Elena Udrea şi Alina Bica au făcut recurs la decizia de arestare a justiției costaricane

Redactia | 05.10.2018

Fostul ministru Elena Udrea şi fosta şefă a DIICOT Alina Bica au declarat deja recurs la decizia de arestare luată joi seara de justiția din Costa Rica, a anunțat vineri avocatul Elenei Udrea.

Pe aceeași temă

 

 

 

“Elena Udrea şi Alina Bica au calea de atac a recursului la decizia judecătorilor din Costa Rica, iar recursul a fost declarat şi va fi judecat în perioada următoare. Procedura de extrădare este una complexă - în perioada următoare statul român trebuie să trimită întreaga documentaţie care a stat la baza cererii de extrădare. Conform uzanţelor şi procedurilor, documentaţia trebuie tradusă în limba statului căruia i se cere extrădarea. Dar tot în cadrul acestei proceduri va fi formulată şi apărarea şi invocate aspectul legat de statutul de refugiat, de starea ei de proaspăt mămică şi de faptul că trebuie să crească un copil cu cetăşenie costaricană. (...) Cererea de arestare preventivă a avut la bază un mandat intern de arestare. Fondul nu se putea judeca ieri, ieri s-a judecat doar forma în care va fi prezentată instanţei, pentru judecarea fondului procedurii de extrădare”, a declarat avocatul Veronel Rădulescu, conform news.ro.

 

El a spus că în această perioadă de două luni există şi varianta ca mandatul de arestare să fie revocat şi înlocuit cu arest la domiciliu sau cu o măsură similare controlului judiciar.

 

Legat de declaraţiile şefului Interpol din Costa Rica, potrivit căruia ”dacă o persoană are şi un copil în această ţară nu este un impediment pentru a duce până la capăt procesul de extrădare”, avocatul Elenei Udrea a spus că nu şeful Interpol ia decizii în justiţia din Costa Rica.

 

“Declaraţia unui reprezentant al Interpol pentru mine nu are valoare juridică de adevăr aşa cum va avea hotărârea unei instanţe de judecată a statului respectiv”, a afirmat el.

 

  

 

Udrea și Bica, 2 luni arest preventiv în Costa Rica. Copilul n-o scapă pe Udrea de extrădare

 

Elena Udrea şi Alina Bica vor sta în arest preventiv două luni, în Costa Rica, în timp ce va fi efectuată procedura de extrădare în România, a decis o instanţă judiciară. Udrea poate să fie extrădată, chiar dacă a născut, deoarece legea ar fi protejat-o doar dacă tatăl copilului ar fi fost costarican.

 

Elena Udrea și Alina Bica s-au prezentat joi seară în fața unei instanțe din Costa Rica, cu propunere de arestare, după ce miercuri seară cele două au fost reținute de agenți Interpol însoțiți de membri ai Direcţiei pentru Informaţii şi Securitate din Costa Rica, potrivit Diario Extra.

 

Biroul pentru consultanţă tehnică şi Relaţii internaţionale al Parchetului General din Costa Rica a transmis că a iniţiat procedurile de analizare a cererilor României de extrădare a Elenei Udrea şi Alinei Bica. Cererile de extrădare vor fi analizate separat.

 

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a declarat joi seară la Digi24, că nu mai consideră că șansele de extrădare ale clientei sale sunt zero, deoarece a născut în Costa Rica, iar legea interzice separarea mamei de copil.

 

„Instanţa s-a pronunţat pe arestarea preventivă pentru două luni. Faţă de informaţiile pe care le deţineam până în seara asta, punctul meu de vedere era că şansele de extrădare sunt foarte reduse, dar am văzut că lucrurile se schimbă într-un anume fel. Nu ştiu de ce. Impedimentul cel mai important pentru extrădare era copilul din punctul meu de vedere. Am auzit însă un alt punct de vedere de la Interpol conform căruia nu ar fi un impediment copilul la extrădare şi că ar fi fost un impediment major dacă tatăl ar fi fost costarican”, a spus avocatul.

 

El a mai amintit de faptul că statutul provizoriu de refugiat politic, acordat pentru un an de zile să poată fi totuși un motiv pentru nu se efectua extrădarea Elenei Udrea pentru a-și ispăși pedeapsa în România. Însă nu exclude posibilitatea ca instanța din Costa Rica să se pronunțe mai curând și în această speță, pentru acordarea statutului de refugiat permanent, ceea ce chiar el recunoaște el, este o altă necunoscută.

 

Potrivit avocatului Veronel Rădulescu, extrădarea nu e simplă, în afară de comunicările statului care solicită extrădarea, trebuie să şi justifice foarte bine cererea.

 

„Avem un caz, Sebastian Ghiţă, puţin diferit, a fost şi el reţinut, prezentat instanţei, arestat preventiv, după care instanţa a refuzat cererea de extrădarea”, a exemplificat apărătorul.

 

El s-a referit la situaţia în care s-ar afla Elena Udrea după trecerea celor 60 de zile de arestare preventivă: „După cele 60 de zile, Elena Udrea va rămâne în Costa Rica, problema se pune în ce situaţie juridică se va afla, se va discuta probabil situaţia prelungită”, a mai spus el.

 

"După acţiuni de investigare şi monitorizare, două femei în vârstă de 44 de ani, ambele românce, date în urmărire de autorităţile române, au fost reţinute miercuri. Una dintre cele două femei, cu numele Udrea, era vizată de o alertă roşie de notificare a Interpol, pentru infracţiuni referitoare la corupţie şi abuz în serviciu, în baza unui mandat emis de Interpol Bucureşti", anunţă Biroul pentru investigaţii judiciare din Costa Rica.

 

Şeful Interpol Costa Rica a oferit, joi seară, într-o conferinţă de presă, detalii despre modul în care au fost reţinute Elena Udrea şi Alina Bica, dar şi despre statutul acestora.

 

”Elena Udrea are un ordin de reţinere internaţională pentru mită şi abuz în serviciu. (…) Alina Bica are o notă roşie în baza Interpol. Pe Alina Bica au acuzat-o de corupţie. La un moment dat, Alina Bica a fost şefa DIICOT în România. Ambele au fost reţinute la noi, sunt în detenţie preventivă, se aşteaptă ca procesul de extrădare să fie pus în aplicare imediat”, a declarat şeful Interpol Costa Rica.

 

Potrivit acestuia, odată ce au fost reţinute, ”Guvernul are două luni să facă tot procesul”.

 

”Persoanele care sunt reţinute acum au şi câteva avantaje pe care le pot folosi pentru ca acest proces să nu fie dus la sfârşit. Sunt reţinite într-un centru penal al Ministerului Justiţiei pentru că în momentul de faţă statutul lor este de persoane care urmează să fie extrădate. Ele au intrat în februarie legal în ţara noastră, avem o solicitare de exil din partea lor, vom vedea cum se va duce la capăt procesul de deportare”, a mai spus şeful Interpol Costa Rica.

 

Potrivit acestuia, ”dacă o persoană are şi un copil în această ţară nu este un impediment pentru a duce până la capăt procesul de extrădare”.


Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica, a anunţat instituţia, care a precizat că ele au fost ridicate de pe stradă.

 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, legat de reţinerea Elenei Udrea, că procedura de extrădare va parcurge etapele legale, el spunându-le jurnaliştilor să nu facă “din acest personaj” un subiect naţional.

 

Despre arestarea celor două fugare, puteți citi AICI

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22