Pe aceeași temă
”În vederea creşterii nivelului de transparentizare şi de prevenire a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese, Agenţia Naţională de Integritate a lansat pe propria pagină de Internet secţiunea dedicată alegerilor locale programate pentru luna septembrie 2020. Această măsură are ca scop optimizarea procesului de completare a declaraţiilor de avere şi de interese de către candidaţi, oferirea asistenţei de specialitate în ceea ce priveşte regimul juridic al incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese, dar şi informarea societăţii civile cu privire la obligaţiile pe care le au participanţii la procesul electoral”, a transmis, miercuri, ANI.
Alegătorii pot afla inclusiv informații despre persoane care au interdicția de a candida.
”Agenţia Naţională de Integritate a actualizat lista persoanelor care au interdicţia de a ocupa o funcţie aleasă timp de trei ani conform art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176 din 1 septembrie 2010, punând la dispoziţia publicului date şi informaţii cu privire la peste 500 de persoane în cazul cărora s-a stabilit definitiv şi irevocabil faptul că s-au aflat în incompatibilitate sau conflict de interese.”
ANI amintește că funcționarii publici care vor să candideze sunt obligate să suspende raportul de serviciu ”pentru participare la campania electorală, pe durata campaniei electorale şi până în ziua ulterioară alegerilor” începând cu 28 august 2020.
O secţiune specială este dedicată declaraţiilor de avere şi de interese depuse de candidaţi, care vor fi publicate în termen de 48 de ore de la primire.