai greu un loc de muncă, potrivit ministrului.

 

”Bineînţeles că angajatorii vor putea oferi o sumă mai mare decât cea acordată de stat pentru fiecare nou angajat, astfel încât salariile din România să se apropie de valoare celor oferite în alte ţări europene şi să determine stoparea exodului forţei de muncă”, a spus Vasilescu.

 

Ministrul a anunţat că, faţă de anul trecut, statul dublează subvenţiile pe care le oferă angajatorilor şi aşteptă o scădere a şomajului, chiar dacă acesta este la minimul istoric de după Revoluţie, ceea ce va duce la ocuparea persoanelor inactive, care sunt asistate social.

 

”După adoptarea OUG, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va acorda subvenţiile către angajatori şi va derula o campanie de informare pentru tot mediul de afaceri, astfel încât banii să fie absorbiţi cât mai rapid”, a completat Vasilescu.

 

 

TAGS : ministerul muncii olguta vasilescu salarii persoane defavorizate
Comentarii
Total 0 comments.
Mai multe din Actualitate Interna
872
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22