Cristian Socol, autorul programului de guvernare al lui Liviu Dragnea, va fi ministrul Finanțelor într-un guvern PSD dacă social-democrații vor câștiga alegerile, a anunțat Marcel Ciolacu.
A venit și noiembrie, lună în care se așteaptă noi recorduri sumbre (decese și contaminări) – și asta în timp ce toată lumea așteaptă vaccinurile salvatoare de COVID.
Fostul premier, Mihai Tudose, revenit în PSD după ce a făcut parte din echipa lui Victor Ponta, se revoltă împotriva lui Vasile Dâncu care vizează șefia Consiliului Național și anunță reformarea PSD.
Tudose a criticat în termeni foarte duri adoptarea de către UDMR a steagului și imnul Ungariei drept simboluri ale maghiarilor, spunând că țara este România, iar simbolurile sunt imnul și steagul național.
Răzvan Cuc (37 ani), la al doilea mandat de deputat PSD, a mai fost ministru al Transporturilor în cabinetele Grindeanu și Tudose, cu 0 km de autostradă realizați.
Scrisoarea în care lideri de organizații ai PSD îi cer lui Liviu Dragnea să convoace un Comitet Executiv și să facă un pas înapoi există, susține deputatul PSD, Mihai Tudose, care spune, însă, că el nu a semnat documentul. Declarația fostului premier PSD apare în contextul în care mai mulți social-democrați au declarat public că nu au văzut și că nu există o scrisoare care să-l conteste pe președintele PSD.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an