Pe aceeași temă
Deputatul PPDD Liliana Ciobanu a fost in incompatibilitate timp de un an si sase luni, potrivit Agentiei Nationale de Integritate (ANI). Inspectorii ANI sustin ca Ciobanu a detinut simultan calitatea de deputat si functia de administrator al unei societati comerciale.
Potrivit ANI, Liliana Ciobanu a încălcat dispoziţiile articolului 82, alineatul 1, litera a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale, situaţie în care s-a aflat deputatul în perioada 20 decembrie 2012 - 24 iunie 2014, potrivit Mediafax.
Liliana Ciobanu a fost informată despre procedura de evaluare, elementele identificate şi drepturile de care beneficiază, însă aceasta nu a depus un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare, a precizat ANI.
Liliana Ciobanu este deputat din decembrie 2012, anterior ea fiind, din iunie 2012, consilier judeţean în Giurgiu. Tot din 2012, Liliana Ciobanu este preşedintele Organizaţiei Judeţene a PPDD Giurgiu. Ciobanu a fost, din 2000 până în 2008, consilier judeţean în Giurgiu, iar din 2008 până în iunie 2012 a fost consilier municipal în Consiliul Local Giurgiu.
Deputatul Liliana Ciobanu arăta în declaraţia de interese din decembrie 2012 că este asociat unic la SC Panesim SRL, societate aflată în reorganizare judiciară. În 2013 şi 2014, Liliana Ciobanu nu a mai notat această firmă în declaraţiile de interese.