Angela Merkel: Grecia ar trebui sa accepte oferta excepțional de generoasă a creditorilor. Tsipras: Refuzam ultimatumurile si santajul

P.c. | 26.06.2015

Pe aceeași temă

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a transmis Greciei sa accepte "oferta excepțional de generoasă" a creditorilor pentru a obține prelungirea planului de ajutor financiar. Alexis Tsipras, premierul grec, a transmis ca principiile europene nu sunt fondate pe santaj si ultimatumuri, relateaza Agerpres.

 

Banca Centrală Europeană (BCE), Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE) propun acordarea unor sume care s-ar putea ridica la 15,5 miliarde de euro, până la sfârșitul lui noiembrie, în schimbul angajamentului Greciei de a realiza reforme și a iniția tăieri bugetare. Circa 12 miliarde de euro ar urma să fie acordați de europeni, iar FMI ar putea acorda 3,5 miliarde de euro, cu anumite condiții.

 

Merkel a aratat ca această ofertă 'depășește condițiile celui de-al doilea program de ajutorare'. Soluția propusă 'continuă să se bazeze pe același principiu: solidaritate pe de o parte, eforturi ale celor interesați pe de altă parte', a precizat Merkel.

 

Merkel a reiterat că reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro, prevăzută să aibă loc sâmbătă la Bruxelles, va avea 'un caracter decisiv'.'Nu ne rămâne decât să sperăm că procesele interne de partea Greciei vor duce' la un deznodământ pozitiv, 'că toți cei care vor participa la aceste discuții vor fi mulțumiți de o asemenea soluție', a spus cancelarul federal al Germaniei.

 

Alexis Tsipras: Refuzam ultimatumurile si santajul

 

Premierul grec, Alexis Tsipras, la Bruxelles, că Atena 'refuză ultimatumurile și șantajul', lasand sa se inteleaga ca ar mai fi loc de negocieri, in ciuda presiunii timpului.
 

Principiile europene "nu sunt fondate pe santaj si ultimatumuri. In special in aceste ore cruciale, nimeni nu are dreptul sa puna in pericol aceste principii", a afirmat liderul stangii radicale, la capatul unui summit european care a avut loc la Bruxelles.

 

Grecia datorează FMI o tranșă de 1,5 miliarde de euro până la 30 iunie, pe care riscă să nu o poată achita dacă partenerii săi nu-i vor oferi sprijin.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22