Agentia Fitch anticipeaza un deficit bugetar de 3,7% din PIB. Cauza: cresterea salariilor

Dora Vulcan | 18.07.2017

Deficitul bugetar pe 2017 va fi probabil de 3,8% din PIB, după renunțarea la impozitul pe cifra de afaceri, din cauza creșterii salariilor bugetarilor, potrivit unui raport recent al companiei de cercetare de piață Capital Economics, scrie Cursdeguvernare.

Pe aceeași temă

 

 

 

La rândul său, agenția de evaluare Fitch se așteaptă la un deficit bugetar de 3,7%din PIB în 2017, potrivit unui raport citat de Reuters. Pragul maxim este de 3%, iar cele două firme de cercetare amintesc că România să reintre în procedura de deficit excesiv a Comisiei Europene, din care abia a ieşit, scrie cursdeguvernare.ro.

 

 

 

Comisia Europeană se aşteaptă la un deficit bugetar al României de 3,5% din PIB

 

 

Atât Fitch cât și capital Economics spun că principalele cauze ale creşterii deficitului sunt creşterea salariilor bugetarilor (inclusiv ca urmare a aplicării legii salarizătii unice), reducerea TVA și a creșterii altor cheltuieli bugetare ca o consecință a creșterii salariilor

 

De asemenea, analiștii citați se așteaptă ca tensiunile bugetare să rămână ridicate şi în 2018, chiar dacă a fost amânată pentru 2019 reducerea TVA cu încă un punct procentual, până la 19%.

 

Fitch se aşteaptă la un deficit bugetar de 4% din PIB în 2018 şi 2019, iar capital Economics spune că „fără măsuri fiscale suplimentare, este probabil ca deficitul să ajungă la circa 4,5 – 4,8% din PIB, anul viitor.

 

Recent Banca Naţională a României (BNR) a dat detalii despre şedinţa de politică monetară, în care unii membri ai consiliului de administraţie au fost de părere că, fără „măsuri fiscale corective”, deficitul bugetar ar putea fi peste 3% din PIB. Tensiunile ar continua şi în 2018.

 

Fitch a confirmat recent ratingul datoriei publice negarantate de „BBB-”, cu perspectiva stabilă, mai ales ca urmare nivelului redus al datoriei faţă de PIB, care rămâne „în line cu mediana rateio de 41% din PIB, aferentă clasificărilor BBB”, potrivit raportului Fitch citat de Reuters.

 

Pe de altă parte, Agenţia de rating „atrage însă atenția cu privire la acumularea de riscuri la adresa stabilității macroeconomice, determinate de politicile fiscal-bugetare și de venituri prociclice: nivelul ridicat al deficitului bugetar, cu perspectiva depășirii țintelor ; intensificarea deficitului de cont curent (la peste 3% din PIB în 2017- 2018), pe fondul supraîncălzirii economiei”, remarcă Andrei Rădulescu, economist senior al Băncii Transilvania.

  

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22