Pe aceeași temă
Klaus Iohannis amintește, în punctul de vedere transmis Curții Constituționale, că atribuția de a desemna candidatul la funcția de șef al guvernului aparține, în mod propriu și exclusiv, președintelui României, fără ca această atribuție să fie partajată cu o altă autoritate publică.
Președintele amintește și de desemnarea lui Emil Boc ca premier de către Traian Băsescu în decembrie 2009, deși guvernul său fusese demis prin moțiune de cenzură în octombrie același an.
Argumente ale Președintelui:
Din ansamblul argumentelor invocate de autorul sesizării lipsește chiar cel privind existența unui blocaj instituțional ce ar necesita arbitrajul Curții Constituționale (…) opțiunea Președintelui României, materializată în actul desemnării, nu poate fi de natură să împiedice Parlamentul să se pronunțe cu privire la solicitarea de învestitură ori să îndeplinească altă competență constituțională. Din această perspectivă, cererea apare ca o expresie a nemulțumirii de natură pur politică a unui partid politic participant la consultări, al cărui exponent este autorul sesizării, și nu ca o expresie a unei imposibilități de funcționare instituțională
Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române prin „a bloca” se înțelege „a nu mai funcționa sau a face să nu mai funcționeze”. Or, prin emiterea decretului de desemnare a unui candidat la funcția de prim-ministru, Parlamentul României nu este împiedicat în exercitarea vreuneia dintre atribuțiile sale, ci dimpotrivă, ca efect al acestei desemnări, se deschide procedura învestirii Guvernului, în cadrul căreia poate fi exercitat dreptul exclusiv al senatorilor și deputaților de a decide asupra acordării încrederii viitorului Guvern
Atribuția Președintelui României de a desemna candidatul pentru funcția de prim-ministru este una proprie și exclusivă, nepartajată cu vreo autoritate publică, atribuție ce reflectă raporturile dintre autoritățile publice specifice unui regim semiprezidențial, astfel cum au fost stabilite prin Constituție.
În cadrul dezbaterilor din Adunarea Constituantă, legiuitorul a respins, rând pe rând, amendamente care (…) condiționau numirea unui alt prim-ministru în condițiile demiterii acestuia de către Parlament, ori care prevedeau desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru dintre persoanele desemnate de partidele ce pot reuni majoritatea necesară învestirii
A pune semnul egalității între o moțiune de cenzură provocată de angajarea răspunderii pe un proiect de lege și interdicția președintelui de a desemna ulterior drept candidat la funcția de prim-ministru aceeași persoană ar echivala cu introducerea unei noi condiții, pe cale jurisprudențială, adăugată textului constituțional
O interpretare contrară ar însemna că un prim-ministru ce a condus un Guvern demis printr-o moțiune de cenzură ar dobândi decăderea/interdicția perpetuă de a mai fi propus drept candidat pentru funcția de prim-ministru. În plus, având în vedere că, potrivit art. 109 alin. (1) teza a II-a din Constituție, răspunderea Guvernului este solidară, demiterea Guvernului ca efect al moțiunii de cenzură ar însemna – urmând raționamentul autorului sesizării – ca persoanele care au ocupat portofolii în cadrul cabinetului demis să fie supuse unei decăderi/interdicții perpetue de a deține calitatea de membru al Guvernului, pornind de la prezumția că încrederea odată pierdută prin moțiune de cenzură nu mai poate fi redobândită. Această interpretare ar contraveni nu numai voinței legiuitorului constituant, ci chiar jurisprudenței Curții Constituționale. Astfel, prin Decizia nr. 304/2017, par. 42, analizând una dintre condițiile necesare pentru ocuparea funcției de membru al Guvernului, Curtea Constituțională a reținut că în dreptul pozitiv nu se pot stabili „interdicții absolute și perpetue”.
ținând cont de aritmetica parlamentară, cele două partide care au propus un candidat comun, PSD și Pro România, nu întrunesc numărul necesar pentru a asigura majoritatea absolută. În plus, acordul celor două partide nu a fost formalizat într-o alianță politică de guvernare, iar la consultări a fost invitat grupul parlamentar „Pro Europa” și nu Partidul „Pro România”.
nu poate fi reținut nici argumentul potrivit căruia numărul de voturi înregistrat la adoptarea moțiunii de cenzură ar reprezenta un impediment pentru învestirea unui nou Guvern pentru că, pe de o parte, acest număr vizează o altă procedură, iar pe de altă parte, liderul UDMR, formațiune care a votat moțiunea de cenzură, a declarat imediat după votul moțiunii de cenzură, dar și la finalul consultărilor din data de 6 februarie 2020 că acest vot „era pentru a bloca schimbarea sistemului electoral privind alegerea primarilor, nu era pentru un alt proiect politic. Nu avem o altă propunere pentru funcția de prim-ministru”. Așadar, o formațiune care a votat moțiunea de cenzură nu și-a exprimat susținerea pentru candidatul propus de PSD și Pro România.
Referitor la susținerile autorului sesizării potrivit cărora Președintele nu putea desemna un candidat pe care reprezentanții unor partide au declarat că nu-l vor vota, considerăm că acestea reprezintă doar opinii politice exprimate de aceștia în cadrul unei etape eminamente politice, cum este cea a consultărilor cu partidele politice. În plus, aceste declarații nu echivalează cu o certitudine cu privire la rezultatul votului, deoarece perioada cuprinsă între momentul desemnării candidatului la funcția de prim-ministru și momentul acordării votului de încredere permite negocieri politice. Mai mult, ținând seama de dispozițiile art. 69 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora orice mandat imperativ este nul, nicio declarație politică sau direcție de vot stabilită de partid nu pot fi impuse membrilor Parlamentului, aceștia fiind liberi să își exercite votul potrivit propriei convingeri și în acord cu voința cetățenilor pe care îi reprezintă. Din această perspectivă, apreciem că o asemenea speculație nu poate fi primită întrucât declarațiile unui partid politic nu se transformă automat într-un vot.
decizia șefului statului de a nominaliza candidatura unei persoane care a condus un Guvern căruia anterior Parlamentul i-a retras încrederea vine ca urmare a consultărilor realizate cu partidele politice din Parlament. În condițiile în care nu s-a conturat o majoritate parlamentară clară care să susțină un candidat și în condițiile în care unele formațiuni politice nu au votat împotriva schimbării unui proiect politic, ci împotriva unui proiect de lege pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea, președintele a nominalizat drept candidat la funcția de prim-ministru una dintre cele trei persoane propuse de partidele politice parlamentare, opțiune exprimată în strict acord cu voința legiuitorului constituant.
Președintele a acționat în sensul evitării unui blocaj instituțional. Prin desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru, Președintele și-a realizat atribuția constituțională, declanșând procedura de învestitură a Guvernului și oferind Parlamentului posibilitatea realizării propriilor competențe. Parlamentul are nu numai mecanismul constituțional, ci chiar obligația exprimării unui vot cu privire la cererea de acordare a încrederii Guvernului
O limitare a puterii de decizie a Președintelui în ceea ce privește alegerea candidatului la funcția de prim-ministru ar echivala și cu înfrângerea poziției de egalitate a puterilor în stat. Constituția oferă o garanție care exclude un abuz de putere/o acțiune discreționară din partea Președintelui în ceea ce privește desemnarea prim-ministrului, prin aceea că stabilește condiția consultării cu partidele politice prin dispozițiile art. 103 alin. (1) atunci când niciun partid nu deține majoritatea absolută în Parlament. Acest lucru rezultă chiar din soluția pentru care a optat legiuitorul constituant. Prin urmare, numai o desemnare a unui candidat la funcția de prim-ministru fără consultarea partidelor politice parlamentare s-ar putea circumscrie unei conduite discreționare. Așadar, în desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, Președintele României nu a acționat cu exces de putere.
Președintele României este o autoritate unipersonală fundamentală în cadrul democrației constituționale, legitimată prin votul liber exprimat al cetățenilor români. În exercitarea atribuțiilor exclusive prevăzute de Constituție, Președintele se bucură de autoritate decizională individuală, iar decizia pe care o adoptă implică și o apreciere subiectivă, întemeiată pe informațiile care sunt evaluate în mod personal. Președintele României manifestă o opțiune în cadrul unei decizii individuale, asumată în plan instituțional și politic
