Pe aceeași temă
Decesul a fost confirmat de SMURD pe Facebook.
„Din păcate maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!" a scris pe pagina de socializare Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare.
Născut pe 16 decembrie 1950, în Ciorani, Prahova, pe numele real Ion Dumitrache. La doar şase ani, cânta la acordeon, ulterior a învăţat să cânte şi la pian.
În 1970, s-a mutat în Bucureşti. A cântat ca acordeonist la Teatrul de revistă "Ion Vasilescu", avându-l ca dirijor pe Ion Albeşteanu. În 1979 a făcut primul turneu în străinătate cu Ansamblul "Mugurelul" (Franţa, Italia, Belgia şi Olanda), scrie Agerpres. Au urmat turnee în Italia, Spania şi Germania.
După 1990 a lansat 18 albume, între care "Cântece de petrecere Viaţa n-o poţi cumpăra" (2001), "Trece timpul ca nebunul" (2004), "Cântece de odinioară" (2006), "Am iubit şi-am să iubesc" (2007), "Fetele sunt floarea vieţii" (2011).
A cântat, între 1990 şi 1998, la "Şarpele roşu" şi la restaurantul "Perla" unde cânta şi în prezent.
Cele mai importante colaborări le-a avut cu actorii Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache și povestea cu mândrie despre prietenia cu cei doi titani ai scenei.
Nelu Ploieșteanu a lăsat în urmă povești memorabile, nopți efervescente, muzică de suflet și veritabile vorbe de duh.
Astăzi, celebra cârciumă "Şarpele roşu" nu mai există, mulți dintre clienții ei au plecat într-o lume mai bună, însă poveștile din spatele ușilor rămân nemuritoare.
Inevitabil, fiecare discuție cu Nelu Ploieşteanu scotea la iveală nostalgii și peripeții legate de celebrul restaurant al anilor '90, unde se strângea boema Capitalei: Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, George Mihăiţă, Şerban Ionescu, Colea Răutu, Radu Beligan, cei doi Ştefan Bănică, tatăl şi fiul, și mulți alții.
Iată ce povestea Nelu Ploieșteanu despre prietenia lui cu Ștefan Iordache (1941-2008) și Gheorghe Dinică (1934 - 2009).
„Veneau la cârciuma Şarpele Roşu din Capitală, unde cântam eu. Nu puteai să nu-i iubeşti şi să nu-i respecţi. Erau deosebiţi ca firi, dar îi uneau câteva lucruri, între care talentul şi plăcerea de a bea un păhărel. Le plăcea viaţa. Erau ca noi. Iordache avea ceva care te făcea să te apropii imediat de el. Era ca un frate pentru mine. Nu-mi era ruşine să-i cer orice. Dinică era un om generos, de o modestie fantastică şi foarte popular".
„Ce vremuri! Aş spune tot ce ştiu, dar cui? Nu ştiau de fiţe, separeuri sau tratamente speciale. Să vă spun cum era... Cam de două ori pe lună se adunau acolo. Veneau pe la ora 20.00 şi plecau dimineaţa. Dacă te întâmplai acolo, trăiai o noapte din cele pe care le povesteşti nepoţilor", povestea Nelu Ploieșteanu pentru Click!
„Şeful de acolo le punea o faţă de masă, pahare şi aducea vinul. Întotdeauna alb şi sec. Beau şpriţ de vară. Cel mai mult îi ademenea Murfatlarul, dar nu făceau fasoane la nici un vin bun. Cârciuma avea obloane ruginite, podelele şterse cu motorină, dar asta nu conta. Soţia lui Ştefan, Mihaela, nu venea după el, dar doamna Gabriela, nevasta lui Dinică, venea mereu, dar nu intra. Aştepta la uşă şi mă ruga să-l fac să plece acasă. Acolo ne simţeam noi bine. Păcat că s-a închis în 1996".
Şi Dinică, şi Iordache aveau melodii preferate. „Lui Ştefan îi plăceau «La Chilia în port» şi «Lume, lume», iar lui Gigi îi cântam «Cârciuma din cartier» şi «Pentru cine am muncit». Aveau voce, mai ales Dinică. Eu i-am sfătuit să-şi imprime melodii şi cu mine au scos fiecare câte trei CD-uri", ne povestea, mândru, Nelu Ploieșteanu.
"«Şarpele roşu» era în vogă la jumătatea lui '92. Aveam şi noi o masă acolo, dar, când era prea aglomerat, o lăsam clienţilor, iar noi stăteam în bucătărie sau la patron în birou".
"Marii actori veneau după un spectacol acolo: Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Colea Răutu, Radu Beligan, Ştefan Bănică jr. Ştefan Iordache mai bea câte o votcă, nea Gheorghe - doar şpriţ, dar nu i-am văzut beţi niciodată. Era o atmosferă boemă, veneau poeţi...", povestea Nelu Ploieşteanu pentru emisiunea "Drept la ţintă", de la Kanal D.
"Îmi lipseşte atmosfera, îmi crează o nostalgie că au trecut şi anii, mergem spre bătrâneţe. Am amintiri şi regrete. Mulţi dintre cei cu care mergeam acolo nu mai sunt. Dinică nu dădea bani, pentru că noi nu i-am fi acceptat. În schimb, veneau oameni de afaceri şi luam de la aceştia, plecam fiecare cu 4-5 milioane de lei acasă".
Ştefan Iordache a fost pentru nelu Ploieșteanu o școală de bune maniere. Regretatul lăutar a știut să "fure" din rafinamentul marelui Iordache.
„El a fost mentorul meu de comportament. Îl ştiam de la 20 de ani. Mi-amintesc că uneori făceam cacofonii şi el mă învăţa cum să vorbesc corect. Tot Dumnezeu l-a trimis pe Ştefan Iordache la mine. Când nu ştiam ce înseamnă un cuvânt, puneam mâna pe telefon şi-l sunam. Petrecerile cu el erau cele mai frumoase clipe ale vieţii mele. De ziua lui de naştere, unde veneau numai monştri sacri, de la Colea Răutu până la Papaiani sau Ion Iliescu, după ce se făcea 3 dimineaţă, «mă ocupam» de el, cu Chilia în port şi Lume, lume. Ştefan analiza frazele şi-mi spunea însemnătatea cuvintelor, arătându-mi câtă încărcătură emoţională au cuvintele. Mă chema la masă şi-mi spunea: «Auzi, Nelu, mulţi ascultă cântecul ăsta, dar niciodată nu înţeleg ce înseamnă Lume, soră lume / Când s-o lăsa sec de pâine / Şi păhăruţul de mine / Poate-atunci m-oi sătura». Când s-o lăsa sec de pâine... Ăsta e un vers-capodoperă! Când s-o lăsa sec de pâine? Păi, niciodată! Că de viaţă şi de pâine nu te saturi niciodată. Aşa era el!”, mărturisea emoţionat, Nelu Ploieşteanu, într-un interviu pentru "Taifasuri".
