Amenda primită de protestatarul surdo-mut pentru „scandări” anti-Dragnea, a fost anulată

Redactia | 18.06.2018

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au admis contestaţia lui Ioan Duia, protestatarul cu deficienţe de auz şi de vorbire, şi au anulat amenda de 2.000 de lei pe care acesta a primit-o de la jandarmi la protestul din ziua Congresului PSD. Decizia nu este definitivă.

Pe aceeași temă

 

 

 

„Admite plângerea contravenţională formulată de petentul Duia Ioan, în contradictoriu cu intipata Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, împotriva procesului-verbal de contravenţie. Anulează procesul verbal de contravenţie. Exonerează petentul la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 2.000 de lei. Obligă intimata să plătească petentului suma de 734 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare”, se arată în decizia magistraţilor, citată de Mediafax.

 

Protestul a câtorva zeci de persoane de trotuarul din fața Sălii Palatului, când înăuntru își desfășura lucrările Congresul extraordinar al PSD a provocat intervenția jandarmilor care au ridicat pe unii dintre ei pentru tulburarea ordinii publice.

 

Printre protestatarii amendaţi la Congresul PSD din 10 martie se numără şi un bucureştean surdo-mut, în al cărui proces verbal jandarmul a notat, la descriererea faptei, că bărbatul a scandat lozinci anti-PSD, potrivit paginii de Facebook Corupţia Ucide. Amenda dată acestuia a fost de 2.000 lei.

 

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, referitor la bucureşteanul surdo-mut, în al cărui proces verbal jandarmul a notat, la descriererea faptei, că bărbatul a scandat lozinci anti-PSD, că se fac verificări, însă este vorba despre o eroare de redactare. 

 

„Din câte ştiu, acolo este o eroare de redactare a procesului verbal. Aşa cum a anunţat inspectorul general al Jandarmeriei Române, a dispus nişte verificări. Sunt convinsă că aceste verificări se vor face foarte repede şi despre rezultatul acestor verificări vă vom informa", a declarat, la acel moment, Carmen Dan.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22