Arhivă PDF începând din 1990 I Abonamente Revista 22 I Access Abonați PDF



„Cazul Botez“: ostilitatea foştilor ideologi comunişti faţă de disidenţa anticomunistă
2018-08-14
12
Motivaţi de trecut, de poziţiile actuale, de interese personale şi de grup, Radu Ioanid și Alexandru Florian au devenit personaje cheie ale sabotării, subtile sau nu, a prestigiului opoziţiei anticomuniste.

 

Între 1979 și 1987, Mihai Botez a fost un fel de corespondent al Europei Libere. În aceeași perioadă, a transmis în Occident nu doar textele lui, ci și pe cele ale altor disidenți. A dat interviuri unor ziariști străini, a mediat comunicarea dintre opo­zanți și Ambasada Statelor Unite. A fost supus unor interogatorii sistematice, a fost atacat de câteva ori pe stradă. Ideea că un astfel de om putea fi un colaborator al regimului este pur și simplu o aberație. În 2010, Mihnea Berindei era uluit că există oameni care iau în serios acuzele la adresa lui Mihai Botez. După apariția cărții lui Radu Ioanid, care a relansat campania defăimătoare, istoricul Adrian Niculescu exclama: „E ca și cum Se­cu­ri­ta­tea ar fi fost o organizație masochistă“. Au existat și colaboratori ai Se­cu­ri­tă­ții cărora li s-a creat o aură de opozanți an­ti­comuniști, dar nu cu un asemenea pro­fil, nu cu asemenea pierderi și nu înso­țiți de zvonistica instituției că ar fi agenții ei.

 

Activitatea opoziționistă a lui Mihai Botez a fost denigrată cu argumente stupide (genul: întrucât Botez spunea în anchete că Tudoran e preocupat de boala copilului, Securitatea „i-a tolerat jocul dublu, prin care trimitea manuscrise anticomuniste la americani“) și cu declarații ale unor angajați ai poliției politice (inclusiv Filip Teodorescu). Plăcerea bolnavă a unor narcisiști de a distruge reputații și oboseala intelectului explică atragerea lor în această campanie. Dar cum să înțelegi de ce Radu Ioanid, cu experiența lui în ce spun niște arhive, investește o asemenea energie în discreditarea lui Mihai Botez? Cum să explici saltul în barca defăimătorilor a lui Alexandru Florian, care se ocupă de punerea documentelor în contexte și în ansamblu? E de înțeles și o să explic.

 

Familia Ioanid

 

Tatăl lui Radu Ioanid, Virgil Ioanid, a fost din 1947, vreme de câţiva ani, activist la CC al UTC. În 1956 a devenit, pentru doi ani, director general adjunct al ONT, iar din 1957 până în 1962, a ocupat funcţia de șef de serviciu în Ministerul Învăță­mân­tului. Din 1962 urmează o carieră universitară, dar şi o activitate paralelă, cu misiuni în țările occidentale pe linia Mi­nis­te­rului Comerțului Exterior. Era un apro­piat al vechii gărzi comuniste - prieten cu Gogu Rădulescu. Contactele lui cu birocraţia comunistă rămăseseră ample şi în anii 1970-1980. Apela la oameni din vârful Securității (generalul Ghenoiu) sau ale apa­ratului CC al PCR (Nicolae Croi­to­ru, secretar pentru problemele de propagandă).

 

Radu Ioanid a intrat în partid în 1976. La absolvirea Facultăţii de Sociologie a devenit membru al biroului organizației UTC şi a activat ca propagandist în cadrul învățământului politic. În anii 1970-1980 făcea frecvente călătorii în Occident. A colaborat la publicații selective (Viitorul social, Revista de relații internaționale) și a fost membru al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale. Acestea erau „centre intelectuale“ pentru tinerii sau mai puţin tinerii asociaţi înainte de 1990 şi, după, cu structurile de putere, de la Petre Roman la Victor Opaschi și Adrian Năstase. Îi suna şi le făcea vizite lui Ion Iliescu, Silviu Brucan, Walter Roman, Ion Ursu, Gogu Rădulescu, Valentin Ceaușescu, Mihail Florescu.

 

Sociologul a manifestat de tânăr interesul pentru problematica fascistă. În­tr-o recenzie publicată în 1977, în Viitorul social, se va referi la înfruntările dintre „cele mai puternice curente ale fascismului ro­mânesc (...) şi forţele progresiste, democratice între care Partidul Comunist Român ocupa locul cel mai important“. El saluta „clara demonstraţie a faptului că organizaţiile fasciste din România erau în realitate şi în primul rând detaşamente de şoc anticomuniste, folosite de către vârfurile reacţionare ale burgheziei contra luptelor revendicative conduse de PCR“. Pe Nicolae Ceauşescu îl prezenta drept „militant revoluţionar“.

 

Va elabora o teză de doctorat despre ideologia fascistă în România. Studiul temei fasciste îl face să încalce în acel moment tabuurile dogmaticii de partid. Va fi împiedicat să-şi publice teza, încep să i se refuze plecările în străinătate. Îi sunt înregistrate convorbirile telefonice.

 

În februarie 1986 depune actele de plecare definitivă din ţară. Cererea i se aprobă în martie 1987. Dosarul SIE indică faptul că urma să plece în Israel, dar ajuns la Viena, a fost ajutat să plece direct în SUA, în mod deosebit de o prietenă a mamei, cu relații la Ambasada română din Viena (ACNSAS, SIE 56470, f. 11). Din acelaşi dosar aflăm că avea „o relație de interes operativ“ cu „numita Bacalu Marta din Paris, rămasă ilegal în străinătate, cercetătoare în probleme ale plasmei, angajată într-un laborator militarizat despre care deținem date că este depozitara valutei pe care o are în străinătate Ioanid Virgil“ (f. 12). Ulterior, va face carieră la Muzeul Memorial al Holocaustului al SUA.

 

Familia Florian

 

Radu Florian, tatăl lui Alexandru Florian, a urmat între 1946-1950 cursurile Fa­cul­tății de Filozofie din București. Protejat al lui Leonte Răutu, a fost numit asistent la catedra de marxism-leninism în 1948, în­că student. În paralel cu cariera universitară, a urmat una de activist. A luat parte la acțiunile organizației Ti­ne­re­tul Pro­gre­sist, din 1949 a devenit activist al CC al UTC, iar din 1950, propagandist al Co­mi­te­tului municipal de partid Bu­cu­rești.

 

Între 1950-1953, a funcționat și în cadrul Ministerului Învățământului, la Direcția predării științelor sociale. Pentru „realizări“ a fost decorat cu ordine și medalii (Ordinul Muncii clasa III-a, cu medaliile „A 25-a aniversare a eliberării Patriei“ și „A 50-a aniversare a înființării PCR“). Ajunge profesor universitar și, în 1970, membru corespondent al Academiei de Științe Sociale și Politice. A făcut parte din Comisia ideologică a Comitetului de partid din Centrul Universitar București.

 

Aceste date vorbesc despre cariera strălucitoare a lui Radu Florian în sistemul ideologic al PCR în plin stalinism. Când, în anii 1960, partidul a schimbat linia ideologică pe care Florian o reprezenta, saltul din mers dintr-o barcă în alta nu mai era posibil. Național-comunismul nu introdusese doar filtre de natură ideologică, ci și etnică, iar Radu Florian era evreu.

 

În ce-l privește pe Alexandru Florian, el a urmat drumul deschis de tatăl său. Membru PCR de tânăr, asistent universitar la o catedră de socialism științific, a scris cărți în care a promovat clișeele cunoscute ale ideologiei comunismului triumfător și a făcut apologia lui Lenin. Nu a lipsit invitația adresată contemporanilor de a-l lua drept far pe Nicolae Ceaușescu.

 

Alianţe familiale şi ideologice determină politica faţă de opoziţia anticomunistă

 

Anii 1970-1980 au fost martorii unei confruntări ideologico-etnice. Solidaritățile vechilor marxiști care se simțeau marginalizați din motive ideologice și etnice au fost esențiale pentru acel murmur tăcut împotriva politicii șovine a regimului Ceaușescu. În anii 1960, antisemitismul de­venise o politică de stat. Arhivele o arată: notele informatorilor vor evolua în timp spre formulări antievreiești din ce în ce mai grosolane. Confruntarea reflecta şi diferenţe umane. Ideologii stalinişti, deveniţi între timp eurocomunişti, erau cultivaţi, aveau ample relaţii internaţionale cu marxiştii din Occident, mulţi ocupau funcţii în sistemul universitar. „Mar­gi­nalizarea“ acestor oameni care au pus bazele comunismului în România era desigur relativă. „Foştii“ stabileau conivenţe cu „actualii“, beneficiind de inerţia birocraţiei comuniste şi de protecţia internaţională.

 

Va urma marele clivaj al anului 1989. Relațiile personale ale lui Radu Florian, Virgil Ioanid şi Radu Ioanid cu Ion Iliescu, cu Silviu Brucan, Mihai Drăgănescu și alte figuri cheie ale perioadei postdecembriste, faptul că din grup făcea parte și Virgil Măgureanu au început să producă istorie. Îi solidarizaseră nivelul intelectual, antipatia faţă de mistreţii ceauşişti la putere, dar, nu mai puţin, capitalul de foşti comunişti internaţionalişti. Cu Ion Iliescu şi Silviu Brucan la pupitrul de comandă, Drăgănescu va fi numit preşedinte al Aca­demiei, iar Radu Florian va căpăta conducerea Institutului de Teorie Socială. Fiul lui va fi angajat în această instituție între 1991 şi 1999 și va urma mai departe cariera sub oblăduirea PSD, până la funcția actuală de director general al Ins­titutului „Elie Wiesel“. Ca răsplată, Radu Florian îl va susține pe Ion Iliescu în media occidentale, justificând ororile mineriadei. Virgil Măgureanu și mai târziu con­ducerile succesive ale SRI vor fi, la rândul lor, răsplătite. Radu Ioanid i-a denigrat pe criticii revărsării Securității în noile servicii de informații. Va deveni un specialist al ascunderii ofiţerilor de Se­curitate în spatele informatorilor.

 

Conexiunile predecembriste au fost platforma care a permis accesul Muzeului Me­morial al Holocaustului de la Wa­shing­ton, unde lucra Radu Ioanid, la Ar­hiva SRI. Acest pas în cunoașterea unei fețe întunecate a trecutului României su­blinia, în același timp, caracterul sfidător al refuzului prin care SRI întâmpina cererea formațiunilor anticomuniste de a intra în dedesubturile fostei poliții politice.

 

Asimetria continuă de circa trei decenii. Gestionate de acești doi foști marxist-leniniști, Radu Ioanid și Alexandru Florian, temele antisemitismului şi ale memoriei Holocaustului au fost deturnate pentru a dilua semnificaţia comunismului şi a responsabilităţilor pentru acel regim feroce. Motivaţi de trecut, de poziţiile actuale, de interese personale şi de grup, cei doi au devenit personaje cheie ale sabotării, subtile sau nu, a prestigiului opoziţiei anticomuniste. Mihai Botez este una dintre victime. Ioanid și Florian sunt performanți, căci se bucură de resurse, de contacte cu actorii cheie ai statului român şi de un sofisticat lobby internaţional. În plus, foștii activiști au învăţat, de la maeștrii lor cominterniști, și cum se trimite, în linia întâi a dezinformării, armata „idioţilor utili“.

 

TAGS : mihai botex securitate radu ioanid disidenti radu tudoran politie politica
Comentarii
cititor 2018-08-28
Cunoasterea trecutului parintilor este esentiala in a intelege lichelismul fiilor. Aschia nu sare departe.

Acum inteleg de ce Radu Ioanid se impotriveste rejudecarii celor condamnati politic de catre comunisti, iar Alexandru Florian refuza sa condamne comunismul.



Alicia 2018-08-25
Exista o a treia parte care sa se implice in aceasta "dezbatere" dintre Radu Ioanid si Gabriel Andreescu ca sa-i lamureasca pe aceia care doresc sa cunoasca adevarul? Cine poate raspunde obiectiv la niste intrebari simple si poate naive:

Semnau toti romanii care erau numiti inainte de '89 in functii oficiale in Occident, un acord cu "securitatea"?

Care sunt documentele care atesta ca Mihai Botez a colaborat si in ce fel, cu aceeasi "securitate"?

Prezentati-le va rugam intr-o maniera arhivistica, cu data, unde s-au gasit, catre cine au fost trimise, ce contineau.

Fara sentimentalisme prietenesti sau analize despre parintii ori sotiile dizidentilor de atunci.
shinobi 2018-08-21
doar ca am mari dubii ca Mihai Botez n-ar fi fost colaborationist cu sie, die, etc / episodul in care a venit in tara in anii '90 pe banul public, cum altfel, pe post de viitor/ potential premier al ROU e jalnic
Lupul recidivist 2018-08-15
"Și când acești Ioanizi și Floriani au țesut o plasă mare de păianjen în care sunt țesuți membri ai Securității, ai SRI, ai FSN, ai evreimii proletare de la vârf, ai Lobby-ului românesc din USA m-am dumirit. Nu mai avem nicio șansă. Sau poate mi se pare. E însă infinit de greu să le spargi rețeaua. Sunt mulți și dacă au atâția evrei infiltrați în rețea e și mai greu. Eu, oricum ar ieși treaba, vă mulțumesc atât de mult. Cu cele mai prețioase gânduri, M. Nicolescu"

Domnule Andreescu:

Din polemica dumneavostra cu Liviu Rotman rezulta deja ca ati alunecat usor, usor pe panta antisemitismului. Iata si rezultatul incitarii dumneavoastra.

Felicitari!
Un lup recidivist
Constantin Coroianu 2018-08-15
Pe dl. Andreescu l-am citat deseori. Mi-a facut o buna impresie, un om cultivat, atent la drepturile celorlalti, foarte bataios in raport cu abuzurile statului.

Acest articol m-a socat insa de-a dreptul. Parca nu e scris de domnia sa. Este tonul si mania unui Adrian Paunescu, Vadim, Barbu.

Ce treaba au parintii unor Florian si Ioanid cu pacatele copiilor???? Ne-am intors in Epoca de Aur? Si apoi cum s-a ajuns sa fie pacate: ascunderea de valuta, plecarea in straintate (”fuga in SUA”), amicitia cu nomenclaturistii (pai cati disidenti nu au intretinut relatii cordiale cu nomneclaturistii? Botez nu a facut asta?), plus apartentna benigna la PCR si UTC (si Goma a fost membru de partid!). Ultimul paragraf e e de-a dreptul scabros. In plus, logica e debordanta: ”temele antisemitismului şi ale memoriei Holocaustului au fost deturnate pentru a dilua semnificaţia comunismului” (sigur fraza nu e smulsa de prin vreun dosar de la cnsas?). Ma intreb serios daca articolul e scris de dl. Andreescu. Expresii ca ”sofisticat lobby internaţional”, ”personaje cheie ale sabotării”, ”a fost ajutat să plece direct în SUA, în mod deosebit de o prietenă a mamei, cu relații la Ambasada română din Viena” ma deruteaza si ma face sa ma intreb serios cu privire la starea dlui Andreescu. Ce să mai, o crimă împotriva RSR și a socialismului din țara noastră!

Unii oameni îmbătrânesc tare, tare urât!
ana 2018-08-15
Stimate domnule Andreescu,
Puține articole m-au făcut să trec prin atât de multe stări: am avansat de la stupefacție la dezgust și apoi la ilaritate copioasă, în doar câteva minute. Pe scurt, articolul dumneavoastră e o mostră perfectă de sofistică și retorică falacioasă, ambele bine cosmetizate de stilul sec, care se vrea analitic și argumentativ. Iată de ce:
1. In februarie 2001, într-o conferință de presă pe care ați susținut-o chiar la GDS, ați afirmat, expresis verbis, că “aveți certitudinea că există posibilitatea” (sic!) ca Andrei Pleșu să fi fost informator al Securității. Unica dovadă consta într-un memoriu pe care i-l trimisese lui Ceaușescu, reclamând faptul că își pierduse locul de muncă și fusese trimis la Tescani, pentru fapte care nu erau interzise de legile românești. Doar atât v-a fost de ajuns ca să-l faceți pe Pleșu un informator, în schimb sunteți dispus să glosați la nesfârșit pe marginea unor note informative cât se poate de autentice, ca să susțineți că ele nu atestă colaborarea cu Securitatea in cazul lui Botez si nu numai. Mă refer la modul în care i-ați apărat în scris pe Breban (care îl suna pe Pleșiță chiar din casa lui Goma!) pe Iorgulescu, pe Marino și pe alții, ale căror producții livrate Securității le-ați relativizat hermeneutic până i-ați transformat din informatori în victime.
2. Ca și în cazul celor pe care i-am amintit mai sus, documentele Securității indică faptul că Botez a transmis informații, inclusiv despre prieteni dizidenți, având o relație mai mult decât cordială cu Marian Ureche. Relația lui Botez cu Ureche înțeleg că nu ridică niciun fel de probleme etice, în schimb relația familiei Ioanid cu Gogu Rădulescu, da…
3. Faptul că Radu Ioanid circula în Occident este suspect, dacă nu incriminant de-a binelea. Dar Botez, despre care spuneți că “intermedia” relația cu Europa Liberă, unde circula, mă rog? În Afganistan? Sunteți dispus că aplicați consecvent acest criteriu de evaluare atât de grosier și în cazul unor dizidenți (Gheorghe Ursu, Doina Cornea, Ana Blandiana)? Vă întreb asta fiindcă aici reluați argumentul judecătorului tembel care a respins dosarul Gheorge Ursu spunând că a fost un privilegiat al regimului, din moment ce i s-a permis să călătorească... Înțeleg că nu toată lumea care călătorea în Occident e suspectă în ochii dumneavoastră, doar cei care vă sunt antipatici.
4. Cum reușiți să ignorați cu atâta dezinvoltură consecințele logice ale propiilor dumneavoastră afirmații? Dacă Botez transmitea informații Europei Libere, de ce acest mic detaliu biografic nu semnifică nimic în raport cu adevăratul lui statut în regimul comunist, în schimb biografia familiei Ioanid este relevantă? Postura de cumnat al lui Sergiu Celac, traducătorul personal al lui Ceaușescu, a fost sau nu una privilegiată pentru Mihai Botez? Faptul că putea intermedia legături cu Europa Liberă fără a fi arestat nu vă spune chiar nimic? Alții au fost arestați pentru mult mai puțin, chiar în anii 80, și dumneavoastră știți din experiență directă asta!
5. Faptul că urmașii unor ideologi comuniști afirmă – cu documentele în față! – că unele personaje marcante ale trecutului nostru recent au colaborat cu Securitatea vi se pare scandalos și în același timp ușor de explicat prin simpla biografie, a lor sau a părinților lor. Nu faceți altceva decât să respingeți documente și informații (obținute din mai multe arhive!) folosindu-vă de atacuri la persoană deghizate stilistic în “raționamente”. Dar sunteți dispus să aplicați aceeași metodă de „reducție biografică” la propria situație? Altfel spus, sunteți de acord că apărerea unor foști colaboratori ai Securității de către soțul unei doamne care a fost la rândul ei recrutată e cât se poate de ușor de înțeles? Și că în rest nu mai e nimic de adăugat?
Cer scuze redacției pentru acest comentariu, poate prea lung.

Nicolescu Marius 2018-08-15
Înfiorătoare știre. Înfricoșător viitor țara noastră are. M-am cutremurat la citirea articolului. Și cunosc probitatea dumneavoastră morală. Dar când mă întorc, cum ați făcut-o și dumneavoastră, în trecut ce constat? Constat că Ioanizi și Floriani, sau mai nemernici decât ei, au existat în pătura de sus a societății. Adică intelectuali de marcă dar fără coloană vertebrală au făcut pactul cu bolșevicii. Cu vederi politice de stânga sau nu, acestor talentați scriitori le-a lipsit totalmente caracterul. Mă refer aici la Arghezi, Adrian Păunescu dar mai ales la Sadoveanu. Păi ce operă măiastră a scris Arghezi în interbelic și ce operă la comandă a făcut după 1947? Din nefericire acestui popor îi lipsește pe alocuri caracterul. Aici intervine delațiunea și duplicitatea. Și până la diversiunea de tip securistic nu mai e decât un singur pas. Și când acești Ioanizi și Floriani au țesut o plasă mare de păianjen în care sunt țesuți membri ai Securității, ai SRI, ai FSN, ai evreimii proletare de la vârf, ai Lobby-ului românesc din USA m-am dumirit. Nu mai avem nicio șansă. Sau poate mi se pare. E însă infinit de greu să le spargi rețeaua. Sunt mulți și dacă au atâția evrei infiltrați în rețea e și mai greu. Eu, oricum ar ieși treaba, vă mulțumesc atât de mult. Cu cele mai prețioase gânduri, M. Nicolescu
Nicolescu Marius 2018-08-16
Da, Vasilică ai înțeles tot. Dar așa, pentru că ești un atât de vajnic cunoscător de legionari, n-ar fi bine să citești puțin Publicistica Magnificului Eminescu? Că de cunoscători de Istorie a Românilor, după ureche ...... A bon antandeur, Vasilică
Vasile 2018-08-15
Mariusica, nu e infinit de greu, e imposibil!!!
Stai in antisemitismul tau si vei intelege lumea
Tofan Mihai 2018-08-14
Autorul articolului stie ca CNSAS are documente care atesta faptul ca atit Mihai Botez dar si Mihnea Berindei ,,uluitul " ca sa-l citez pe autorul articolului au fost turnatori ai Securitatii cu acte in regula ca si laureatul Premiulu Nobel Palade care nici macar nu era dizident si deci pica scuza penibila ca a fost calomniat si lucrat de institutia la care lucra ?Cum isi poate inchipui cineva , cit de naiv poate sa creada o astfel de gogoasa ca in anii in care CIUMA ROSIE readusa sa conduca Romania , cind edecul bolsevic scolit la Moscova ILICI ILIESCU era Presedinte si tara condusa de o imensa majoritate bolsevica de peste 90 % in realitate numita PATRULATERUL ROSU (FSN, PSM , PRM, PUNR ) si atent controlata de rusi putea sa fie cineva care sa nu fie loial numit ambasador in posturi atit de importante ptr un regim total compromis de mineriada de fapt represiunea bolsevica din 13-15 iunie '90 cum au fost cele de la ONU (1992-1994) si mai ales cel din USA (1994) ?Ca unul care am fost la inceputul lui'90 la citeva sedinte ale GDS si care stiu ca revista ,,22 " infintata la inceputul lui '90 (am avut toate numerele de la numarul 1 )a fost condusa multi ani de Mariana Celac sotia lui Mihai Botez si sora traducatorului lui Ceausescu de incredere Sergiu Celac si care a fost indepartat dupa ce s-a dovedit ca era agent al KGB lucru intarit si de faptul ca a fost primul Ministru de Externe al gastii conduse la putere de KGB in decembrie '89.Mai ales ca aceiasi gasca care l-a numit ambasador pe Mihai Botez l-a demis din functia de ambasador al Romaniei la Paris dupa doar luni pe Alexandru Paleologu ,,ambasadorul golanilor " din Piata Universitatii si el deci si vechi dizident anticomunist cu ani de puscarie politica facuta la Canal dar si nou contraneobolsevicilor condusi de ILICI ILIESCU.Si asta se intimpla cind,,calomniatul " ,,dizident anticomunist "Mihai Botez era bine merci ambasador la ONU (2 ani ) si apoi in '94 in USA .
Andrei Constantinescu 2018-08-14
Va multumesc, Domnule Andreescu, pentru clarificare.
Am citit cu stupoare articolul de semn contrar recent publicat pe acest sit. L-am citit pana la capat doar pentru ca era publicat pe situl Revistei 22, dar am ramas incredul.
Poate ne faceti curtoazia sa clarificati si acest aspect: de ce publica Revista 22 astfel de murdarii despre dizidenti? Simpla "pluralitate de opinii" nu mi se pare o explicatie acceptabila...

Va salut cu tot respectul
AussieBoy 2018-08-14
Exceptional articol domnule Andreescu. Cum de ati bypassat cenzura?
M-as mira sa mai aveti access la aceasta revista.
Total 12 comments.
Recomandari
3621
 Bref
 Media Culpa
 Numarul Curent
DESENAND (CA) LUMEA
 Vis a vis
 Scrisori de la cititori
 Prieteni 22