Pe aceeași temă
„Extinderea Schengen este ceva despre care, bineînțeles, dorim să discutăm în continuare în coordonare cu partenerii noștri din Bulgaria și România, astfel încât să o putem readuce pe ordinea de zi după ce se vor face pașii corespunzători în politica de migrație și azil”, susține aceasta într-un interviu pentru orf.at.
Karoline Edtstadler a subliniat preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene de către Suedia în luna ianuarie, precizând că aceasta este o țară „care a fost încercată și care are experiență în același timp în ceea ce privește migrația. Aici mă aștept ca și acest subiect să rămână pe primul loc pe ordinea de zi”.
Ministrul austriac susține că decizia privind extinderea spațiul Schengen nu va fi amânată până când întregul pachet privind azilul va fi aprobat la nivelul UE cu numeroase acte juridice, deoarece „va dura ceva timp”.
„Dar trebuie să faci acești pași, pas cu pas, și să stabilești un plan. Apoi putem vorbi foarte bine despre extinderea Schengen pentru a include Bulgaria și România. (..) Este nevoie de oportunitatea de a solicita azil în țări terțe singure. În plus, sunt necesare proiecte-pilot pentru gestionarea rapidă a procedurilor de azil la frontierele externe ale UE și, desigur, sprijin financiar pentru țările care sunt situate geografic la frontiera externă”, a adăugat ministrul Edstadler.
„Este nevoie de oportunitatea de a solicita azil în țări terțe sigure. În plus, sunt necesare proiecte-pilot pentru gestionarea rapidă a procedurilor de azil la frontierele externe ale UE – și, desigur, sprijin financiar pentru țările care sunt situate geografic la frontiera externă”, a mai declarat ministrul austriac.