Ambasadele de la București și Comisia Europeană susțin marșul gay de sâmbătă

Redactia | 06.06.2018

Peste 30 de ambasade și instituții internaționale își exprimă sprijinul față de comunitatea LGBTI din România, recunoscând dreptul acesteia de a manifesta sâmbătă, se arată într-o scrisoare comună.

Pe aceeași temă

 

 

Marșul comunității LGBTI are loc cu doar câteva ore înainte de marele miting organizat de PSD-ALDE din Piața Victoriei împotriva abuzurilor, la care va participa Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.

 

"Susținem dreptul legal al acestor comunități de a folosi aceasta ocazie tradițională pentru a se manifesta într-un mod pașnic pe data de 9 iunie (Piața Victoriei, ora 17.30), cu scopul de a atrage atentia cu privire la problemele specifice cu care se confrunta", se arata in scrisoarea deschisa, cu ocazia Bucharest Pride Festival.

 

Scrisoarea este semnata de ambasadele si reprezentantele unor institutii internationale din Argentina, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Israel, Mexic, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Portugalia, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elvetia, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Uruguay si Comisia Europeana.

 

Semnatarii subliniaza ca "tocmai respectul pentru aceste valori fundamentale obliga guvernele sa-si protejeze cetatenii impotriva violentei si discriminării și să se asigure că toți se bucură de șanse egale".

 

"Membrii comunitatii LGBTI se confrunta in continuare cu acte de discriminare, direct sau indirect, din cauza orientarii si identitatii lor sexuale. Guvernele noastre incearca sa combata astfel de acte prin promovarea drepturilor omului. Oricine, inclusiv persoane din comunitatea LGBTI, trebuie sa se poata bucura de drepturile si libertatile prevazute pentru cetatenii tuturor natiunilor".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22