Kövesi: compromisuri și performanță

Pe termen scurt, istoria anticorupției românești va fi probabil împărțită folosind metoda „înainte și după Kövesi“. Între timp, însă, nimeni nu are o strategie despre cum să fie prevenite incendiile viitorului: cum să fie conservate lucrurile bune care s-au făcut în perioada mandatului de șefă a DNA și cum să fie eliminate greșelile comise de Laura Codruța Kövesi.

Profilul ei rămâne ambiguu, fiindcă nu știm încă exact cum au funcționat, dincolo de onestitatea procurorilor, pârghiile politice și chiar relațiile personale dintre diverși actori politici și cea care a condus lupta anticorupție. Sunt rezultate certe, confirmate de Comisia Europeană în favoarea Codruței Kövesi, dar sunt de asemenea informații, încă nedovedite până la capăt, care ar putea arunca o umbră de îndoială asupra succeselor ei. A fost sau n-a fost în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009 în sufrageria lui Gabriel Oprea, pe-atunci ministru de Interne, împreună cu directorul SRI, George Maior, și adjunctul acestuia, Florian Coldea? Și dacă da, ce-a căutat acolo la capătul unui scrutin strâns, în care totul era pe muchie de cuțit? Pe urmă, de ce a intrat în cursa celor ahtiați să-și ia doctoratul sau de ce nu s-a retras, când și-a dat seama că obligațiile de procuror general și apoi de șef al DNA nu-i lasă suficient timp pentru a duce la bun sfârșit o teză fără cusur? Plagiatul de 4% i-a pus sub semnul întrebării onorabilitatea. În fond, cât de credibil mai poate fi un procuror care se bate cu marea corupție atunci când este prins că a copiat fie și doar o parte din lucrarea de doctorat?

Poate că toate aceste întâmplări au fost rodul inocenței, fiindcă Laura Codruța Kövesi a fost numită procuror general la doar 33 de ani, când încă nu avea autoritatea necesară pentru a ocupa un fotoliu cu atâta greutate. Avea însă alte calități, testate de psihologi în 2006, înainte de a primi nominalizarea. În mod cert, dispune de multă ambiție și de o energie inepuizabilă. Nu se sperie de cei care vor să o intimideze, nu fuge din calea lor, se luptă așa cum a învățat pe terenul de baschet, până la capăt, chiar dacă nu reușește mereu să marcheze.

În primii trei ani pe care i-a petrecut în vârful Parchetului General, Kövesi a fost timidă, s-a temut să miște lucrurile din loc și a făcut greșeli, cu voie sau fără de voie. Încă nu e clar de ce, în 2007, a infirmat punerea sub acuzare în dosarul Mineriadei a lui Ion Iliescu. Apoi a închis și marele dosar al Revoluției. Ambele res­tanțe rostogolite de toți procurorii generali până la Augustin Lazăr, care le-a redeschis și pentru prima dată românii au putut vedea cum au fost posibile crimele din 1989 și din 1990.

Nu și-a asumat niciodată aceste greșeli, a mers mai departe, cu psihologia sportivului care se preface că este mereu câștigător, dar la vremea respectivă a făcut turul anumitor redacții încercând să-i convingă pe șefii de gazete că închiderea acestor anchete e în firea lucrurilor. A fost ideea ei sau cineva a împins-o de la spate să pună punct lamentabil unor anchete care trenau fiindcă actorii lor principali erau încă în viață?

Semnarea în 2009 a Protocolului secret dintre Parchetul General și Serviciul Român de Informații este un alt capitol discutabil și neasumat până la capăt de Kövesi. Protocolul sugerează o implicare disproporționată a ofițerilor de informații în anchetele procurorilor, dând apă la moară celor care pun azi în operă contrareforma în justiție. 

În 2013, George Maior, cel care a contrasemnat Protocolul din partea celui mai mare serviciu secret autohton, era încă directorul SRI, când Codruța Kövesi a fost numită în funcția de procuror șef al DNA, în urma celebrului troc politic dintre Băsescu și Ponta. Fostul premier Victor Ponta este finul de cununie al lui George Maior. În această ecuație, fostul președinte Traian Băsescu a impus-o pe Kövesi la DNA fără să se respecte niciun fel de reguli, iar procurorii anticorupție au primit-o cu un protest prin care cereau o metodologie transparentă de desemnare.

Kövesi nu s-a impus cu ușurință în fruntea lor și a fost nevoită să demonstreze că-și merită fotoliul, dar nu a făcut-o cu adevărat până în pragul plecării lui Băsescu de la Cotroceni. Abia atunci au fost deschise anchete împotriva oamenilor fostului președinte, începând cu fratele acestuia, Mircea Băsescu, și culminând cu Elena Udrea, favorita președintelui. DNA și-a reînceput demarajul în forță în 2015 și, de atunci încoace, Laura Codruța Kövesi a devenit eroina europeană a luptei anticorupție. În cei cinci ani, cât a condus DNA, au fost trimiși în judecată 70 de demnitari: 14 miniștri și peste 50 de parlamentari. 37 dintre aceștia sunt deja condamnați definitiv. A suportat cu stoicism atacurile permanente, hărțuirea nesfârșită și calomniile. S-a luptat pentru a menține ritmul susținut al anchetelor, chiar dacă uneori a făcut-o cu un entuziasm exagerat, implicând, voit sau nu, anticorupția în lupta electorală, cum s-a întâmplat, de exemplu, când DNA i-a deschis dosar penal lui Ludovic Orban, în toiul campaniei pentru Primăria Capitalei, pentru ca ulterior judecătorii să-l declare nevinovat.

În urma ei, rămâne o instituție consolidată. Laura Codruța Kövesi a fost onorată de partenerii occidentali ai României prin declarații și distincții, dar expulzarea ei forțată din fruntea DNA nu a primit nici măcar dinspre Klaus Iohannis mulțumirile cuvenite. Fiindcă, dincolo de compromisurile (in)evitabile din atmosfera balcanizată în care a evoluat, Kövesi a performat cu instrumentele pe care le-a avut la dispoziție. //