476,5 milioane de lei din Fondul de rezervă pentru 105 primării, inclusiv pentru termoficare

Redactia | 10.12.2021

Guvernul a aprobat vineri alocarea sumei de 476,5 milioane de lei din Fondul de rezervă prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021 pentru 105 unități administrativ-teritoriale din toate județele.

Pe aceeași temă

Banii sunt inclusiv pentru plata unor datorii legate de serviciile de termoficare. Solicitările pentru anul viitor transmise de Primăria Capitalei și de alte UAT-uri pentru acordarea subvenției pentru energia termică sunt încă în analiză.

"În urma evaluărilor efectuate la nivelul comunităților locale care au nevoie de sprijin în această perioadă vom aproba alocarea de fonduri din Fondul de rezervă pentru plata cheltuielilor curente și de capital din care vor beneficia peste 100 de unitati administrativ teritoriale din toate județele.", a declarat vineri premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.
Un alt act care va fi supus analizei și aprobării vizează operaționalizarea Planului Național de redresare și reziliență (PNRR).

Mai exact, este vorba de un proiect de Ordonanță de urgență privind stabilirea cadrului instituţional și financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

Guvernul a anunțat ulterior că a adoptat Hotărârea prin care s-a alocat suma de 476,5 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, la solicitarea unor unități administrativ-teritoriale. Vor beneficia de finanțare 105 unități administrativ-teritoriale din toate județele. Fondurile se alocă pentru acoperirea costurilor serviciilor de asistență socială și de protecție a copiilor, pentru plata unor datorii legate de serviciile de termoficare și a unor cheltuieli ale proiectelor comunităților locale.

Hotărârea de Guvern a avut în vedere solicitările depuse de unitățile administrativ-teritoriale la Ministerul Dezvoltării pentru anul în curs.

Până la sfârșitul anului, Guvernul va continua să aloce fonduri unităților administrativ-teritoriale care au nevoie de sprijin financiar, în baza solicitărilor transmise Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

De asemenea, la nivelul Guvernului sunt în analiză solicitările pentru anul viitor transmise de Primăria Generală a Capitalei și de alte unități administrativ-teritoriale, în scopul acordării subvenției pentru energia termică.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22