Asociaţia Ad Astra, despre Mihai Tudose: Plagiatul reprezintă o infracțiune care descalifică

E.b. | 01.07.2017

Asociația Ad Astra, comunitate a omanilor de ştiinţă, şi-a exprimat profunda dezamăgire față de faptul că PSD a propus, iar Klaus Iohannis, președintele României, a acceptat nominalizarea lui Mihai Tudose pentru funcţia de premier.

Pe aceeași temă

 

 
Comunicatul Asociației Ad Astra pe tema nominalizării lui Mihai Tudose pentru funcția de premier

 

Asociația Ad Astra își exprimă profunda dezamăgire față de faptul că PSD a propus, iar Președintele României a acceptat nominalizarea pentru funcția de Prim Ministru al României în persoana dlui Mihai Tudose, considerând acuzațiile de plagiat care i-au fost aduse și a faptului că dl Tudose a confirmat aceste acuzații, cerând retragerea titlului de doctor deținut. 

 

Reiterăm faptul că plagiatul tezei de doctorat reprezintă o infracțiune care descalifică o persoană de la ocuparea unei funcții de conducere în stat. De asemenea, renunțarea benevolă la titlul de doctor în caz de plagiat nu poate exonera pe nimeni din punct de vedere moral din moment ce titlul de doctor a contribuit la dezvoltarea întregii cariere, potențial în detrimentul altor persoane care au obținut titlul de doctor pe merit.


De aceea, considerăm că dl Mihai Tudose nu poate exercita niciun fel de autoritate morală față de cetățenii români care au obținut diplome de studii prin muncă cinstită și solicităm Parlamentului României să nu valideze un guvern condus de o persoană cu probleme de etică.


Atragem atenția că, în contextul declarațiilor Președintelui de la deschiderea anului universitar 2016-2017 din Timișoara care spunea că „Un politician dovedit plagiator trebuie să dispară din politică. Un cadru universitar dovedit plagiator să dispară din universitate”, această nominalizare dovedește faptul că integritatea morală și etică nu reprezintă un criteriu suficient de important pentru desemnarea Primului Ministru al României și în același timp subminează orice fel de încercare de reașezare a sistemului educațional și de cercetare pe bază de integritate și meritocrație.

 

Menționăm faptul că imaginea externă a României și în special cea a Guvernului României sunt în aceeași măsură afectate negativ, având în vedere toate scandalurile apărute în presa internă și internațională legate de numeroasele lucrări de doctorat plagiate ale oamenilor politici din România.

 

Asociația Ad Astra

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22