ANI: Trei sefi din Sanatate, posibil conflict de interese de natură penală

Vlad Toma | 24.10.2016

Agenția Națională de Integritate anunta astazi ca 3 persoane cu functii de conducere in sistemul de sanatate publica sunt in stare de incompatibilitate si ca exista indicii privind existența unui conflict de interese de natură penală în cazul acestora.

Pe aceeași temă

 

ANI arata intr-un comunicat ca MARIUS-FLORIN COROȘ, șef secție în cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 octombrie 2008 – 31 martie 2015, întrucât a deținut simultan funcțiile de șef secție la Secția Clinică Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș și de administrator la S.C. Almamedical S.R.L., încălcând astfel, dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006.

 

CORALIA ADINA COTORACI, șef Secție Hematologie în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 octombrie 2006 – 09 mai 2012, întrucât a deținut simultan funcțiile de șef secție la Secția Clinică Hematologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și de administrator la S.C. Multimedica S.R.L. De asemenea, în perioada 01 octombrie 2006 – 09 decembrie 2011, a deținut simultan funcțiile de șef secție la Secția Clinică Hematologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și de administrator la S.C. Villa Iolanda S.A. încălcând astfel, dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006.

 

BRANDT MARIUS NICOLAE, in perioada deținerii funcției de șef serviciu tehnic în cadrul Centrului Județean de Aparatură Medicală Dolj, S.C. Centrul De Service Aparatură Medicală Oltenia S.R.L. (societate comercială la care persoana evaluată deține funcția de administrator și calitatea de asociat) a încheiat un contract de colaborare cu instituția în cadrul căreia pesoana evaluată își desfășura activitatea. Astfel, s-au conturat indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

 

ANI anunta de asemenea ca a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1)  din Codul Penal al României.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22