Pe aceeași temă
Agentia Nationala de Integritate (ANI) se implica in scandalul conturilor bancare HSBC. Agentia a solicitat retelei internationale de jurnalism de investigatie ICIJ sa-i transmita lista nominala cu cetatenii romani despre care exista informatii ca detin conturi in bancile elvetiene.
Portalul de investigatii jurnalistice Rise Project a publicat astăzi informaţia potrivit căreia fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc avea două conturi secrete la filiala elveţiană a băncii britanice HSBC, conturi la care aveau acces soţia şi fiul său.
„Pentru că suntem într-o etapă preliminară declanşării unei investigaţii şi având în vedere datele şi informaţiile din articolele „Banking Giant HSBC Sheltered Murky Cash Linked to Dictators and Arms Dealers” şi „Explore the Swiss Leaks Data”, în măsura în care aveţi astfel de informaţii, vă rugăm să ne transmiteţi lista nominală a cetăţenilor români despre care există informaţii că deţin conturi în instituţiile bancare elveţiene. Totuşi, dacă nu sunteţi în măsură să ne trimiteţi lista completă, am aprecia să ne trimiteţi lista de persoane pe care, folosind informaţii din surse deschise, le identificaţi ca făcând parte din categoria persoanelor obligate, potrivit legii, să-şi declare averea şi interesele”, se arată în scrisoarea ANI.
Filiala elveţiană a băncii britanice HSBC a găzduit conturi secrete care depăşesc 100 de miliarde de dolari, până în 2007, care aparţin unor vedete, persoane publice, diplomaţi şi judecători, dar şi unor traficanţi de arme, intermediari ai dictatorilor din lumea a treia şi ai altor infractori, potrivit Gandul.
Banca din Elveţia îi încuraja pe aceştia să îşi ascundă banii de autorităţile din ţările lor, pentru a scăpa de taxe sau de rigorile Justiţiei. 219 persoane şi firme din România sau cu legături cu ţara noastră au depus peste 1,3 miliarde de dolari la banca elveţiană, începând cu 1974 până în 2007, printre aceştia numărându-se şi foşti sau actuali politicieni. Cel mai mare cont românesc de la banca elveţiană conţine peste 800 de milioane de dolari.